Derby-ul Rapid – U Craiova din etapa 7 de SuperLiga aduce pontul zilei de luni, 31 august 2026: un Bet Builder de cotă 3,00 la Superbet. Meciul marchează încheierea rundei și readuce față în față două echipe care s-au luptat pentru prima poziție în sezonul trecut.
Ultimul meci al etapei cu numărul 7 din SuperLiga, Rapid – U Craiova, este și derby-ul rundei, meciul dintre formațiile care anul trecut, în sezonul regular, și-au disputat prima poziție. Și, dacă tot am amintit de campionatul trecut, trebuie menționat că oltenii au ieșit mai bine din duelurile directe. Înainte de înjumătățirea punctelor, au fost rezultate de egalitate, 2-2 în Bănie și 1-1 în Giulești.
Apoi, în play-off, Universitatea Craiova a reușit să-și ia punctele de pe teren propriu, 1-0, după care a plecat neînvinsă de la București, scor 0-0. De altfel, oltenii au pierdut o singură dată în precedentele cinci meciuri pe Giulești, un 0-1 în ianuarie 2025. Mizăm pe faptul că Universitatea Craiova își poate menține invincibilitatea sub podul Grant, iar „X2” are cotă individuală 1,48 pe Superbet.
Într-un derby precum Rapid – U Craiova, fazele fixe se pot dovedi decisive. Până acum, în primele șase etape disputate, giuleștenii au o medie de 6,8 cornere pe meci. Oltenii stau ceva mai prost la acest capitol, doar 5,0 lovituri de la colț per partidă. În aceste condiții, un pronostic precum „peste 7,5 goluri” pare indicat. Iar cota Superbet pentru această opțiune este de 1,36.
Olimpiu Moruțan și Alex Dobre sunt jucătorii implicați în cele mai multe dintre cele 7 goluri ale Rapidului din acest start de SuperLiga. Primul are două goluri și o pasă decisivă, cel de-al doilea a înscris de 3 ori. De altfel, Moruțan e mai degrabă omul care creează pentru colegi, iar Dobre caută mai mult poarta adversă. Pe asta mizăm și în meciul cu Universitatea Craiova în care avem nevoie de „peste 0,5 șuturi pe poartă Alex Dobre”, pronostic de cotă 1,55 la Superbet.
În concluzie, pontul zilei de luni, 31 august, este un Bet Builder de cotă 3,00 la Superbet pentru meciul Rapid – U Craiova. Cele trei selecții din acest derby sunt:
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/08/screenshot-2026-08-30-172546.png)