Sport

Rezultate SuperLiga, etapa 16. Hermannstadt – FCSB 3-3. Remiză spectaculoasă la Sibiu! Cum arată clasamentul

Rezultate Superliga, etapa 16. Scoruri finale la toate meciurile, clasament live actualizat și program complet al următoarei etape.
09.11.2025 | 22:24
Rezultate SuperLiga etapa 16 Hermannstadt  FCSB 33 Remiza spectaculoasa la Sibiu Cum arata clasamentul
Hermannstadt o întâlnește pe FCSB în etapa a 16-a din Superligă. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

După etapa a 15-a, care a consemnat finalul turului sezonului regulat, SuperLiga continuă cu runda a 16-a. Vezi pe FANATIK.ro toate meciurile și detaliile aferente fiecărei întâlniri, de la program, la scoruri, la marcatori și clasament.

UPDATE: Clasamentul la finalul etapei 16

FCSB a urcat pe locul 9 după remiza dramatică de pe terenul lui Hermannstadt, fiind la egalitate de puncte (20) cu Universitatea Cluj. De cealaltă parte, trupa antrenată de Marius Măldărășanu a ajuns la 11 puncte, însă rămâne pe penultima poziție a clasamentului.

ADVERTISEMENT
Clasament Superliga, etapa 16
Clasament Superliga, etapa 16. FOTO: Flashscore

UPDATE: Hermannstadt – FCSB 3-3 (Chițu 26, 54, Stancu 87 / Thiam 5, Miculescu 63, Politic 90+3)

Min. 90+5: Final de meci la Sibiu, unde Hermannstadt și FCSB au remizat, 3-3. Campioana a fost condusă spre final, însă a reușit să smulgă un punct în zece oameni după reușita lui Dennis Politic.

Min. 90+3: GOOOL FCSB! Radunovic centrează în careu, Bejan deviază mingea, însă doar până la Dennis Politic, care înscrie cu un șut puternic și egalează situația pe tabelă.

ADVERTISEMENT

Min. 87: GOOOL HERMANNSTADT! Buș îi pasează lui Luca Stancu, care trimite un șut foarte bun de la aproximativ 20 de metri, care lovește bara și intră în poarta apărată de Zima. Penultima clasată este din nou în avantaj contra campioanei.

ADVERTISEMENT

Min. 85: Ocazie mare pentru Hermannstadt! După un corner al gazdelor, mingea ajunge la Ivanov, care lovește bara transversală cu un șut din careu.

Min. 81: Daniel Bîrligea este eliminat! Atacantul FCSB-ului îl faultează pe Albu în careul advers, iar mai apoi protestează la adresa deciziei și vede al doilea cartonaș galben. Pe primul îl primise în urmă cu trei minute, tot pentru proteste.

ADVERTISEMENT

Min. 72: Daniel Bîrligea trimite balonul în poartă cu un șut din întoarcere și sărbătorește în fața fanilor sibieni, însă reușita este anulată pentru offside.

Min. 63: GOOOL FCSB! Radunovic centrează din partea stângă, iar Miculescu câștigă duelul aerian cu Ciubotaru și înscrie cu capul.

Min. 54: GOOOL HERMANNSTADT! Bejan trimite o diagonală de aproximativ 60 de metri pentru Stancu, care avansează până în careu, de unde îi centrează lui Aurelian Chițu, iar atacantul împinge balonul în poartă și face „dubla”.

Min. 46: A început repriza secundă a partidei. Daniel Bîrligea a intrat pe teren la FCSB, în locul lui Mihai Lixandru.

Min. 45+3: Pauză la Sibiu, Hermannstadt și FCSB sunt la egalitate.

Min. 26: GOOOL HERMANNSTADT! Neguț trimite o pasă excelentă, printre patru adversari, pentru Aurelian Chițu, care scapă singur cu Zima și îl învinge pe acesta cu un șut pe jos.

Min. 24: Thiam trimite un șut puternic de la distanță, însă balonul trece puțin pe lângă poarta apărată de Muțiu.

Min. 5: GOOOL FCSB! Miculescu îi pasează excelent lui Cisotti în careu, iar italianul trimite în fața porții pentru Mamadou Thiam, care îndeplinește o simplă formalitate și deschide scorul. Faza este verificată pentru un posibil offside la Cisotti, însă fotbalistul oaspeților se afla în poziție regulamentară.

Min. 1: A început meciul de la Sibiu.

UPDATE: Echipele de start la Hermannstadt – FCSB

  • FC Hermannstadt: Muțiu – Căpușă, Bejan, Karo – L. Stancu, D. Albu, Ivanov, Al. Oroian, Ciubotaru – Chițu, Neguț. Rezerve: I. Pop – Issah, Bârstan, D. Batista, Biceanu, Gândilă, Mihart, Tavares, Vuc, S. Buș, Gjorgjievski. Antrenor: Marius Măldărășanu
  • FCSB: Zima – Graovac, Ngezana, Cercel, Radunovic – Lixandru, Tănase – Miculescu, Olaru, Cisotti – Thiam. Rezerve: Udrea – Dăncuș, Alibec, Șut, Bîrligea, Kiki, Edjouma, Politic, Toma, Oct. Popescu, Alhassan, Al. Stoian. Antrenor: Elias Charalambous

UPDATE: Universitatea Craiova – UTA 1-2 (Romanchuk 36 / L. Mihai 24, Costache 76)

FINAL – Universitatea Craiova pierde pe teren propriu, scor 1-2, cu UTA. Echipa lui Mirel Rădoi a ratat șansa să o egaleze la puncte pe FC Botoșani, ocupanta locului 2.

Min. 79: Eliminare la Craiova! Alex Cicâldău primește al doilea cartonaș galben și este eliminat!

Min. 76: GOOOL UTA Arad!!! Lovitură de teatru în Bănie! Costache șutează de la marginea careului iar mingea trece printre mâinile lui Isenko.

Min. 53: Ocazie pentru Universitatea Craiova! Un balon trimis în careul UTA-ei ajunge la Mora, care deviază periculos cu capul spre poartă, însă Gorcea intervine.

Min. 46: Start în partea secundă!

Min. 45+3: Pauză la Craiova, prima repriză se încheie la egalitate.

Min. 36: GOOOL UNIVERSITATEA CRAIOVA! Matei centrează dintr-o lovitură de colț, Romanchuk deviază cu capul spre poartă, din plonjon, iar Gorcea atinge balonul, însă nu poate evita golul.

Min. 35: Mora centrează în careu pentru Baiaram, care câștigă duelul aerian cu Țuțu și deviază spre poartă, însă pe direcția lui Gorcea, care prinde balonul.

Min. 28: Băluță centrează periculos în careu, însă Poulolo reușește să îndepărteze pericolul.

Min. 24: GOOOL UTA! După un corner al UTA-ei, mingea este respinsă de fundașii gazdelor, însă doar până la Luca Mihai, care înscrie cu un șut puternic.

Min. 18: Cicâldău centrează din corner, Badelj reîntoarce balonul în careu până la Al Hamlawi, care trimite însă mult peste poartă cu capul.

Min. 1: A început partida!

UPDATE: Echipele de start la Universitatea Craiova – UTA Arad

Universitatea Craiova: Isenko – Mora, Screciu, Romanchuk, Badelj, F. Stefan – Băluță, Cicâldău, Matei – Baiaram, Al Hamlawi. Rezerve: Popescu – Stevanovic, Bancu, Crețu, A. Rus, Mekvabishvili, Teles, Houri, Băsceanu, Nsimba, Etim, Mogoș. Antrenor: Mirel Rădoi

UTA Arad: Gorcea – Țuțu, Poulolo, Pospielov, Padula – L. Mihai, Hrezdac – Costache, A. Roman, Tzionis – Abdallah. Rezerve: Iliev – F. Iacob, Benga, Alomerovic, Țăroi, Vlăsceanu, Ov. Popescu, Stolnik, M. Coman. Antrenor: Adrian Mihalcea

LIVE UPDATE: Unirea Slobozia – CFR Cluj 0-1  (Cordea 42)

Min. 90+5: Final de meci.

Min. 82: Torres reușește să treacă superb de un adversar și încearcă un șut la colțul lung, dar nu prinde cadrul porții. Emoții mari pentru echipa lui Mirel Rădoi.

Min. 67: Florin Purece a încercat să îl învingă pe Hindrich cu un șut pe diagonală, dar balonul se scurge pe lângă poartă. O nouă acțiune frumoasă creată de ialomițeni.

Min. 53: Louis Munteanu, la un pas de un autogol incredibil. Atacantul celor de la CFR a deviat nefericit mingea, dar a avut noroc.

Min. 46: S-a reluat meciul

Min. 45+4: Final de primă repriză.

Min. 42: GOOOL CFR CLUJ!!! Andrei Cordea a trimis mingea în poartă, cu un șut frumos, cu piciorul stâng. Faza a fost analizată la VAR pentru un presupus offside.

Min. 39: Hindrich a fost aproape de o gafă de cascadorii râsului. Portarul celor de la CFR s-a încurcat de un coleg din defensivă, iar ialomițenii puteau să profite.

Min. 32: Afalna își încearcă norocul cu un șut din întoarcere, dar balonul trece mult peste poartă lui Hindrich. Ardelenii nu reușesc să se apropie de treimea adversă.

Min. 21: Sinyan ratează prima mare ocazie a meciului. Fundașul celor de la CFR reia cu capul, dar mingea nu prinde viteză, iar portarul advers reține.

Min. 13: Partida de la Clinceni e extrem de echilibrată. Surprinzător, ialomițenii pun tot mai mult pericol în treimea adversă.

Min. 3: Echipa lui Daniel Pancu a început în ofensivă meciul. Acțiunile purtate au fost pe flancul drept, acolo unde operează Cordea, însă defensiva Sloboziei rezistă.

Min. 1: A început partida!

UPDATE: Echipele de start la Unirea Slobozia – CFR Cluj

Slobozia: Gurău – Dorobanțu, Safronov, Antoche, Șerbănică – Coadă, Hamdiu- Bărbuț, V. Pop, Papeau – Afalna
Rezerve: R. Popa, Ibrian, Dinu, Dragu, C. Toma, E. Florescu, Deaconu, Purece, Rotund, Dulcea, Torres, Said
Antrenor: Andrei Prepeliță

CFR Cluj: Hindrich – Kun, Sinyan, M. Ilie, Camora – Fică, Muhar, Emerllahu – Cordea, L. Munteanu, Korenica
Rezerve: Gal, Vâlceanu, Abeid, T. Keita, Djokovic, Perianu, Păun, Biliboc, Deac, Ciubăcan, Badamosi, Slimani
Antrenor: Daniel Pancu

UPDATE: Clasamentul după Rapid – FC Argeș 2-0

Rapid a trecut cu 2-0 de FC Argeș după golurile înscrise de Alex Dobre și Alexandru Pașcanu, iar după acest succes, trupa lui Costel Gâlcă a urcat pe primul loc în Superligă. Giuleștenii au profitat de eșecul suferit sâmbătă de FC Botoșani, 0-2 cu Farul, și sunt acum la 3 puncte distanță de echipa lui Leo Grozavu.

Clasament Superliga, etapa 16
Clasament Superliga, etapa 16. FOTO: Flashscore

UPDATE: Rapid – FC Argeș 2-0 (Dobre 26, Pașcanu 70)

Min. 90+5: Final de meci în Giulești, Rapid o învinge pe FC Argeș cu 2-0 și urcă pe primul loc în Superligă.

Min. 70: GOOOL RAPID! Alexandru Pașcanu trimite un șut fabulos de la aproximativ 30 de metri și îl surprinde pe Lazar, care atinge balonul însă nu reușește să evite golul.

Min. 46: A început repriza secundă.

Min. 45+2: Pauză în Giulești, Rapid conduce cu 1-0 după reușita lui Dobre.

Min. 36: Christensen îl lansează excelent pe Vulturar, care scapă singur cu Lazar, însă șutul rapidistului trece pe lângă poartă.

Min. 26: GOOOL RAPID! Christensen îi pasează lui Koljic la marginea careului, iar bosniacul îi trimite lui Alex Dobre, care îl driblează pe Lazar și înscrie.

Min. 19: Piteștenii pun presiune serioasă la poarta adversă. FC Argeș nu are ocazii clare, însă domină jocul în treimea adversă.

Min. 10: Caio, vedeta celor de la FC Argeș, a încercat să îl surprindă pe Aioani cu un șut de la mijlocul terenului, dar balonul s-a dus mult peste.

Min. 1: A început partida.

UPDATE: Echipele de start la Rapid – FC Argeș

  • Rapid: Aioani – Onea, Pașcanu, Bolgado, Braun – Vulturar, Keita – Dobre, Christensen, Petrila – Koljic. Rezerve: Stolz – Ciobotariu, Bădescu, Manea, Hromada, Grameni, Gojkovic, R. Pop, Micovschi, Baroan, Jambor. Antrenor: Costel Gâlcă
  • FC Argeș: Lazar – Borța, Tudose, Garutti, Orozco, Briceag – Caio, Sierra, Rață – Moldoveanu, Bettaieb. Rezerve: Straton – Oancea, Tofan, Seto, R. Popescu, Pîrvu, Tchassem, Brobbey, Matos, Manole. Antrenor: Bogdan Andone

UPDATE: Dinamo – Csikszereda 4-0 (Karamoko 19 pen., 50, Musi 60, Soro 83)

Min. 90+4: Final de meci, Dinamo se impune clar, scor 4-0, în disputa cu Csikszereda și urcă pe locul 3 în clasament.

Min. 83: GOOOL DINAMO! Milanov depune un efort considerabil pentru a ține în teren un balon, mingea este luată de pe linie de Perica, care îi centrează lui Alberto Soro, iar spaniolul îl învinge pe Pap și face 4-0.

Min. 78: Oportunitate pentru Csikszereda! Szalay primește balonul în careu și încearcă să înscrie la colțul lung, însă șutul său trece pe lângă poarta apărată de Roșca.

Min. 60: GOOOL DINAMO! Cîrjan îl lansează pe Alexandru Musi, care avansează până în careu, îl depășește elegant pe Pap și înscrie cu piciorul stâng. Asistentul Mihaela Țepușă a ridicat inițial fanionul, dar reușita este validată după verificarea din camera VAR.

Min. 50: GOOOL DINAMO! La capătul unei acțiuni frumoase, Ikoko îi centrează perfect în fața porții lui Mamoudou Karamoko, care face „dubla” cu o lovitură de cap.

Min. 46: Start în partea secundă a partidei.

Min. 45+4: S-a încheiat prima repriză a partidei, Dinamo conduce cu 1-0 după reușita lui Karamoko din lovitură de la 11 metri.

Min. 19: GOOOL DINAMO! Mamoudou Karamoko transformă fără emoții penalty-ul și deschide scorul.

Min. 18: Penalty pentru Dinamo! Bloj îl lovește pe Musi în careul oaspeților, iar Iuliana Demetrescu acordă lovitura de la 11 metri după ce revede faza pe monitorul VAR.

Min. 9: Ocazie mare pentru Dinamo! Cîrjan execută pe poartă o lovitură liberă din lateral stânga, Pap intervine și respinge în corner.

Min. 1: A început partida!

UPDATE: Echipele de start la Dinamo – Csikszereda

Dinamo: A. Roșca – Ikoko, K. Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Cîrjan – Soro, M. Karamoko, Musi
Rezerve: Epassy – Tabuncic, Milanov, Perica, Bordușanu, Cr. Mihai, Kyriakou, Ad. Caragea, M. Toader, L. Bărbulescu, D. Armstrong, Al. Pop
Antrenor Zeljko Kopic

Csikszereda: E. Pap – Bloj, Celic, Hegeduș, Ferenczi – Vegh – Bakos, Veres, Jebari, Szabo – Eppel
Rezerve: Karacsony, M. Simon – Kajan, Szilagyi, Andrezly, Dusinszki, Palmes, Bodo, Anderson Ceara, Csuros, Szalay, Gergely
Antrenor Robert Ilyes

Live Update: Petrolul – Oțelul 0-0

Min. 90+3: Final de meci

Min. 71: O nouă ocazie ratată de moldoveni! Nuno Pedro îl încearcă pe Krell cu un șut plasat, dar portarul celor de la Petrolul stă bine și respinge în corner.

Min. 63: Meciul se animă. Oțelul este acum echipa care pune mai multă presiune la poarta adversă, iar Krell are de muncă serios între buturi.

Min. 50: Dongmo ratează uluitor singur cu portarul! Atacantul celor de la Petrolul a trimis peste transversală cu un șut în forță.

Min. 46: S-a reluat meciul.

Min. 45+2: Final de primă repriză

Min. 36: Dur-Bozoancă face minuni în poarta celor de la Oțelul. Gicu Grozav a trimis o lovitră de cap superbă, dar goalkeeper-ul moldovenilor a respins cu un plonjon impecabil.

Min. 22: Schimbare la Petrolul. Sergiu Hanca intră pe teren în locul lui Ricardinho, care nu mai poate continua partida.

Min. 17: Partida este una lipsită de ritm. Apar faze de atac, însă nu și oportunități clare de a înscrie.

Min. 5: Gicu Grozav l-a întins serios pe portarul advers. Atacantul de la Petrolul a trimis un șut în forță din lovitură liberă, dar Dur-Bozoancă a reușit să respingă.

Min. 1: A început partida.

UPDATE: Echipele de start la Petrolul – Oțelul

Petrolul: Krell – Guilherme, Onguene, Roche – Veiga, Doukansy, Dongmo, Sălceanu – Jyry,, Chică Roșă, Grozav
Rezerve: Bălbărău, D. Radu, L. Dumitru, Hanca, Mateiu, Boțogan, Tolea, I. Paraschiv, V. Gheorghe, Doumtsios
Antrenor: Eugen Neagoe

Oțelul: Dur-Bozoancă – Zhelev, Zivulic, P. Iacob, Holz – D. Sandu, Fernandes, Ferreira, Lopes – Dos Santos, Araujo
Rezerve: I. Popescu, A. Ciobanu, Neicu, Chira, Frunză, S. Rus, Bordun, Soriano, Lopes, Ursu
Antrenor: Laszlo Balint

UPDATE: Clasamentul după Farul – FC Botoșani 2-0

Farul a urcat pe locul 6 după succesul contra liderului, depășind-o pe Oțelul, care va evolua sâmbătă, de la ora 14:30, pe terenul Petrolului. De cealaltă parte, FC Botoșani rămâne pe primul loc, însă doar datorită golaverajului. Trupa lui Leo Grozavu ar putea fi depășită de Rapid, în cazul în care giuleștenii obțin cel puțin un punct din disputa cu FC Argeș, programată sâmbătă, de la ora 20:30.

Clasament Superliga, etapa 16
Clasament Superliga, etapa 16. FOTO: Flashscore

UPDATE: Farul – FC Botoșani 2-0 (Vînă 5, Larie 45+2 pen.)

Min. 90+4: Final de meci la Ovidiu, Farul o învinge pe FC Botoșani cu 2-0.

Min. 88: Ocazie mare pentru FC Botoșani! Țîru pasează greșit către propriul careu, iar mingea ajunge la Bordeianu, însă acesta nu reușește să profite de cadoul primit și trimite slab, pe lângă poartă.

Min. 61: Grigoryan trimite un șut periculos din careu, însă Anestis respinge cu piciorul.

Min. 46: A început partea secundă a partidei.

Min. 45+5: Pauză la Ovidiu, Farul conduce cu 2-0 în disputa cu FC Botoșani, iar misiunea liderului este una infernală, deoarece evoluează cu un om în minus după eliminarea lui Adams.

Min. 45+2: GOOOL FARUL! Ionuț Larie transformă lovitura de la 11 metri și dublează avantajul Farului.

Min. 45: Penalty pentru Farul! Diaw îl faultează în careu pe Vînă, Istvan Kovacs este chemat la marginea terenului pentru a urmări faza și acordă lovitură de la 11 metri.

Min. 37: Adams este eliminat! La doar câteva secunde după marea ocazie a oaspeților, Ișfan scapă singur spre poarta lui Anestis, iar Adams îl faultează din postura de ultim apărător. Istvan Kovacs îi arată cartonașul roșu fotbalistului nigerian și acordă lovitură liberă, deoarece faultul s-a produs la marginea careului. Ișfan este cel care execută, însă trimite pe lângă poartă.

Min. 36: Ocazie uriașă pentru FC Botoșani! După un corner, Petro trimite periculos spre poartă, iar Buzbuchi intervine excelent.

Min. 5: GOOOL FARUL! După o fază la care oaspeții resping mingea de pe linia porții, balonul ajunge la Ionuț Vînă, care trimite un șut perfect, la vinclu, din afara careului.

Min. 1: Ocazie pentru FC Botoșani! Bodișteanu avansează până în careu, de unde trage la poartă, însă Buzbuchi intervine și o salvează pe Farul. Oaspeții puteau să marcheze după doar 30 de secunde.

Min. 1: A început partida.

UPDATE: Echipele de start la Farul – FC Botoșani

Urmează al doilea meci al etapei a 16-a din SuperLiga. De la ora 20:30, Farul Constanța primește vizita lui FC Botoșani. Au fost anunțate echipele de start:

  • Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Larie (cpt.), Țîru, Cr. Ganea – Vînă, Ramalho, Radaslavescu – Grigoryan, Ișfan, Tănasă; Rezerve: R. Munteanu, D. Maftei, Duțu, Lucas Pellegrini, Furtado, Nikolov, Dican, Seruca, Banu, G. Iancu, Marincean, Vojtus; Antrenor: Ianis Zicu
  • FC Botoșani: Anestis – Adams, Miron (cpt.), Diaw, Țigănașu – Bordeianu, Petro – Bodișteanu, Ongenda, Antonio Dumitru – Kovtalyuk; Rezerve: Kukic – Creț, Miguel Fernandez, Suta, Pavlovic, Aldair, G. David, A. Dumitru, Mailat, Mitrov, E. Lopez, Dumiter; Antrenor: Leo Grozavu

UPDATE: U Cluj – Metaloglobus 3-1 (Nistor 10, 22, Bic 38 / Fernandes 47)

FINAL – U Cluj se impune cu 3-1 și se apropie de locurile de play-off. „Șepcile roșii” au acum 20 de puncte, cu două mai puține decât Oțelul și Farul. De cealaltă parte, nou-promovata rămâne ultima în SuperLiga, cu 7 puncte.

Min. 47 – GOOOL METALOGLOBUS!!! Ely Fernandes reduce din handicap după o acțiune individuală de toată frumusețea!

Min. 45+3: S-a încheiat prima repriză a partidei, U Cluj conduce cu 3-0 după „dubla” lui Nistor și reușita superbă a lui Bic.

Min. 38: GOOOL U CLUJ! După o fază prelungită de atac a gazdelor, balonul ajunge la Ovidiu Bic, care trimite un șut fabulos de la mare distanță, iar Gavrilaș nu are nicio șansă. La scurt timp după gol, Dan Nistor a părăsit terenul, fiind înlocuit de Virgiliu Postolachi.

Min. 25: Ocazie mare pentru U Cluj! Macalou centrează pentru El Sawy, care trage spre poartă, balonul este deviat de un fotbalist al oaspeților și lovește bara.

Min. 22: GOOOL U CLUJ! El Sawy trimite în centru pentru Dan Nistor, lăsat complet liber de fotbaliștii lui Metaloglobus, iar „veteranul” preia și îl învinge pe Gavrilaș cu un șut frumos din afara careului.

Min. 10: GOOOL U CLUJ! Lukic avansează în partea stângă, îl depășește pe Camara și centrează perfect în centrul careului, de unde Dan Nistor finalizează simplu și deschide scorul.

Min. 1: A început partida de pe Cluj Arena!

UPDATE: Echipele de start la U Cluj – Metaloglobus

  • U Cluj: Gertmonas – Mikanovic, Cisse, Capradossi, Chipciu – Bic, Simion, Nistor – Macalou, Lukic, El Sawy. Rezerve: Lefter, Chirilă – Chinteș, I. Cristea, Toșca, M. Gomes, Codrea, Orban, Bota, Gheorghiță, Postolachi, Trică. Antrenor: Cristiano Bergodi
  • Metaloglobus: Gavrilaș – D. Irimia, Camara, Caramalău, A. Sava – Ubbink, Sabater, Aggoun, Abbey – Ely Fernandes, Huiban. Rezerve: Nedelcovici – Liș, A. Gheorghe, Milea, Neacșu, Hadzic, Pasagic, A. Sârbu, Kouadio, F. Achim, Celaj. Antrenor: Mihai Teja

Rezultate complete din etapa 16 din SuperLiga

Runda cu numărul 16 din actualul sezon de SuperLiga debutează vineri, 7 noiembrie, cu meciul dintre U Cluj și Metaloglobus, al cărui fluier de start se va auzi la ora 17:30. În aceeași zi, de la 20:30, Farul primește vizita liderului FC Botoșani.

Cel mai tare duel al etapei se dispută însă sâmbătă seară. Rapidul lui Costel Gâlcă vrea 3 puncte, acasă, cu revelația FC Argeș. Meciul este programat de la ora 20:30. Runda se încheie duminică seară, odată cu finalul meciului Hermannstadt – FCSB.

Meciurile etapei 16 din SuperLiga – detalii și scoruri finale

Toate cele 8 partide din etapa 16 pot fi urmărite pe FANATIK în format live text. Site-ul nostru te ține la curent cu cele mai importante informații de la fiecare partidă, iar reporterii FANATIK îți aduc detalii care nu se văd la tv direct de la Arena Națională, de pe „Ion Oblemenco” și din Cluj Arena.

Vineri, 7 noiembrie

  • U Cluj – Metaloglobus 3-1 (Nistor 10, 22, Bic 38 / Fernandes 47)
  • Farul – FC Botoșani 2-0 (Vînă 5, Larie 45+2)

Sâmbătă, 8 noiembrie

  • Petrolul – Oțelul 0-0
  • Dinamo – Csikszereda 4-0 (Karamoko 19 pen., 50, Musi 60, Soro 83)
  • Rapid – FC Argeș 2-0 (Dobre 26, Pașcanu 70)

Duminică, 9 noiembrie

  • Unirea Slobozia – CFR Cluj 0-1 (Cordea 42)
  • Universitatea Craiova – UTA 1-2 (Romanchuk 36 / L. Mihai 24, Costache 76)
  • Ora 20:30: Hermannstadt – FCSB

U Cluj – Metaloglobus 3-1

U Cluj s-a impus fără mari emoții în disputa contra lui Metaloglobus. „Șepcile roșii” au condus cu 3-0 încă din prima repriză, după „dubla” lui Dan Nistor și reușita superbă a lui Ovidiu Bic. Oaspeții au redus din diferență în partea secundă prin Ely Fernandes, însă nu au putut să revină în joc.

Farul – FC Botoșani 2-0

Farul a întrerupt seria pozitivă a liderului FC Botoșani. Trupa lui Ianis Zicu a punctat de două ori, prin Ionuț Vînă și Ionuț Larie, într-o primă repriză nebună. Aflați în inferioritate numerică, elevii lui Leo Grozavu nu au reușit să mai revină în joc.

Petrolul – Oțelul 0-0

Oțelul rămâne în afara locurilor de play-off după remiza înregistrată pe terenul Petrolului, scor 0-0. Duelul de pe „Ilie Oană” a fost echilibrat, ocaziile mai mari fiind ale gazdelor, însă cele două formații nu au reușit să înscrie.

Dinamo – Csikszereda 4-0

„Câinii” au făcut spectacol în meciul cu Csikszereda, pe care l-au câștigat cu 4-0 după „dubla” lui Karamoko și reușitele semnate de Musi și Soro. Totuși, pe parcursul jocului au existat mai multe decizii controversate de arbitraj, care au fost criticate dur de antrenorul oaspeților, Robert Ilyes.

Rapid – FC Argeș 2-0

Gruparea pregătită de Costel Gâlcă a obținut un succes important contra piteștenilor, după reușitele semnate de Dobre și Pașcanu. Rapid a profitat de eșecul lui FC Botoșani și a urcat pe primul loc.

Unirea Slobozia – CFR Cluj 0-1

Daniel Pancu a debutat cu dreptul pe banca celor de la CFR Cluj. Ardelenii s-au impus cu 1-0 la Clincei, în fața celor de la Unirea Slobozia, însă jocul echipei din Gruia a lăsat mult de dorit.

Universitatea Craiova – UTA 1-2

Trupa pregătită de Adrian Mihalcea a produs surpriza și a reușit să se impună cu 2-1 pe „Ion Oblemenco”. Luca Mihai a deschis scorul la capătul unei faze fixe, Romanchuk a egalat înainte de pauză, însă reușita decisivă i-a aparținut lui Costache, care a profitat de o eroare a portarului Isenko.

Hermannstadt – FCSB

Sibienii se află în zona „fierbinte” a clasamentului, însă Marius Măldărășanu speră că va redresa situația. Meciul cu FCSB se anunță unul dificil, mai ales că bucureștenii vor cu orice preț toate punctele pentru a fi siguri de prezența în play-off.

Cum poți să vezi online etapa 16, cum vizionează românii din diasporă

Toate meciurile din etapa 16 din SuperLiga se văd la tv pe canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1, cele două posturi care dețin drepturile de difuzare ale primului eșalon din România.

Totodată, microbiștii pot urmări jocurile din prima ligă și live stream pe internet, prin intermediul platformelor Digi Online, Prima Play și Orange TV Go, care difuzează online abonaților lor conținutul celor două posturi de televiziune amintite.

Iar românii din diaspora pot apela la respectivele platforme de streaming pentru a urmări echipa favorită. Pot exista limitări, funcție de țara de reședință.

Clasament SuperLiga înainte de etapa 16

Turul sezonului regulat s-a încheiat odată cu ultimul meci din etapa a 15-a. Astfel, fotbalul românesc a consemnat un lider istoric pentru această parte a stagiunii: FC Botoșani. Iată ierarhia completă înaintea etapei 16:

Clasament SuperLiga înainte de etapa 16

Programul următoarei etape din SuperLiga

Următoarea etapă din SuperLiga, cea cu numărul 17, va începe vineri, 21 noiembrie și se va încheia luni, 24 noiembrie. Iată ce dueluri se vor da în runda următoare:

Vineri, 21 noiembrie

  • Ora 17:30: Csikszereda – Unirea Slobozia
  • Ora 20:30: FC Argeș – Universitatea Craiova

Sâmbătă, 22 noiembrie

  • Ora 15:00: UTA – U Cluj
  • Ora 20:30: FCSB – Petrolul

Duminică, 23 noiembrie

  • Ora 17:30: Oțelul – Farul
  • Ora 20:30: CFR Cluj – Rapid

Luni, 24 noiembrie

  • Ora 17:30: Metaloglobus – Hermannstadt
  • Ora 20:3o: FC Botoșani – Rapid