Un supermarket din România oferă 1 leu pentru fiecare sticlă reciclată, în loc de 50 de bani. A fost lansată o ofertă în următoarea perioadă de care pot profita toți clienții. Care sunt condițiile?
Pentru unele persoane, reciclarea sticlelor reprezintă un avantaj. Având în vedere consumul de plastic, putem aduna o sumă consistentă la final de lună, chiar și cu cei 50 de bani oferiți pentru fiecare sticlă.
Iată însă că un supermarket din țară s-a gândit să vină cu o ofertă inedită după Paște. Astfel, românii au șansa să câștige mai mulți bani, dacă, evident, aleg să recicleze sticlele de plastic aici.
Kaufland este supermarketul din România care oferă 1 leu pentru fiecare sticlă reciclată, în loc de 50 de bani. Cum sunt acordați banii și ce trebuie să facă toți clienții care sunt interesați de ofertă?
În primul rând oferta a început de luni, 6 mai, din a doua zi de Paște. Aceasta este valabilă până pe 12 mai, deci practic românii au la dispoziție o săptămână pentru a putea să profite de ea. Care e regulamentul?
Kaufland îi invită pe clienți să recicleze sticlele de plastic în această perioadă. Mai apoi, aceștia trebuie să folosească la cumpărături tichetul valoric obținut, dar și cardul Kaufland.
La final, clienții primesc în cont un voucher cu aceeași valoare a tichetului folosit. Cu alte cuvinte, se oferă 1 leu pentru fiecare sticlă reciclată în loc de 50 de bani. Și cine nu își dorește să profite de acest lucru?
Kaufland precizează însă că deși campania se desfășoară până pe 12 mai, cuponul de reducere poate fi folosit după 23 mai. Astfel, clienții vor fi nevoiți să mai aștepte o săptămână. Chiar și așa, oricine poate să câștige ceva bani în plus.
„Săptămâna asta, 6-12 mai, vino cu ambalajele SGR la aparatele de colectare Kaufland, folosește la cumpărături tichetul valoric obținut, scanează Kaufland Card și vei primi în contul tău un voucher cu aceeași valoare a tichetului folosit.
Perioada campaniei este 6-12.05.2024. Cuponul de reducere se alocă începând cu data de 23.05.2024 și este egal cu contravaloarea tuturor tichetelor de ambalaje folosite în magazin în perioada 6-12.05 2024 în limita a 50 lei / utilizator Kaufland Card”, a transmis Kaufland.