ADVERTISEMENT
Stiri de ultima ora

Superstiţii. De ce este considerată ziua de marţi 13 cea mai ghinionistă zi

Simbolistica nefastă a zilei de marţi pare să fi fost dată de faptul că aceasta este considerată ziua zeului războiului în mitologia greacă, Marte, cât şi de mitul conform căruia Adam ar fi muşcat din măr într-o zi de marţi.
Autor: Ionuţ Cataramă | 13.03.2018 | 00:11
Superstiţii. De ce este considerată ziua de marţi 13 cea mai ghinionistă zi

Dacă marţi, zi cu trei ceasuri rele, mai pică şi în data de 13, e clar că ghinionul se multiplică.

ADVERTISEMENT

Numărul 13 are parte de şi mai multe mituri, cele mai multe dintre acestea având încărcătură negativă. Astfel, Antihristul este menţionat prima dată în capitolul al 13-lea al Bibliei, cea de-a 13-a carte a Tarotului este Moartea, iar Iisus a fost cea de-a 13-a persoana la Cina cea de taină, înainte de a fi crucificat.

Printre superstiţiile legate de numărul 13 şi de ziua de marţi se numără şi cele care susţin că într-o astfel de zi nu este indicat să începi să construieşti şi, dacă nu este absolut necesar, nici măcar să ieşi din casă. “Superstiţiile ne pot influenţa negativ, dar sunt totuşi bune pentru că ne pot ajuta să fim mai prudenţi în ziua respectivă”, susţin psihologii.

ADVERTISEMENT

Ce se spune că nu ar trebui să faci în această zi:  

– Să nu inviţi niciodată 13 oameni la masă sau să nu te aşezi niciodată cu 13 oameni la masă

– Dacă 13 cade într-o zi de vineri sau de marţi, cu siguranţă se va întâmpla ceva rău în această zi

ADVERTISEMENT

– Dacă într-o cameră sunt 13 persoane, cel care sta în dreptul oglinzii sigur va muri

– Într-o zi de 13 nu trebuie să începi să construieşti nimic

– Dacă eşti născut în ziua de 13 eşti ghinionist

– Nu este bine să planifici nimic important într-o zi de 13

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!