Sport

Superstițiile „nebune” ale lui Adi Mutu de pe vremea când era jucător: „Și acum fac asta!”

Fotbalul este un domeniu plin de superstiții. Adrian Mutu a dezvăluit ce obiceiuri continuă să îl urmărească din perioada în care era jucător.
19.03.2025 | 20:30
Superstitiile nebune ale lui Adi Mutu de pe vremea cand era jucator Si acum fac asta
Ce superstiții incredibile are Adrian Mutu. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Superstițiile sunt prezente în viața fiecărui om, cu atât mai mult în viața fotbaliștilor. Dacă unii precum Gigi Becali invocă de fiecare dată divinitatea, alții au ca pretext obiceiuri și superstiții. Adrian Mutu a dezvăluit ce superstiții continuă să aibă chiar și acum, ca antrenor.

Adrian Mutu și superstițiile sale incredibile. Ce face, și ce nu, în ziua meciului

Meciurile de fotbal cu miză sunt deosebit de importante, de la suporteri, la patroni, până la jucători, principalii actori. Marii fotbaliști din lume au dezvăluit deseori ce obiceiuri aveau înaintea, în timpul sau la finalul unui joc.

ADVERTISEMENT

În direct la „DON Mutu”, Adrian Mutu a vorbit despre obiceiurile sale de la care nu se abate nici măcar acum, ca antrenor. De asemenea, „Briliantul” nu a ascuns faptul că se roagă și că este credincios.

„Cine zice că n-are, eu nu cred că există!”

„Apropo de Gigi și de Dumnezeire, tu ai din astea, superstiții, Adi? Ca antrenor sau ca jucător sau nu știu. Te rogi înainte de meciuri?”, a fost întrebarea pusă de moderatorul Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

„Toți avem. Să intri cu dreptul, să intri cu nu știu ce. Deci le-am avut și când eram jucător, le am și acum, toți avem. Cine zice că n-are, eu nu cred că există!”, a replicat Adrian Mutu.

„În ziua meciului intram cu dreptul pe orice ușă!”

„Tu, de exemplu, când erai jucător, ce superstiții aveai?”, a întrebat concret Horia Ivanovici. „În ziua meciului intram cu dreptul pe orice ușă pe care o întâlneam în cale. Da, ieșeam din cameră și acum, când ies din casă, în fiecare zi ies cu piciorul drept.

ADVERTISEMENT

Păi a rămas așa de atunci. Și mai am o superstiție, tot timpul parchez mașina cu fața ca să plec, că nu dau niciodată cu spatele, dacă mă urc prima oară în ziua aia în mașină. Deci dacă nu pot să dau în față, înnebunesc. Pun pe cineva să o scoată cu spatele!”, a fost răspunsul uluitor al lui Adrian Mutu.

ADVERTISEMENT

„Sunt credincios și mă rog!”

„Da, și, păi, doamne, doamne, îl invoci la meciuri sau nu ești în zona asta, ca să zic așa?”, a întrebat ulterior Horia Ivanovici. „E, cum să nu? Sunt în zona asta, dar numai că nu vorbesc de… Mă rog, normal că mă rog, sunt credincios și mă rog, normal!”, a încheiat Adrian Mutu la „DON Mutu”.

Superstițiile „nebune” ale lui Adi Mutu

Tags: