Fotbal intern

Suporterii au ales echipa deceniului în Liga 1! Doi fotbaliști străini în primul „11”. Cine este antrenorul ultimilor zece ani

25.04.2020 | 16:07
Suporterii au ales echipa deceniului in Liga 1 Doi fotbalisti straini in primul 11 Cine este antrenorul ultimilor zece ani
ADVERTISEMENT

Liga Profesionistă de Fotbal a lansat în mediul online o campanie în care suporterii au putut alege cea mai bună echipă a ultimilor 10 ani din prima divizie, iar primul „11” a fost prins de doar doi fotbaliști străini, fundașii centrali Lukasz Szukala și Paulo Vinicius.

Echipa ultimului deceniu în Liga 1

Cel mai bun portar al ultimului deceniu din Liga 1 a fost, conform voturilor suporterilor, Ciprian Tătărușanu, câștigător a două titluri de campion cu FCSB. Actualul jucător al lui Lyon a fost votat de 70% dintre suporteri.

ADVERTISEMENT

În banda dreaptă a apărării apare Romario Benzar, campion cu Viitorul, care a bifat 198 de meciuri oficiale în Liga 1 pentru echipa lui Gică Hagi și pentru FCSB, înainte de transferul din vara anului 2019, când a ajuns în Serie A, la Lecce. Benzar a fost votat de 50% dintre suporterii care au participat la selecție.

Cuplul de fundași centrali al echipei deceniului este format din doi fotbaliști străini. Lukasz Szukala, triplu campion cu FCSB, a bifat 124 de meciuri la nivelul primei ligi pentru Gloria Bistrița, U Cluj, Petrolul și echipa „roș-albastră” și a fost votat de 50% dintre suporteri. Paulo Vinicius, campion în ultimele două ediții de campionat cu CFR Cluj, este partenerul polonezului în centrul apărării, primind 70% dintre voturile suporterilor.

ADVERTISEMENT

Iasmin Latovlevici ocupa postul de fundaș stânga în echipa deceniului din Liga 1. Câștigător a trei titluri cu FCSB, Latovlevici a fost votat de 74% dintre suporteri.

Linie de mijloc superofensivă

Linia de mijloc a echipei deceniului, într-un sistem 4-4-2, este formată din trei fotbaliști de atac, dar și un jucător responsabil cu blocarea ofensivei adverse.

ADVERTISEMENT

Postul de mijlocaș dreapta îi revine lui Ciprian Deac, campion de două ori în ultimul deceniu cu CFR Cluj, care a obținut 67% dintre voturi. În centru, Lucian Sânmărtean, 82% voturi, reface perechea de la FCSB cu Mihai Pintilii, votat de 74% dintre suporteri, fiecare cu câte două titluri de campion în ultimii 10 ani.

Banda stângă a atacului este ocupată de Nicolae Stanciu, fotbalist cu două titluri de campion cu FCSB în ultimul deceniu, votat de 70% dintre suporteri.

ADVERTISEMENT

Cuplul de atacanți în echipa deceniului este format din George Țucudean, câștigător a patru titluri de campion, cu FCSB, Viitorul și CFR Cluj, marcator a 65 de goluri în 187 de meciuri, și Raul Rusescu, dublu câștigător al titlului cu „roș-albaștrii”, cu 45 de goluri marcate în 134 de partide.

Echipa deceniului în Liga 1, conform voturilor suporterilor:

  • Tătărușanu – Benzar, Szukala, Vinicius, Latovlevici – Deac, Sânmărtean, Pintilii, Stanciu – Țucudean, Rusescu

Antrenorul anului

Cel mai bun antrenor al deceniului în Liga 1 a fost, conform voturilor suporterilor, Laurențiu Reghecampf.

Actualul tehnician de la Al Wasl a câștigat două titluri de campion cu FCSB și a antrenat în 154 de meciuri pe prima scenă fotbalistică în ultimii 10 ani.

ADVERTISEMENT