Sport

Suporterii celor de la Rijeka, scandări xenofobe la partida cu Corvinul Hunedoara: „Omoară țiganii!”

Suporterii celor de la Rijeka au apelat la scandări xenofobe la partida cu Corvinul Hunedoara. Croații au scandat „omorâți țiganii” pe parcursul partidei.
02.08.2024 | 01:25
Suporterii celor de la Rijeka scandari xenofobe la partida cu Corvinul Hunedoara Omoara tiganii
Suporterii celor de la Rijeka, scandări xenofobe la partida cu Corvinul Hunedoara: „Omoară țiganii!”. Sursă foto: sportpictures
ADVERTISEMENT

Corvinul Hunedoara a cedat în fața celor de la Rijeka cu scorul de 0-1, iar în timpul partidei fanii croați au oferit scandări acide pentru formația din România.

Suporterii celor de la Rijeka, scandări xenofobe la partida cu Corvinul Hunedoara: „Omoară țiganii!”

Formația pregătită de Florin Maxim a cedat în turul doi preliminar al UEFA Champions League în fața celor de la Rijeka, croații reușind să se impună cu scorul de 1-0 la general, după rezultatul de egalitate înregistrat în tur.

ADVERTISEMENT

Echipa din liga a doua a României a fost foarte aproape de prelungiri, Corvinul ratând o lovitură de pedeapsă pe finalul meciului, prin Sergiu Buș, și astfel hunedorenii vor evoua în turul trei preliminar UEFA Conference League.

Potrivit orangesport, pe parcursul meciului, suporterii aflați în tribune din partea gazdelor au oferit mai multe scandări xenofobe, printe care: ”Ubi, ubi, ubi, cigani (n.r. în traducere – Omoară ţiganii)”.

ADVERTISEMENT

Corvinul Hunedoara va evolua în urma înfrângerii suferite cu Rijeka din turul doi UEFA Conference League cu FC Astana, în turul trei preliminar UEFA Conference League.

Florin Maxim, prima reacție după eliminarea din UEFA Europa League: „Nu aveam alte opțiuni”

Câștigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, a fost foarte aproape de a ajunge în prelungiri cu Rijeka, însă formația pregătită de Florin Maxim a ratat o lovitură de pedeapsă în minutul 76, prin Sergiu Buș, și astfel echipa de liga secundă a fost trimisă în turul trei preliminar din UEFA Conference League.

ADVERTISEMENT

Antrenorul echipei, Florin Maxim, a vorbit după rezultatul obținut în Croația, dar și despre penalty-ul ratat de Sergiu Buș, oficialul hunedorenilor arătându-se mulțumit de parcursul echipei și totodată regretă accidentarea unuia dintre titulari, anume Flavius Iacob.

ADVERTISEMENT

”Trebuia să gestionăm astfel începutul de joc. Am făcut o a doua repriză consistentă, etalon pentru noi, pentru viitorul nostru. Am ajuns în Conference. Băieții erau puțin supărați în vestiar, dar le-am spus că ne așteaptă un nou meci acasă joi, nu avem timp să ne lamentăm. Trebuie să ne regrupăm și să câștigăm acel meci.

Dacă marcam la acel penalty, mai aveam de jucat încă 15 minute, se putea întâmpla orice. Dacă reușeam să marcăm, puteam să tranșăm acest meci. Nu sunt supărat pe ratare, chiar mă bucur că și-a asumat să execute acel penalty.

A lipsit și Iacob, a trebuit să încercăm cu Alex (n.r. Neacșa) acolo. A făcut-o bine 40-45 de minute, nu aveam alte opțiuni, doar asta cu Pîrvulescu. A trebuit să iau niște decizii. Trebuie să învățăm din astfel de jocuri, ne vor ajuta enorm pe viitor.

În a doua repriză, au făcut-o bine. Ei au un joc corect, cu căutări între linii, caută atacantul central, caută să lungească echipa. Probabil și teama asta de a reuși… Nu poți să arăți într-o echipă într-un fel și în cealaltă repriză, altfel. Nu poți! E un joc al minții pe care noi l-am pierdut”, a declarat Florin Maxim, potrivit DigiSport.