Sport

Suporterii Rapidului, contestați de rivalii de la FCSB după scandalul cu Marius Șumudică: „E antrenorul echipei și trebuie respectat!”

Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord a FCSB, îi dă dreptate lui Marius Șumudică și este de părere că gesturile fanilor rapidiști sunt lipsite de respect
19.02.2025 | 23:13
Suporterii Rapidului contestati de rivalii de la FCSB dupa scandalul cu Marius Sumudica E antrenorul echipei si trebuie respectat
Gigi Mustață îi ia apărarea lui Marius Șumudică în scandalul cu fanii Rapidului și este de părere că gesturile lor sunt lipsite de respect. Sursa Foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Deși Rapidul a câștigat și s-a apropiat tot mai tare de play-off, scandalul dintre Marius Șumudică și suporteri a umbrit total succesul din Giulești.  Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a fost luat la țintă cu bulgări de zăpadă de proprii suporteri și a avut o reacție nervoasă, chiar voind să părăsească terenul încă din prima repriză. Gigi Mustață, liderul galeriei FCSB, empatizează cu Marius Șumudică și este de părere că gesturile făcute de fanii alb-vișinii sunt lipsite de respect.

Gigi Mustață îi ia partea lui Marius Șumudică în scandalul cu suporterii

Viitorul lui Marius Șumudică la Rapid București este incert. Antrenorul giuleștenilor este la un pas să-și dea demisia de la clubul patronat de Dan Șucu după ce în meciul cu FC Botoșani s-a declarat „umilit” de suporterii care au aruncat înspre el cu bulgări de zăpadă.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă Rapid a câștigat partida și este foarte aproape să se califice în play-off, „Șumi” nu s-a putut bucura de succesul obținut.

Antrenorul giuleștenilor a reușit să redreseze echipa și să o pună din nou pe drumul cel bun, după ce în primele 6 etape, cu Neil Lennon, bucureștenii adunaseră doar 5 puncte.

ADVERTISEMENT

Cu doar 3 etape înainte de finalul sezonului regular, Rapid este pe locul 6, la 5 puncte distanță de principalele urmăritoare, Petrolul și Sepsi OSK, care au de disputat și un meci direct.

Aflat în direct prin apel telefonic cu Cristi Coste și invitații săi, în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Gigi Mustață a reacționat la scandalul din curtea Rapidului. Liderul Peluzei Nord este de acord cu Șumudică și îi înțelege frustrarea, iar părerea sa este că gesturile fanilor Rapidului au fost lipsite de respect.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Mustață: „Aici sunt și eu o dată de acord cu Marius Șumudică”

„Sincer să fiu, nu mi se pare corect să arunci cu zăpadă în proprii tăi jucători sau propriul tău antrenor. Nu mă bag în discuții, nu vreau să comentez, dar aici sunt și eu o dată de acord cu Marius Șumudică.

ADVERTISEMENT

Este antrenorul echipei, trebuie să îl respecți. Respectul trebuie să fie respect. Nici noi, dacă ar veni Rădoi, nu ne-am permite să aruncăm cu zăpadă în el.

Păcat că se întâmplă astfel de lucruri între suporteri și antrenor. Mai bine îi spui să plece decât să dai cu bulgări de zăpadă sau cu alte lucruri în el. Eu nu cred că va pleca, dar mă opresc aici cu acest subiect”, a fost punctul de vedere al lui Gigi Mustață, la FANATIK SUPERLIGA, privitor la scandalul din Giulești.

Marius Șumudică a anunțat în exclusivitate pentru FANATIK decizia pe care a luat-o în urma evenimentelor din meciul cu Botoșani. Tehnicianul dorește să discute cu patronul echipei și va reveni cu o decizie finală în zilele următoare.