Fotbal intern

Suporterii Rapidului l-au vrut pe Daniel Pancu președinte: „Ei l-au convins!”. Cum comentează liderul galeriei

19.05.2020 | 13:23
Suporterii Rapidului lau vrut pe Daniel Pancu presedinte Ei lau convins Cum comenteaza liderul galeriei
ADVERTISEMENT

Suporterii Rapidului au jucat un rol important în numirea lui Daniel Pancu ca președinte al clubului, aceștia considerându-l o legendă pe ”Pancone”.

Suporterii Rapidului au insistat pentru numirea lui Daniel Pancu în funcția de președinte

Victor Angelescu, finanțatorul Rapidului, a vorbit despre rolul important pe care suporterii l-au avut în decizia luată de Daniel Pancu, de a deveni președintele „giuleștenilor”: „Eu am declarat de când a plecat că eu aș vrea ca el să rămână în club, pentru că el a fost încă de la început în acest proiect.

ADVERTISEMENT

Am avut un ajutor foarte mare din partea lui Liviu Ungurean (n.r. unul dintre liderii galeriei rapidiste), el a fost cel care a vorbit și s-a gândit la acest lucru”.

„Suporterii l-au convins să rămână în club. Pretențiile sunt foarte mari, el are foarte multe lucruri pe care trebuie să le învețe, dar lui îi va fi ușor pentru că, repet, este de la început în acest proiect. El va fi liantul dintre conducere și echipă”, a spus Victor Angelescu pentru prosport.ro.

ADVERTISEMENT

Reacția liderului de galerie

Liviu Ungurean, poreclit „Bocciu”, a vorbit despre dorința fanilor de a-l păstra pe Daniel Pancu aproape de club: „A fost dorința tuturor suporterilor rapidiști, pentru că noi considerăm în continuare că Rapidul trebuie condus de rapidiști autentici și am primit bucuroși numirea lui ca președinte.

El ne-a spus că el nu va pleca niciodată de la Rapid, pentru că Rapid e viața lui și atunci ne-am gândit că trebuie să aibă o funcție de conducător”.

ADVERTISEMENT

„Am fost pentru că am simțit nevoia să respirăm aerul Giuleștiului și am fost să punem și noi niște întrebări oamenilor care construiesc stadionul. A fost o sâmbătă extraordinară. Am primit niște răspunsuri pozitive.

Cu toții ne doream un stadion aproape la fel de mare precum cel vechi, dar nu s-a putut din cauza condițiilor constructorilor, dar cu toate astea va ieși un stadion extraordinar, vom avea o casă nouă și sperăm să sărbătorim promovarea pe 1 august chiar acolo pe șantier”, a continuat „Bocciu” pentru prosport.ro.

ADVERTISEMENT

„Susținem ideea domnului Ovidiu Burcă, care a considerat că este normal să se numească Rapid Arena, pentru că noi avem foarte multe glorii în viață și îi avem și pe ceilalți care din păcate ne-au părăsit și sunt în galeria din ceruri.

Nu ar fi drept ca numele să fie doar al unuia singur”, a încheiat liderul de galerie al Rapidului.

Confruntare între finanțatorul Rapidului și antrenorul lui UTA

Victor Angelescu a vorbit în cadrul emisiunii „Prosport Live” cu Laszlo Balint, antrenorul lui UTA și au dezbătut problema înjumătățirii punctelor în Liga 2.

„Noi nu am înțeles de ce s-a aplicat o anumită unitate de măsură când s-a judecat Liga 3 și la Liga 2 s-a hotărât cu totul altfel. Până la urmă am acceptat decizia. Nu știu dacă este o anomalie că noi ne considerăm nedreptățiți pentru că UTA a pierdut puncte însemnate atât față de locul 2, cât și față de locul 6, ocupat de Rapid.

Să ne gândim că noi înaintea deciziei aveam 13 puncte față de Rapid și acum avem doar 6. Rămâne la latitudinea dumeavoastră să considerați dacă aceasta este o normalitate sau o anomalie.

Acum, nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să ne concentrăm pe organizarea activității, care va fi o provocare destul de mare pentru toată lumea”, a spus Laszlo Balint.

„Eu îl înțeleg. E normal să fie supărat, pentru că UTA avea multe puncte avans față de Rapid și față de celelalte urmăritoare. S-a ajuns la înjumătățirea punctelor, pentru că mai sunt de disputat foarte puține etape, adică cinci meciuri.

Noi am fi preferat ca UTA să își păstreze punctele și să se fi jucat zece meciuri, adică tur-retur. Desigur, noi ne-am fi dorit să se joace tot campionatul. Acum, eu îi înțeleg și pe cei de la Federație.

Erau foarte multe echipe în Liga 2 care nu cred că ar fi putut să respecte normativele și pentru care, din punct de vedere financiar, ar fi însemnat un efort enorm”, a replicat Victor Angelescu.

ADVERTISEMENT