Sport

Suporterii Rapidului se revoltă după ce au primit „interzis” la meciul cu Sepsi: „E o totală lipsă de respect! Vom boicota fotbalul românesc!”. Exclusiv

Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapidului, a atacat pe toată lumea după ce galeria a părăsit stadionul lui Sepsi din cauza numărului mic de bilete primit.
10.04.2023 | 22:08
Suporterii Rapidului se revolta dupa ce au primit interzis la meciul cu Sepsi E o totala lipsa de respect Vom boicota fotbalul romanesc Exclusiv
600 de suporteri ai Rapidului au făcut deplasarea la meciul cu Sepsi. Sursă foto: Facebook Rapid
ADVERTISEMENT

Galeria Rapidului a decis să părăsească arena din Sfântu Gheorghe după ce gazdele au refuzat să lase să intre pe stadion un număr mai mare de suporteri, așa cum s-a întâmplat și în meciul cu Farul de la Ovidiu.

Liviu Ungurean îi amenință pe cei de la Sepsi că suporterii Rapidului îi vor da în judecată: „E inadmisibil așa ceva în 2023!”

FANATIK l-a contactat de „Bocciu” șeful Peluzei Nord Rapid, pentru a explica de ce ultrașii au recurs la acest gest extrem la meciul cu Sepsi: „Suntem foarte supărați! O să le facem o scrisoare celor de la Sepsi să ne dea banii înapoi prin Liga Suporterilor Rapidiști. Dacă nu ne dau banii înapoi, o să-i dăm în judecată.

ADVERTISEMENT

Au rămas 300 de frați ai noștri rapidiști afară. Nu li s-a permis accesul. N-au vrut organizatorii să le dea bilete și noi am considerat că e o lipsă de respect la adresa Rapidului. Era loc în stadion. Peluza este goală. Noi ne plătim biletele, nu am cerut să intrăm gratis”.

„Bocciu” a trecut peste rivalitate și a subliniat faptul că și galeria FCSB-ului a întâmpinat aceleași probleme la Sfântu Gheorghe: „Am plătit 426 de bilete, după care noi am ieșit afară să stăm cu frații noștri. Nu permitem să fim bătaia de joc a nimănui. Dacă nu era loc în stadion, înțelegeam și respectam decizia. Cum s-a întâmplat la meciul cu FCSB, când era stadionul plin. Stadionul este gol și înseamnă că cineva face răutăți.

ADVERTISEMENT

Liviu Ungurean: „Ni se pun piedici încontinuu! Pe noi nu ne-a împușcat și omorât nici Ceașescu!”

Liviu Ungurean a continuat atacurile dure și îi învinuiește și pe cei de la FRF și LPF pentru situația creată: „În primul și în primul rând federația trebuie să se trezească din somn și să facă stadioane. Am pățit la fel și la Ovidiu. Nu se poate să te bați la titlu și să joci pe stadioane comunale! Rapid aduce 4.000 de spectatori la un antrenament cu public. Nu e posibil așa ceva în 2023! E inadmisibil! Nu este normal nici ce au pățit suporterii FCSB.

Aici e vorba de sport. Trebuie să primeze limita bunului simț și să fim cu toții părtași la acest spectacol. Nu este normal să lăsăm oamenii în afara stadionului, când ei vor să plătească. Era bine și pentru Sepsi și pentru Rapid. Le intrau și lor niște bani. Lumea asta nu înțelege.

ADVERTISEMENT

Tot ni se pun piedici încontinuu! Noi suntem programați luni, noi suntem programați în ziua de Paști, noi suntem programați de 1 mai! O să începem și o să boicotăm și noi fotbalul românesc dacă nu o să fim respectați!”.

Suporterii Rapidului amenință că vor boicota SuperLiga: „Vom fi cu toții solidari și vom rămâne afară”

Liderul galeriei Rapidului a explicat că aceeași decizie va fi luată și la următoarele partide dacă fanii vor întâmpina piedici la meciurile din deplasare: „Peste tot pe unde vom merge în țară și fanii rapidiști vor fi lăsați în afara stadionului, vom fi cu toții solidari și vom rămâne afară.

ADVERTISEMENT

Pe noi nu ne-a împușcat și omorât Ceașescu! Da păi juniorii ăștia care conduc acum! Suntem o galerie unită, civilizați, băgăm mâna în buzunar pentru Rapid! Am plătit 30 de lei pe cele 426 de bilete. Să ne dea banii înapoi! Avem și noi avocați”, a mai declarat „Bocciu”, în exclusivitate pentru site-ul nostru.

ADVERTISEMENT