Sport

Suprafața de joc e horror la Metalul Buzău – Rapid din sferturile Cupei României Betano! Imagini dezolante!

Rapid joacă la Buzău contra divizionarei secunde Metalul în sferturile Cupei României Betano, iar suprafața de joc de pe stadionul „Gloria” lasă de dorit.
02.04.2025 | 19:38
Suprafata de joc e horror la Metalul Buzau  Rapid din sferturile Cupei Romaniei Betano Imagini dezolante
Suprafața de joc e horror la Metalul Buzău - Rapid. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Rapid o întâlnește pe Metalul Buzău, formație din liga a doua, în sferturile Cupei României Betano. Partida se dispută pe stadionul „Gloria”, iar suprafața de joc nu arăta deloc bine cu puțin timp înainte de startul întâlnirii.

Suprafața de joc de la Buzău arată groaznic înainte de Metalul – Rapid

Cupa României Betano este un obiectiv extrem de important pentru Rapid, care s-a îndepărtat de podiumul din play-off după eșecul suferit pe teren propriu contra Universității Craiova, 1-2, în etapa secundă.

ADVERTISEMENT

În sferturile Cupei, giuleștenii sunt mari favoriți contra celor de la Metalul Buzău, grupare care joacă în play-out-ul diviziei secunde. Duelul se dispută pe stadionul „Gloria”, iar suprafața de joc arată teribil înainte de startul partidei. În tribunele arenei sunt prezenți aproximativ 1000 de spectatori, o audiență dezamăgitoare ținând cont de importanța jocului.

Dacă se va impune pe terenul dificil de la Buzău, Rapid va avansa în semifinalele Cupei României Betano, unde ar juca tot în deplasare, contra celor de la FC Hermannstadt, care au obținut o victorie clară în sferturi, 4-0 cu CSM Reșița.

ADVERTISEMENT
Galeria celor de la Metalul Buzău // Foto: FANATIK
Galeria celor de la Metalul Buzău // Foto: FANATIK

Marius Șumudică a vorbit despre gazonul de la Buzău înainte de Metalul – Rapid

La conferința de presă premergătoare jocului, antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a abordat și subiectul gazonului de la Buzău. „Este diferit. În primul rând, starea gazonului. Ați văzut gazonul de la Buzău? Dacă nu gândești pragmatic și nu îți pui în valoare toate elementele pe care le ai în plus, devin forțele cam egale.

Sunt 90 de minute în care trebuie să tranșezi jocul. Un rezultat de egalitate te duce în prelungiri. Poți să ajungi la loteria loviturilor de departajare. Acolo e hazard. Trebuie să rezolvăm meciul în 90 de minute.

ADVERTISEMENT

Suntem obligați să facem lucrul ăsta. Am pregătit mental jucătorii. Voi alinia cel mai bun prim 11. Rapidul trebuie să joace cum a făcut-o și până acum. Trebuie să ne calificăm. Asta e” a afirmat tehnicianul.

ADVERTISEMENT
3,20 este cota BETANO pentru „X” la meciul CFR Cluj - Universitatea Craiova.