Atletico – Real Madrid este capul de afiș al zilei de miercuri din returul optimilor UEFA Champions League. Formația antrenată de Carlo Ancelotti pleacă cu un avantaj de un gol, după succesul obținut pe Santiago Bernabeu, scor 2-1.
Returul dintre Atletico și Real Madrid se anunță unul foarte încins, mai ales că pe stadion vor fi peste 70.000 de fani, care vor produce un adevărat infern pentru câștigătoarea competiției din sezonul precedent.
Pentru această partidă, UEFA l-a delegat pe polonezul Szymon Marciniak, cel care a condus finala Campionatului Mondial din 2022, dintre Argentina și Franța. El a mai arbitrat o singură dată în carieră un duel între cele două.
Se întâmpla în anul 2018, în Supercupa Europei, când Atletico Madrid se impunea pe Lilleküla Stadium cu scorul de 4-2. Era un meci care avea nevoie de prelungiri, scorul fiind 2-2 după 90 de minute. Saul și Koke aduceau atunci victoria pentru Atleti.
Acesta va fi ajutat de asistenții Tomasz Listkiewicz și Adam Kupsik, iar al patrulea oficial va fi Pawel Raczkowski. În camera VAR vor asista Tomasz Kwiatkowski și Bastian Dankert.
Cu Szymon Marciniak la centru, Atletico Madrid a pierdut un singur meci și a obținut șapte victorii. De partea cealaltă, Real Madrid a câștigat patru meciuri cu polonezul la centru, a pierdut trei și a remizat în alte două dueluri.
Szymon Marciniak va ajunge miercuri la șase meciuri arbitrate în actuala ediție de UEFA Champions League, cu unul mai puțin decât Istvan Kovacs, care ajunge la 7 dueluri marți, când va oficia la returul dintre Liverpool și PSG.
Deși la nivel european reușește să arbitreze excelent, Istvan Kovacs a fost mereu criticat pentru felul în care oficiază la meciurile din SuperLiga României, ultimul exemplu controversat fiind derby-ul dintre FCSB și Dinamo.