SURPRIZĂ! “Cîinii” păstrează un fotbalist care era dat ca şi TRANSFERAT

Mircea Dominte   
în Dinamo
18/05/2014, 20:04
SURPRIZĂ! “Cîinii” păstrează un fotbalist care era dat ca şi TRANSFERAT
Elton da Silva, George Tucudean si restul jucatorilor dinamovisti, dezamagiti dupa primirea golului doi.

Adus în iarnă împrumut de la Fortuna Brazi pentru un sezon, Ionuţ Cioinac va continua la Dinamo pînă la finalul lui 2014, cu toate că s-a crezut iniţial că va fi lăsat să plece în această vară.

Cioinac a fost luat de corpul de scouting cu acceptul preşedintelui Constantin Anghelache, fiind recomandat, conform acestora, de calităţi asemănătoare fostului căpitan al Stelei, Alexandru Bourceanu. Prestaţiile mulţumitoare din perioada de pregătire, l-au determinat pe Stoican să-l încerce în ultima jumătate de oră a partidei cu Viitorul, prima oficială a anului 2014. Din nefericire, mijlocaşul a marcat şi un autogol şi a provocat un penalty, Dinamo pierzînd din aceste cauze cu 2-1. Imediat, Cioinac a fost trimis la echipa a doua, unde a rămas pînă la finalul sezonului.

Pleacă cu echipa în cantonament

Cea mai mare problemă a constituit-o însă conflictul pe care l-a avut cu fanii, aceştia trimiţîndu-i mai multe mesaje de ameninţare şi injurioase. Apele se liniştiseră între timp, dar conform unor surse din cadrul clubului Cioinac urma să fie cedat în vară, însă lucrurile au luat o turnură neaşteptată recent. Jucătorul a purtat o discuţie cu oficialii şi membrii staff-ului tehnic prin care aceştia i-au transmis că se vor baza pe serviciile sale cel puţin pînă în iarnă, el urmînd să plece alături de restul locului în cantonamentele de vară. 

Închide ×