Mirel Rădoi a încheiat cel de-al doilea mandat la FCSB după victoria cu Farul (scor 3-2). Antrenorul român a acceptat a doua zi oferta turcilor de la Gaziantep, despre care FANATIK a scris în exclusivitate. Mihai Stoica a anunțat ulterior cine vine pe banca tehnică a „roș-albaștrilor”. Rămâi pe site pentru mai multe detalii important despre situația de la FCSB.
Mirel Rădoi este istorie la FCSB. Antrenorul român a rezistat doar 42 de zile în cel de-al doilea mandat pe banca bucureștenilor. FANATIK a aflat că tehnicianul a mers în cursul zilei de marți, 21 aprilie, direct la reședința din Pipera a lui Gigi Becali și l-a anunțat că a acceptat să meargă la Gaziantep. În aceste condiții, Mihai Stoica a pus deja mâna pe telefon pentru a cere ajutorul unui antrenor.
„Lucian Filip și Alin Stoica vor conduce antrenamentul de mâine, alături de Horea Codorean, preparatorul fizic. Marius Popa, antrenorul de portari. Am avut inspirație mare că i-am ținut. L-am sunat deja pe Elias Charalambous și l-am rugat să vină să ne ajute, măcar până să termină acest sezon. Elias a fost la Di Francesco (n.r. antrenorul lui Lecce) la antrenamente acum o săptămână, iar acum l-am găsit la Bournemouth.
Va lua o decizie în scurt timp… N-am nicio idee ce decizie va lua, nu îi este ușor nici lui. Rămâne de văzut. Mergem cu cei pe care îi avem acum și sperăm să se rezolve cât mai repede ca să știm cum să ne mișcăm. Acum, în momentul acesta, sunt în stand-by. Aștept decizia lui Elias. Dacă el acceptă să vină, mă liniștesc.”, a spus Mihai Stoica inițial la „MM la FANATIK”.
Mihai Stoica a comentat și posibilitatea ca antrenori precum Marius Șumudică, liber după despărțirea de saudiții de la Al-Okhdood, sau Laurențiu Reghecampf, cel care a dezvăluit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA clauza uriașă pe care o are la Al Hilal. Oficialul campioanei României a exclus ambele variante, fiind mai ales total împotriva unei colaborări cu cel dintâi tehnician menționat.
„Nu vreau antrenor român, dintre cei disponibili acum. Și nici nu cred că va veni antrenor român, Gigi nu va trece peste mine. Șumudică este exclus. Atâta timp cât eu voi fi la echipa asta, este exclus ca Șumudică să vină aici. Nu contest valoarea lui ca tehnician. Cred că știe fotbal și e în stare să facă performanțe, dar nu are cum să vină la noi pentru că eu, înainte de a fi conducător de club, sunt stelist de mic, iar cei care au avut conflicte cu suporterii noștri nu vor călca niciodată la noi. Sunt stelist – FCSB-ist acum, ca să se înțeleagă. Deci este exclus. Când l-am anunțat pe Gigi Mustață de plecarea lui Rădoi, i-am promis că Șumudică nu va veni.
Reghe a fost de două ori la noi. El e sub contract în Sudan, nu s-a pus problema. Chiar nu mă interesează, nu are niciun sens să facem astfel de discuții. Să fie foarte clar pentru toată lumea. La momentul ăsta eu nu vreau nici un antrenor român!”, a mai spus MM.
Chestionat despre direcția pe care vrea ca FCSB să meargă din vară, când începe un nou sezon, Mihai Stoica a spus clar că dorința acestuia este ca echipa să fie condusă de un antrenor străin.
„Propunerea mea este să avem antrenor străin. Am un staff bun, care poate ajuta orice antrenor, dar am nevoie de un antrenor principal. La meciul cu Petrolul vom merge cu Lucian Filip și Alin Stoica pe modelul Elias – Pintilii. Vom vedea”, a mai spus președintele Consiliului de Administrație de la FCSB.
Elias Charalambous este antrenorul de numele căruia se leagă ultimele mari performanțe ale FCSB-ului. Tehnicianul cipriot a cucerit ultimele două ediții de SuperLiga, precum și alte două Supercupe ale României. Tot cu Charalambous, FCSB a ajuns cel mai departe în Europa League după mai bine de un deceniu. În ediția 2024/2025 a celei de-a doua competiții UEFA, bucureștenii mergeau până în optimi, unde erau eliminați după un parcurs foarte bun de francezii de la Lyon.
El a pregătit formația bucureșteană în perioada 30.03.2023 – 09.03.2026, dându-și demisia după aproape 3 ani în urma eșecului cu 1-3 în fața lui U Cluj în ultima etapă a sezonului regular.