Perechea de fundași centrali Andrei Burcă – Radu Drăgușin a fost punctul forte al naționalei României în campania de calificare. Cu ei pe teren în toate meciurile reprezentativa noastră a avut una dintre cele mai ermetice apărări din preliminarii, cu doar 5 goluri primite în 10 partide.
Relațiile de joc dintre Radu Drăgușin (22 de ani) și Andrei Burcă (31 de ani) s-au sudat pe parcursul a 13 meciuri, în care au luptat unul lângă altul 968 de minute. Cei doi stoperi au jucat prima dată împreună în amicalul România – Slovenia (1-2), disputat la 17 noiembrie 2022, pe Cluj Arena. Atunci, Burcă a fost titular, iar Drăgușin a intrat în ultimele 18 minute în locul lui Nedelcearu.
Prezența lui Burcă la meciul cu Ucraina, luni, 17 iunie, la Munchen, primul din grupa de la EURO 2024, este încă incertă din cauza faptului că stoperul lui Al-Okhdood a fost indisponibil mai mult de o lună și a revenit la antrenamentele normale cu echipa doar de câteva zile.
De altfel, Andrei Burcă nu a jucat niciun minut în ultimele meciuri de pregătire, cu Bulgaria (0-0) și cu Liechtenstein (0-0). Tricolorul a fost menajat de teamă să nu-i recidiveze ruptura musculară suferită pe 27 aprilie în timpul unui meci din campionatul Arabiei Saudite.
Revenirea la parametri fizici se face treptat. S-a văzut asta și la meciul-şcoală organizat de selecționerul Edi Iordănescu la prima sesiune de la Wurzburg. Andrei Burcă a fost folosit împreună cu Daniel Bîrligea ca jucători suplimentari pentru echipa care se afla în posesie.
O decizie finală în privința folosirii lui Burcă încă de la primul meci va fi luată în zilele următoare. În partidele cu Bulgaria și Liechtenstein selecționerul a folosit perechea Drăgușin – Rus (69 Nedelcearu), respectiv Drăgușin – Racovițan.
Dintre toți cei trei fundași centrali care i-ar putea lua locul lui Andrei Burcă, Radu Drăgușin a jucat cel mai mult împreună cu Racovițan, cu care a fost coleg la naționala U21. În total, Drăgușin și Racovițan au împreună cinci meciuri și un total de 375 de minute.
La tineret, Drăgușin a făcut cuplu cu Racovițan în trei meciuri amicale, în care ambii au fost integraliști:
Celor 270 de minute de la reprezentativa Under 21 li s-au mai adăugat 105 minute la naționala mare:
Radu Drăgușin a jucat de trei ori în pereche cu Adrian Rus, în total 92 de minute:
Cu Nedelcearu stoperul lui Tottenham are doar două jocuri, în care au adunat 111 minute:
În perioada următoare vom studia foarte bine Ucraina şi vom face un plan pentru a câştiga meciul. Statistic vorbind, primele două meciuri din grupă sunt foarte închise. Echipele nu riscă, sunt foarte aşezate. Însă în această grupă fiecare meci te poate califica sau te poate scoate. Noi trebuie să fim echilibraţi. Nu trebuie nici să ne aruncăm, însă nici să avem o abordare foarte moale” – Radu Drăgușin, fundaș România