Fotbal intern

Surpriza Islandei pentru barajul cu România?! Nordicii au chemat la lot un fotbalist suedez: “Am fost şocat când m-au sunat”

08.01.2020 | 23:06
Surpriza Islandei pentru barajul cu Romania Nordicii au chemat la lot un fotbalist suedez Am fost socat cand mau sunat
ADVERTISEMENT

Islanda pregăteşte barajul cu România, meci care se va disputa pe 26 martie la Reykjavik, şi merge într-un turneu în Statele Unite ale Americii. Erik Hamren pregăteşte câteva surprize pentru selecţionata lui Mirel Rădoi şi a convocat un lot de 23 de fotbalişti pentru amicalele cu Canada şi El Salvador, iar unul dintre jucători este suedez şi chemat în premieră la naţională.


  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 3,45 este cota pentru ”2 solist” la meciul Islanda – România. Vezi aici toate cotele
ADVERTISEMENT

Oskar Sverrisson poate fi surpriza Islandei pentru barajul cu România

Oskar Sverrisson a fost chemat în premieră la naţională de Erik Hamren, fotbalistul fiind născut în Suedia, dar având şi naţionalitatea islandeză. Tatăl fundaşului de la Hacken este născut în Islanda şi este eligibil pentru selecţionata nordică, adversara României în barajul pentru EURO 2020.

“Am fost şocat când m-au sunat. Chiar am ratat primul apel. Eram în sală şi mă antrenam. Erik Hamren mi-a lăsat un mesaj şi mi-a spus că ştie că am cetăţenia islandeză şi a urmărit câteva meciuri ale mele. Nu am avut niciun contact cu fotbalul din Islanda, nici nu a fost cazul unui transfer acolo.

ADVERTISEMENT

Voi avea şansa să arăt ceea ce pot. Îl voi cunoaşte pe Erik, pe cei din staff, dar şi pe jucătorii de la naţională. Sper să strâng cât mai multe minute şi la Hacken, iar apoi să fiu chemat mai des la naţională. Este o onoare să-mi reprezint ţara”, a declarat Oskar Sverrisson pentru Goteborgs-Posten.

Cine este Oskar Sverrisson, fotbalistul suedez chemat de Erik Hamren

Oskar Sverrisson a jucat întreaga carieră în Suedia, unde s-a şi născut. Până la 27 de ani, fundaşul stânga a evoluat pentru Lunds BK, Dalkurd FF, Landskrona BoIS, Mjallby AIF şi Hacken. La actuala lui echipă s-a transferat în ianuarie 2019 şi a jucat nouă meciuri în campionat.

ADVERTISEMENT
  • 100.000 de euro este cota de piaţă a lui Oskar Sverrisson

Islanda merge în SUA cu şapte debutanţi la naţională

Islanda va juca două meciuri amicale pe 15 şi 18 ianuarie, iar jucătorii naţionalei vor sta în SUA timp de şapte zile pentru un ultim stagiu de pregătire înainte de barajul cu România. Cu această ocazie, Erik Hamren va folosi o serie de fotbalişti care au jucat mai puţin la naţională, dar şi cei care în această perioadă sunt în pauză.

Din cei 23 de fotbalişti chemaţi de Erik Hamren, şapte vor avea ocazia să debuteze la echipa naţională. Hannes Halldorsson, Birkir Mar Sevarsson, Kari Arnason, Emil Hallfredsson, Kolbeinn Sigtorsson sau Kjartan Finnbogason au şanse mari să se regăsească şi în lotul pentru barajul contra României.

ADVERTISEMENT

Lotul Islandei pentru turneul din SUA

Portari: Elias Rafn Olafsson (FC Midtjylland), Patrik Sigurour Gunnarsson (Brentford), Hannes Thor Halldorsson (Valur);

Fundaşi: Kari Arnason (Vikingur), Holmar Orn Eyjolfsson (Levski Sofia), Daniel Leo Gretarsson (Aalesund), Birkir Mar Sævarsson (Valur), Davio Kristjan Olafsson (Aalesund), Ari Leifsson (Fylkir), Oskar Sverrisson (BK Hacken), Alfons Sampsted (Norrkoping);

Mijlocaşi: Samuel Kari Friojonsson (Viking Stavanger), Jon Dagur Thorsteinsson (AGF), Mikael Neville Anderson (FC Midtjylland), Aron Elis Trondarson (OB), Alex Thor Hauksson (Stjarnan), Emil Hallfreosson, Hoskuldur Gunnlaugsson (Halmstad), Tryggvi Hrafn Haraldsson (IA);

Atacanţi: Kristjan Floki Finnbogason (KR), Ottar Magnus Karlsson (Vikingur), Kjartan Henry Finnbogason (Vejle), Kolbeinn Sigthorsson (AIK).

ADVERTISEMENT
Tags: