Prima mare surpriză la anunţarea clasamentului pentru “Balonul de Aur” 2018. Neymar jr., omul care în 2017 termina pe podium, depăşit doar de Cristiano Ronaldo şi de Lionel Messi. De această dată, starul brazilian este taxat pentru sezonul modest, în care PSG a dezamăgit în Liga Campionilor, iar Brazilia a fost eliminată încă din sferturile de finală la Campionatul Mondial din 2018.
Organizatorii au început de la locul 30, ultimul dintre jucătorii nominalizaţi, şi au început să anunţe, treptat, poziţiile, în ordine ascendentă. Doar că Neymar jr. a fost anunţat mult mai repede decât şi-ar fi dorit şi decât ar fi fost normal pentru un jucător de reputaţia sa. Astfel, starul celor de la PSG a ocupat doar poziţia a 12-a între cei mai fotbalişti ai lumii.
Un loc deloc meritoriu având în vedere că vorbim despre cel mai scump jucător din istoria fotbalului. Chiar în faţa lui Neymar, pe locul 11, a fost anunţat francezul N’golo Kante, cel care a reuşit să câştige titlul mondial cu Franţa, dar care are o cotă de piaţă mult sub a celei a lui Neymar. Interesant este că, în vara lui 2017, când pleca de la FC Barcelona cu direcţia PSG, brazilianul punea decizia pe baza dorinţei de a avea un rol central în echipă, în speranţa că va putea câştiga “Balonul de Aur”. În iarna acelui an termina pe 3, iar 12 luni mai târziu cade pe 12, la capătul primului an calendaristic pe care l-a petrecut în întregime la PSG. Dovadă că decizia lui Neymar nu a fost deloc inspirată.
Lipsa de performanţe în turneele majore este motivul pentru care Neymar jr. a terminat atât de în spate în clasament. PSG a fost eliminată în optimile de finală din Liga Campionilor, iar Brazilia nu a reuşit să urce mai sus de sferturi la Campionatul Mondial. În plus, Neymar a fost adesea acuzat de fani pentru simulările foarte dese.