Life

Surpriză la Fermă! Un actor celebru din România a intrat în competiția de la Pro TV pentru premiul de 50 de mii de euro

07.10.2020 | 16:15
Surpriza la Ferma Un actor celebru din Romania a intrat in competitia de la Pro TV pentru premiul de 50 de mii de euro
ADVERTISEMENT

FANATIK vine cu dezvăluiri de ultimă oră despre cea mai discutată emisiune de la Pro TV. Mihaela Rădulescu aduce în competiție un nou concurent, un nume greu din showbiz.

Actorul celebru care va lupta pentru a câștiga trofeul emisiunii Ferma este Augustin Viziru, care va face un adevărat spectacol printre concurenți.

ADVERTISEMENT

Se anunță momente incendiare, mai ales că Viziru este cunoscut pentru talentul său actoricesc, dar și stilul său direct și acid, care trezește reacții.

Augustin Viziru se întoarce la Fermă, după ce era să rămână fără mâna stângă

Nu este prima ediție de la Ferma la care actorul participă. În urmă cu 4 ani, Augustin Viziru a fost prezent în competiția de la Pro TV, însă din cauza unui accident în care era să rămână fără mâna stângă a renunțat să mai apară în show. Nefericitul eveniment a avut loc pe 30 mai 2015, iar la un an de când și-a secționat tendoanele de la mâna stângă cu un topor.

ADVERTISEMENT

„Durerea s-a simţit doar când m-am tăiat, apoi, de la adrenalină, nu am mai simțit nimic. Am vrut să continui, dar doctorii mi-au spus să merg urgent la spital că pot muri. Am pierdut cam un litru de sânge, că m-am lovit în artera principală şi m-am speriat. Mi-au trebuit câteva luni bune până să îmi fac curaj să mă uit la emisiune, să văd cum m-am tăiat. Era un sentiment ciudat, îmi crea un disconfort”, a declarat Augustin Viziru pentru click!, pe 13 mai 2016.

Chiar pe 30 mai 2015, în finala primei ediție a emisiunii Ferma vedetelor actorul Augustin Viziru a suferit un accident și a ajuns la spital
Chiar pe 30 mai 2015, în finala primei ediție a emisiunii Ferma vedetelor actorul Augustin Viziru a suferit un accident și a ajuns la spital

Actorul era un potențial câștigător și chiar spera să câștige suma de 50 de mii de euro pusă în joc la Ferma vedetelor, iar sursele FANATIK au dezvăluit că acesta este pus pe fapte mari, că vrea să fie învingător în această competiție cu orice preț, mai ales că a rămas cu impresia că a lăsat lucrurile neterminate. „Augustin va apărea la Fermă în săptămânile următoare. Totul este ținut la secret. Nu se știe încă despre apariția lui. Emisiunea se termină în decembrie, ei au filmat până în septembrie, până la jumătatea luni”, a declarat o sursă de la Fermă pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Deși în ultimii ani viața i s-a schimbat radical, căci a devenit tată de fetiță în 2019, și a prins roluri bune, cel mai cunoscut fiind cel din serialul Umbre, de pe Netflix, Augustin Viziru este gata să mai dea o șansă emisiunii în care era să rămână fără mână.

Cine se află în competiția de la Fermă pentru premiul de 50.000 de euro

În septembrie, când emisiunea a apărut la tv, au fost concurat mai multe persoane din showbiz, însă, între timp, dintre cei care au luptat pentru premiul cel mare au fost eliminate câteva personaje.

ADVERTISEMENT

Orășeni: Anda Adam – cântăreață; Paul Diaconescu – comediant de stand-up; Cezar Ouatu – artist, acesta a prezentat România la Eurovision; George Piștereanu – actor, Tibi din serialul Vlad; Bogdan Stoica – luptător; Elena Chiriac – sportivă și fost model; Alina Pușcău – model; Giulia Nahmany – fostă prezentatoare, actriță și acum instructor de yoga.

Săteni: Viviana Sposub – asistentă tv la ”Vorbește Lumea”; Andrei Stoica – luptător de K1; Anisia Gafton – face stand-up și a participat la Românii au talent; Gabriel Toader – lucrează în restaurante; Anna Lesko – artistă; Octavian Ciovică – consilier local PNL în Brașov; George Burcea – actor, fostul soț al Andreei Bălan; Ana Maria Ababei – interpretă de muzică populară.

În competiție s-a alăturat și Andreea Antonescu, iar acum urmează să apară și Augustin Viziru. A ieșit Cezar Ouatu în urma unui duel, în urma cu o săptămână.

Augustin Viziru are o carieră înfloritoare în filme și seriale

Actorul a jucat în numeroase filme românești, chiar și producții foarte bine cotate și urmărite la nivel național. Rămâne de văzut cum va acționa în emisiunea Ferma de la Pro TV.

Lacrimi de iubire (serial TV, 2005-2006) , Iubire ca în filme (serial TV, 2006 – 2007), Războiul sexelor (serial TV, 2007 – 2008), Poveste de cartier (film, 2008), Regina (serial TV, 2008-2009),  Aniela (serial TV, 2009-2010), Iubire și onoare (serial TV, 2010-2011),  Pariu cu viața (serial TV, 2011 – 2012), Îngeri pierduți (serial TV, 2013-2014), Fetele lui dom’ profesor (serial TV, 2014), O grămadă de caramele (serial TV, 2016),  Umbre (serial TV, 2017 – 2019), Ghinionistul (film, 2017) , Faci sau taci (film, 2018), Legații (film, 2020).

ADVERTISEMENT
Tags: