Iubitorii fotbalului autohton așteaptă cu sufletul la gură ziua de joi, 26 martie. Echipa națională de fotbal a României se va duela cu Turcia, la Istanbul, în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2026. Deși nu sunt disponibili pentru această acțiune, Denis Drăguș și Marius Marin nu au putut lipsi de la cantonamentul „tricolorilor”.
Jucătorii convocați de Mircea Lucescu sunt în continuare în țară și pregătesc duelul cu Turcia la Mogoșoaia. Mircea Lucescu a întâmpinat probleme serioase la alcătuirea lotului, mai mulți fotbaliști fiind indisponibili, printre care Marius Marin, care s-a accidentat într-un meci disputat de Pisa, și Denis Drăguș, atacant ce nu și-a dus la sfârșit suspendarea din meciul cu Bosnia.
Campionatul European din 2024 a adus la iveală „Generația de Suflet”, iar legătura dintre jucători este în continuarea foarte puternică. Înainte de antrenamentul de luni, 23 martie, Denis Drăguș și Marius Marin au ajuns la Mogoșoaia și au petrecut un timp frumos cu prietenii de la echipa națională a României.
Mai mult decât atât, Marius Marin chiar a arătat la un moment dat unde este lovit la picior. Postarea a fost făcută publică de către FRF, iar mesajul a fost unul sugestiv: „Mereu împreună! Familia tricoloră, la bine și greu. Indisponibili pentru meciurile din această lună, Marius Marin și Denis Drăguș și-au vizitat colegii în cantonamentul de la Mogoșoaia și le-au urat succes!”.
Mircea Lucescu a ales să convoace la echipa națională cei mai în formă fotbaliști români ai momentului. Selecționerul s-a confruntat însă cu probleme în ofensivă, neputând conta pe Louis Munteanu și Denis Drăguș. În lipsa altor opțiuni, „Il Luce” l-a chemat în premieră pe Marius Coman, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Problemele nu s-au oprit aici. Mihai Popa a devenit indisponibil după ultima partidă din SuperLiga. Probleme sunt și cu Ionuț Radu, însă portarul insistă să joace. Lotul pentru barajul cu Turcia este următorul: