Horațiu Moldovan a primit o veste mare. Portarul român va juca titular în poarta lui Atletico Madrid contra celor de la Getafe. Jucătorul de 26 de ani are o șansă mare să îl convingă pe Diego Simeone de calitățile sale.
Ajuns la formația din capitala Spaniei de la Rapid la începutul acestui an, contra sumei de 800.000 de euro, Moldovan a bifat doar apariții sporadice, niciuna însă într-un meci oficial.
Atletico Madrid va juca un meci amical sâmbătă, 3 august, contra Getafe, de la ora 22:00. Tehnicianul Diego Simeone a pregătit o formulă în care Horațiu Moldovan va evolua în poartă încă din primul minut.
Astfel, primul „11” trimis de Diego Simeone în deplasarea de sâmbătă cu Getafe este compus din următorii jucători:
Giovanni Becali a vorbit de curând despre portarul român. Agentul de jucători a dezvăluit că l-a avut sub contract, pentru scurt timp, pe Horațiu Moldovan, dezvăluind de asemenea că jucătorul și-a dorit să scape cât mai repede din Giulești, de la Rapid.
„Uitați-vă la Moldovan, care a plecat la Atletico Madrid. A venit când era la Rapid, m-a chemat undeva, nici nu știam cine e. ‘Moldovan de la Rapid’. ‘Bine, mă, băiatule, du-te la birou, vorbește cu Dragoș Sârbu și semnăm contractul’.
Am semnat, cutare, după două săptămâni mă cheamă ‘Domn Becali, ce faceți, nu mă transferați?’. I-am zis ‘Bă, băiatule, uite care e situația, știi unde ai semnat contractul? E, acum te duci și reziliezi, că noi reziliem’. Și a venit și i-am reziliat contractul.
A plecat la Atletico Madrid. Păi eu la Atletico Madrid sunt prieten intim cu Miguel Angel, proprietarul clubului. Sunt prieten, nu așa.. Și, nu m-a interesat. Acum are procese cu 3-4 manageri, și din Moldova, și din colo..
Eu n-am nevoie de așa ceva. Când un jucător nu mai vrea primește rezilierea imediat. La mine se merge pe bază de încredere“, a spus Giovanni Becali, la FANATIK SUPERLIGA.