Sport

Surpriză mare pentru ultimii trei ofertanți ai lui Chelsea! Câți bani le-a cerut Roman Abramovich ca să preia campioana Europei

Patronul încă în funcție al lui Chelsea, Roman Abramovich, a solicitat ultimilor trei ofertanți să-și mărească ofertele. Suma cerută de rus este de numărul sutelor de mii de lire.
29.04.2022 | 19:50
Surpriza mare pentru ultimii trei ofertanti ai lui Chelsea Cati bani lea cerut Roman Abramovich ca sa preia campioana Europei
Roman Abramovich cere ultimilor trei ofertanți pentru cumpărarea lui Chelsea un extra de 500 de milioane de lire. Sursa foto: EPA-EFE/ANDY RAIN
ADVERTISEMENT

Campioana actuală a Europei, Chelsea, urmează să fie vândută de oligarhul Roman Abramovich, după anunțul făcut în urmă cu mai bine de două luni. Au rămas doar trei doritori în cursă, iar negocierile se află pe final.

Ce sumă extra cere Roman Abramovich pentru cumpărarea lui Chelsea

Potrivit ziarului The Sun, ultima cerere a lui Roman Abramovich, legată de preluarea clubului, este ca ultimii trei ofertanți să-și mărească miza cu 500 de milioane de lire sterline.

ADVERTISEMENT

Sky News a relatat că trioul de consorții a luat la cunoștință de necesitatea unor fonduri suplimentare chiar în ultimele două zile. Acest lucru vine cu doar câteva zile înainte de anunțul privind ofertantul favorit, care urmează să fie dezvăluit.

Presa britanică relatează că un miliard de lire sterline ar putea fi acordat unor ONG-uri de caritate, ceea ce ar face să devină una dintre cele mai mari donații din istoria Marii Britanii.

ADVERTISEMENT

Cu adaosul de 500 de milioane de lire sterline cerut suplimentar, costul cumpărării lui Chelsea ar putea ajunge la 2,5 miliarde de lire. Cu toate acestea, guvernul britanic a declarat că Abramovich nu va primi nimic din banii generați în urma vânzării.

Cine sunt cei trei ofertanți rămași în cursa achiziționării lui Chelsea

Cei trei doritori care au rămas în negocieri sunt Todd Boehly, Sir Martin Broughton și Stephen Pagliuca. Primul dintre ei, Boehly, deține franciza MLB Los Angeles Dodgers.

ADVERTISEMENT

Consorțiul lui Broughton este susținut de coproprietarii lui Crystal Palace, Josh Harris și David Blitzer, precum și de Lord Coe, Lewis Hamilton și Serena Williams, în timp ce Stephen Pagliuca este coproprietar al clubului de fotbal Atalanta și al echipei de baschet Boston Celtics.

Cei trei ofertanți sunt susținuți de True Blues, un grup condus de suporteri în care este implicat John Terry, legenda lui Chelsea, care dorește să cumpere 10 procente din club.

ADVERTISEMENT

Milionarii aflați în cursă au declarat că Chelsea ar putea costa peste 5 miliarde de lire sterline peste cinci ani.

ADVERTISEMENT