Mihai Bendeac a ajuns la o înţelegere cu Antena 1, la aproape doi ani de când a decis unilateral să iasă din emisiunea pe care o realiza la vremea respectivă, iComedy.
Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Mihai Bendeac va reveni pe post, la Antena 1. El urmează să realizeze în această toamnă un nou sezon al emisiunii În puii mei.
Cel mai probabil, primele episoade ale noului sezon cu Mihai Bendeac la Antena 1 vor fi difuzate spre sfârşitul toamnei
Discuţiile cu Mihai Bendeac s-au purtat în ultimele luni, o perioadă în care Antena 1 a difuzat pe post, de la ora 20.30, reluări ale emisiunii În puii mei.
Conflict deschis cu Antena 1. Istorial procesului Bendeac – Antena Group
În luna mai, instanţa venea cu un verdict: ostul realizator al emisiunii În puii mei trebuie să plătească Antena Group despăgubiri de 3.000 de euro “Sentinţa pare surprinzătoare”, nota Mihai Bendeac despre decizia instanţei. “În loc de câteva sute de mii de euro daune, au rămas 3.000. De vreo sută de ori mai puţin”, scria Bendeac pe contul său de Facebook.
De unde a pornit procesul?
Bendeac a fost acţionat în judecată în octombrie 2014 pentru „încălcarea în mod repetat a clauzelor contractuale”. Reamintim că Mihai Bendeac a decis, în octombrie 2013, să iasă din emisiunea iComedy.
Antena 1 a considerat atunci că a încălcat astfel contractul pe care îl avea cu postul de televiziune. La vremea respectivă, Bendeac a acuzat faptul că i s-a interzis să îl aducă în emisiune, ca invitat, pe Radu Banciu, dar şi o parodie în care Mircea Badea se duela cu Radu Banciu.