În această seară, de la ora 20:45, Rapid îi primește în Giulești pe ”Lupii galbeni” ai lui Mehmet Topal. Marius Șumudică se vede nevoit să facă schimbări în echipa de start, în contextul în care Clinton N’Jie nu va evolua în această seară pentru Rapid.
Cristi Coste și invitații lui au discutat, în direct la FANATIK SUPERLIGA, despre ce schimbări ar putea aduce Marius Șumudică în ”primul 11”, având în vedere accidentările declarate de antrenorul giuleștean în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei.
Încercând să contureze echipa de start a Rapidului din această seară, invitații emisiunii, alături de moderatorul Cristi Coste, au căutat diferite soluții pentru atacul ”alb-vișiniilor”: ”Două absențe a anunțat Șumudică, ieri, în conferință: Mattias Kait și Clinton N’Jie.”
Invitat permanent al emisiunii, Robert Niță a venit cu soluția, excluzând din start variantele Rareș Pop sau Alex Dobre, revenit după o accidentare: ”Boupendza a dat cel mai bun randament și cele mai multe goluri în Turcia din bandă. Peste 20 de goluri. Eu cred că va juca cu Burmaz vârf și cu Boupendza bandă, mai ales că nu e N’Jie. E exact încrederea de care are nevoie Burmaz după golul de la Cluj.”
Borisav Burmaz a fost adus la Rapid anul trecut, pentru suma de 400.000 de euro de la echipa sârbă Vozdovac. Atacantul sârb nu este însă în cea mai bună formă de la venirea în Giulești. După ce sezonul trecut a ajutat Rapidul prin 7 goluri și un assist, în această ediție de campionat Burmaz a prins tot mai puține minute și a reușit să înscrie unicul său gol chiar în etapa precedentă, împotriva CFR Cluj.
Văzut ca unul dintre atacanții promițători ai SuperLigii, Robert Niță crede că aceasta este momentul oportun pentru ca Șumudică să-i acorde încredere, mai ales, în contextul în care, gabonezul Aaron Boupendza a avut cea mai bună parte a carierei în Turcia, la Hatayspor, unde a reușit 22 de goluri din poziția de bandă dreaptă.
După debutul furtunos în Giulești, din meciul împotriva Farului Constanța, Alex Dobre nu a mai evoluat conform prestației sale din primul meci și a prins minute puține. Avându-l concurent pe post pe Clinton N’Jie, care are un CV impresionant la Tottenham și Marseille, Dobre nu a reușit momentan să se impună in fața sa.
Împotriva Farului, Alex Dobre a fost introdus de Marius Șumudică în ultimele 25 de minute ale partidei și a reușit să-și pună numele pe tabela de marcaj de două ori în meciul ce s-a soldat cu victoria giuleștenilor cu scorul de 5-0.
Dacă Rapid va reuși să îi învingă pe prahoveni diseară, pe Giulești, ”alb-vișiniii” pot urca chiar pe loc de play-off la finalul etapei, în funcție de rezultatul din meciul Dinamo – Sepsi OSK, lucru ce părea extrem de greu de atins la venirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică a Rapidului.