Doi miri au avut parte de surpriza vieții lor după ce au primit filmarea originală de la nuntă, needitată. Gestul făcut de videograful de la eveniment i-a șocat pe cei doi.
După ce s-au căsătorit, doi miri au vrut să revadă imaginile și filmările de la nuntă. Aceștia au angajat un videograf la marele eveniment din viața lor, iar acesta le-a trimis videoclipul fără retușuri.
Un detaliu din clipul video i-a făcut pe miri să regrete suma de 1.600 de lire cu care l-au plătit pe cel care s-a ocupat de filmarea de la nuntă. Lois Ghost-Adderley și soțul ei, Lee, amândoi în vârstă de 28 de ani din Shepherdswell, Kent, au trăit un șoc după ce James David, videograful, le-a trimis videoclipul.
Pe parcursul evenimentului, James David a părut un adevărat profesionist. După ce a trimis videoclipul needitat mirilor, la un an după nuntă, comportamentul acestuia a ieșit la iveală. Nunta a avut loc în august 2021.
Imaginile de la nuntă au sosit la scurt timp după eveniment, însă cuplul nu a fost complet mulțumit de pachetul comandat. “Am rezervat compania în ultimul moment, dar am primit videoclipul înapoi foarte repede.
Am avut niște neclarități, deoarece multe din imagini erau cu invitații și foarte puține cu membri din familia mea”, a povestit mireasa pentru Daily Mail. Cu toate acestea, rezultatul final i-a mulțumit pe miri.
Peste mai bine de un an, în octombrie 2022, cei doi soți, care așteptau primul lor copil, au fost contactați de cel care s-a ocupat de filmarea de la nuntă, anunțându-i că le va șterge clipul video de pe un site de partajare. Atunci, cei doi au solicitat un alt clip foarte important, care lipsea din filmarea originală.
Pentru a le trimite videoclipul, James David le-a cerut bani în plus. “A spus că îl are și că, de fapt, ne-ar putea trimite toate filmările brute pentru încă 100 de lire sterline”, a mai spus femeia.
În clipul video trimis, bărbatul poate fi auzit cum îi înjura pe toți cei pe care îi filma. Mai mult, acesta îi judeca pentru fiecare gest. La un moment dat, acesta chiar a întrebat-o pe iubita lui, care a venit în calitate de fotograf, “ce naiba este în neregulă cu acești oameni”, potrivit sursei citate.
Bărbatul a fost contactat de publicația menționată pentru a comenta situația. James David și-a asumat responsabilitatea pentru cele întâmplate. Acesta și-a cerut scuze și a spus că asemenea situații se mai întâmplă.