News

Surprize la DFS9 Ziua Revanșei. Andrei Stoica a fost pus la pământ, dar a revenit incredibil

06.12.2020 | 13:57
Surprize la DFS9 Ziua Revansei Andrei Stoica a fost pus la pamant dar a revenit incredibil
Andrei Stoica l-a învins la decizie pe Pavel Voronin
ADVERTISEMENT

Andrei Stoica a revenit în România după o pauză de doi ani. Challengerul obligatoriu la centura mondială ONE FC a avut emoții în fața lui Pavel Voronin, câștigând prin decizie majoritară un meci în care ambii sportivi au fost numărați câte o dată.

Campionul DFS, Ionuț Iancu, a pierdut revanșa cu Marius Munteanu. Desfășurată fără spectatori, la Cluj Napoca, gala Dynamite Fighting Show 9 Ziua Revanșei a programat inițial 10 meciuri, însă în urma testării multiple de COVID-19, trei dueluri s-au anulat.

ADVERTISEMENT

Printre acestea și duelul David vs Goliat dintre Florin “Rambo” Lambagiu și Ion Grigore. În main event, Andrei Stoica a avut parte de o a treia confruntare cu Pavel Voronin.

Duelul dintre Ion Grigore și Florin Lambagiu se va desfășura în prima gală DFS din 2021

După ce timp de aproape două luni a fost participant în reality show-ul Ferma, Andrei a avut parte de primul său meci în România din 2018 și până în prezent. Deși mai agresiv, Stoica a fost surprins de Voronin pe o contră și a fost numărat de Cezar Gheorghe.

ADVERTISEMENT

Acesta s-a ridicat și a revenit surprinzător, iar moldoveanul a fost la rândul său numărat. După trei reprize, arbitrii au indicat o victorie majoritară pentru Stoica.

Învingător în turneul piramidal de 8, care i-a adus centura DFS, Ionuț Iancu nu a rezistat în fața lui Marius Munteanu. După trei reprize, în care meciul a fost echilibrat, ambii luptând spectaculos, arbitrii-judecători au indicat un extra round, acolo unde Munteanu a dominat și a fost declarat învingător.

ADVERTISEMENT

Infectat cu coronavirus în octombrie, care l-a forțat la o pauză de aproape o lună, Bogdan Năstase l-a făcut KO pe Eugen Mailat într-un meci la categoria open. Colegul său de sală, Ștefan Lătescu, în prezent campion național la box, a făcut un meci superb cu Florin Ivănoaie și a obținut o victorie la decizie.

Într-o altă vendetta, Călin Petrișor a obținut a doua victorie consecutivă în fața lui Daniel Corbeanu, tot înainte de limită, în repriza a doua. Conform arbitrilor judecători, primele două reprize fuseseră dominate de Corbeanu. Acum, Petrișor conduce cu 2-1 în duelul meciurilor directe dintre cei doi.

ADVERTISEMENT

În primul meci de kickbox feminin din istoria main cardului DFS, Andreea Cebuc și-a continuat seria de victorii și a trecut la decizie de Donna Cheli. În deschidere, Cezar Buzdugan l-a făcut KO pe Luca Luncașu în repriza a doua.

La finalul galei, Cătălin Moroșanu a anunțat că va reveni în ring în 2021 pentru cel puțin un meci. Totodată, a transmis că duelul dintre Ion Grigore și Florin Lambagiu se va desfășura în prima gală DFS din 2021.

ADVERTISEMENT