Ziua de marți a început cu surprize la WTA Roma 2019, două jucătoare de top fiind eliminate în primul tur al turneului de categorie Premier 5 dotat cu premii în valoare totală de 3.452.538 de dolari. Competiția din capitala Italiei este extrem de importantă pentru cea mai bună jucătoare din România, Simona Halep, care are de apărat 585 de puncte după ce anul trecut a ajuns până în finală.
Primele meciuri disputate marți la WTA Roma 2019 au adus și surprize, două jucătoare de top fiind eliminate încă din runda inaugurală. Sportiva Aryna Sabalenka din Belarus, cap de serie numărul 9 și locul 10 WTA, a trebuit să se recunoască învinsă, scor 1-6, 4-6, după o oră și 16 minute, în partida disputată cu franțuzoaica Alize Cornet, jucătoare venită din calificări și poziția 53 în ierarhia mondială.
În vârstă de 21 de ani, Aryna Sabalenka se afla pe partea de tablou a Simonei Halep și ar fi putut să o întâlnească pe campioana noastră în semifinale. Este a doua favorită de pe jumătatea româncei care părăsește turneul din capitala Italiei, după ce luni chinezoaica Qiang Wang, favorită 15 și posibilă adversară pentru Halep în optimile de finală, a fost întrecută de cehoaica Katerina Siniakova.
A doua surpriză a zilei de marți de la WTA Roma 2019 este retragerea danezei Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 11 și locul 12 WTA. Fostul lider mondial, în vârstă de 28 de ani, a abandonat întâlnirea cu americanca Danielle Collins, poziția 30 în ierarhia mondială, după ce a pierdut primul set în tie bireak cu scorul de 7-5. Daneza a acuzat dureri la piciorul stâng și este la al doilșea turneu consecutiv în care abandonează, după ce s-a retras și de la WTA Madrid 2019.
Simona Halep își va afla marți adversara din turul doi de la WTA Roma 2019, după întâlnirea dintre cehoiacele Marketa Vondrousova, locul 44 WTA, și Barbora Strycova, poziția 40 în clasamentul mondial. Românca va avea un program infernal la competiția din capitala Italiei urmând să joace în fiecare zi, de miercuri până duminică, dacă va ajunge în finală și își va egala performanța de anul trecut.