Surprizele se ţin lanţ la Beijing! Elina Svitolina a fost eliminată încă din primul tur la China Open

Irina Aldea   
in Tenis
29/09/2018, 15:00
Surprizele se ţin lanţ la Beijing! Elina Svitolina a fost eliminată încă din primul tur la China Open GALERIE FOTO
Surprizele se ţin lanţ la Beijing! Elina Svitolina a fost eliminată încă din primul tur la China Open

Elina Svitolina a fost eliminată încă din primul tur la China Open. Surprizele se ţin lanţ la Beijing. Este de abia prima zi de concurs la China Open şi deja două jucătoare din Top 10 au părăsit competiţia. Vezi toate detaliile despre meciurile de la WTA Beijing accesând aplicaţia de mai jos: scoruri game cu game, programul complet al meciurilor şi toate rezultatele zilei din China.

Ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA, a câştigat, sâmbătă, cu 6-0, primul set al întâlnirii cu jucătoarea din Serbia, Aleksandra Krunic, locul 63 WTA, dar le-a cedat pe următoarele două cu 4-6 şi 6-7 (4), în primul tur al China Open. Svitolina a câştigat nouă game-uri la rând, conducând cu 6-0, 3-0, apoi cu 6-0, 4-1, dar adversara ei a revenit spectaculos şi a produs o surpriză uriaşă la capătul unui meci care a durat două ore şi 5 minute de joc.

Elina Svitolina a fost învinsă în turul inaugural la Beijing

O altă surpriză uriaşă a avut loc în această dimineaţă la Beijing. Petra Kvitova, locul 5 WTA, a fost învinsă fără drept de apel, cu scorul de 6-2, 6-1, de către Daria Gavrilova, locul 33 WTA, în turul inaugural al China Open. Australianca în vârstă de 24 de ani s-a impus după un meci care a durat o oră şi 34 de minute. Kvitova era pe partea de tablou a Simonei Halep, pe care o putea întâlni în sferturile de finală.

Liderul mondial din WTA şi principala favorită a turneului din Beijing va deschide turneul contra sportivei din Tunisia, Ons Jabeur, locul 113 WTA. Cele două nu s-au mai întâlnit până în prezent în circuitul feminin de tenis, fapt care constituie o premieră. Dacă se va califica în turul al doilea la China Open, Simona va evolua cu Donna Vekic, din Croaţia, locul 40 WTA. Reprezentanta noastră are din nou toată echipa de partea ei. Antrenorul ei, Darren Cahill, a ajuns la Beijing şi a început deja antrenamentele cu liderul mondial din WTA.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles