Survivor România 2023 și America Express au fost unele dintre cele mai așteptate show-uri la început de an.
Deși America Express urma să fie difuzat în toamna anului trecut, iată că ulterior, producătorii au decis să mai amâne momentul. Astfel, Survivor România 2023 a început pe 9 ianuarie, la Pro Tv, iar America Express pe 15 ianuarie, la Antena 1.
După prima săptămână de difuzare a ambelor emisiuni, putem deja să vedem clar care sunt preferințele publicului. De asemenea, s-ar părea că există diferențe imense între preferințele publicului, în funcție de mediul urban și rural.
Oricum ar fi, Survivor România 2023 de la Pro Tv a reușit să câștige primul loc în topul audiențelor, la nivelul întregii țări și la orașe.
De cealaltă parte însă, America Express, difuzată la Antena 1 a fost lider pe publicul comercial 21-54 de ani urban.
Conform datelor centralizate, la nivel național, în cursul serii de miercuri, în intervalul orar 20.30 și 23.30, 1,7 milioane de români s-au uitat la Survivor România 2023 de la Pro Tv.
De cealaltă parte, la America Express de la Antena 1 s-au uitat doar 1.1 milioane, adică cu 600 de telespectatori mai puțin.
În orașe, Survivor România 2023 a condus de asemenea, peste 750.000 de telespectatori fiind cu ochii pe Pro Tv. De cealaltă parte, la Antena 1 s-au uitat doar 625.000 de persoane.
Pe locul trei am putut vedea Kanal D, iar mai apoi România Tv, însă la o distanță semnificativă de Antena 1 și Pro Tv.
De cealaltă parte, la publicul comercial, America Express a ocupat primul loc, cu o luptă strânsă. Aproape 360.000 de telespectatori cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani de la orașe s-au uitat la Antena 1, adică cu 20.000 mai mulţi decât cei care erau cu ochii pe Survivor România 2023 de la Pro Tv, mai exact 336.000.
Amintim că noaptea trecută, la Survivor România 2023 au avut loc două eliminări. Sebastian Dobrincu a plecat acasă din cauza problemelor medicale, având în vedere accidentul suferit în urmă cu două ediții.
De cealaltă parte, Maria Lungu a fost eliminată din echipa Războinicilor, colegii să-i dorindu-și ca aceasta să plece din competiție.