Life

Survivor România l-a separat pe Culiță Sterp de iubita lui. Imaginea emoționantă de la aeroport

03.01.2021 | 14:26
Survivor Romania la separat pe Culita Sterp de iubita lui Imaginea emotionanta de la aeroport
ADVERTISEMENT

Survivor România l-a separat pe Culiță Sterp de iubita lui, frumoasa Daniela Iliescu. Cei doi și-au luat rămas bun unul de la celălalt pe Aeroportul din Otopeni, pentru că artistul a pornit deja în drum spre Republica Dominicană alături de ceilalți concurenți.

Daniela și-a luat la revedere de la iubitul ei, pentru care începe o etapă plină de provocări în reality-show-ul pe care Kanal D a început deja să îl filmeze.

ADVERTISEMENT

Iubita lui Sterp a scris câteva rânduri care însoțesc imaginea emoționantă cu cei doi, iar tânăra s-a înarmat deja cu răbdarea de a-l avea din nou aproape pe iubitul ei, căci o vreme vor sta la mii de kilometri distanță unul de celălalt.

Culiță Sterp a pornit deja spre Survivor România. Mesajul emoționant al iubitei sale

„Cea mai rea parte a vieții este așteptarea. Cea mai bună parte a vieții este să ai pe cineva care merită așteptat”, este mesajul scris de Daniela Iliescu pe Instagram.

ADVERTISEMENT

Tânărul de 28 de ani a știut să se reorienteze după despărțirea de Carmen de la Sălciua. A trecut prin câteva încercări amoroase, iar cea lângă care și-a găsit, în cele din urmă, liniștea, este Daniela, fata pe care o place toată familia muzicianului din Hațeg.

Culiță Sterp calcă pe urmele fratelui său la Survivor România. Iancu a fost concurent în sezonul trecut, câștigat de Elena Ionescu, și cu siguranță a fost instruit de către acesta în legătură cu concursul care a schimbat viețile multora.

ADVERTISEMENT
culiță sterp
Culiță Sterp, alături de iubita lui, Daniela Iliescu, înainte de îmbarcarea în avion. Foto: Instastory

Cântărețul va conviețui cu Costi Ioniță și Alexandra Stan

Interpretul de muzică de petrecere va conviețui pe aceeași insulă din Dominicană cu doi dintre colegii săi de breaslă și buni prieteni, Costi Ioniță și Jador, iar acestora se adaugă și alte vedete precum Alexandra Stan, Majda Aboulumosha, Cătălin Moroșanu sau Simona Hapciuc.

Show-ul va avea premiera sezonului fie pe la jumătatea lunii ianuarie, fie la sfârșit, iar producătorii emisiunii au pregătit o serie de surprize, căci acest sezon va avea câteva elemente de noutate care vor ține cu siguranță telespectatorii în fața micilor ecrane.

ADVERTISEMENT