Suso, pe numele său real Jesus Joaquin Fernandez Saenz de la Torre, și-a anunțat retragerea din fotbalul profesionist la vârsta de 32 de ani. Motivul bizar care a dus la această decizie a fost reprezentat de faptul că echipa sa de club, Cadiz, nu i-a mai putut plăti fostului internațional spaniol salariul anual de 900.000 de euro. Suso avea contract cu gruparea din Segunda Division până în vara lui 2029.
În momentul de față, cei de la Cadiz se confruntă cu grave probleme de ordin financiar, iar Suso s-a oferit să ajute clubul într-un mod total neașteptat. Acesta a hotărât să renunțe la salariul mare pe care îl câștiga în cel de-al doilea eșalon al fotbalului spaniol, dar și la activitatea de fotbalist profesionist. Totuși, el rămâne în continuare alături de gruparea din Andaluzia, însă de acum înainte o va face din rolul de Președinte de Onoare al clubului.
Suso devenise jucătorul celor de la Cadiz în vara lui 2025, moment în care a decis să o părăsească pe FC Sevilla după nu mai puțin de 5 ani petrecuți pe Estadio Ramon Sanchez Pisjuan. Motivul pentru care acesta a hotărât să plece de la mult mai bine cotatul club din Andaluzia a fost reprezentat tot de problemele financiare.
De-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist, Suso a trecut pe la niște cluburi extrem de importante din fotbalul european. Pe lângă FC Sevilla, în CV-ul său se mai regăsesc Liverpool și AC Milan. De asemenea, acesta a bifat și 5 selecții pentru prima reprezentativă „La Roja”.
Alături de Sevilla a reușit să câștige cele mai importante trofee din palmares. Este vorba despre Europa League, o competiție în cadrul căreia a triumfat în două rânduri (2019/2020, 2022/2023). Cu AC Milan și-a adjudecat Supercupa Italiei (2016), iar împreună cu reprezentativa U19 a Spaniei și-a trecut în cont Campionatul European de tineret (2012).