Scandal de toată pomina în București, unde sute de locuri de parcare au dispărut peste noapte, iar cetățenii nu au primit niciun răspuns concludent din care să afle ce a stat la baza desființării lor, mai ales că multe dintre ele erau plătite, existând contracte legale la mijloc.
Zeci de locuitori din sectorul 2 al Capitalei acuză autoritățile locale de lipsă de transparență și nepăsare. O locatară din zona Mihai Bravu 107-119 a povestit, pentru FANATIK, cum s-au trezit oamenii fără 300 de locuri de parcare pentru care plăteau abonamente anuale și, în schimb, au primit amenzi.
Totul a început anul trecut, când au fost demarate lucrări de reabilitare la conductele de termoficare. Locuitorii din cartierul sectorului 2 credeau că aveau să își recupereze parcările, asta deoarece lucrările s-au și finalizat între timp, dar au avut parte de o surpriză neplăcută.
Laura Vrabie, una din cele mai vocale persoane afectate de decizia desființării, peste noapte, a locurilor de parcare, ne-a spus totul, cu lux de amănunte, precizând că s-a adresat tuturor celor în măsură să facă ceva, dar lămuririle lipsesc în continuare.
„Problemele au început de anul trecut, de când au început reabilitarea la conductele de termoficare, existau pe zona Mihai Bravu 107-119, chiar și dincolo de Vatra Luminoasă, până spre Muncii. Vorbim de aproximativ 300 de locuri de parcări pentru care s-au făcut contracte. În 2024, le-au suspendat. Inițial, au trimis notificări de suspendare până la finalizarea lucrărilor de termoficare urmând ca la sfârșitul anului să vină o notificare de reziliere a contractului. Le-au suspendat, apoi le-au reziliat. Unora le-au restituit banii, altora nu, dar asta e o altă discuție.
S-au trimis cereri de anulare a locurilor și atât. Vorbim de septembrie-octombrie 2024. Săptămâna trecută ne-am trezit cu notificări pe mașini cu avertismente. Ba mai mult, peste noapte erau niște indicatoare pe un trotuar cu o lățime de 12 metri. 12 metri de trotuar în care ai spațiu suficient și dacă vrei să faci pistă de biciclete și dacă vrei să fie în continuare parcările și să treacă și pietonii.
A venit într-un mod extrem de abuziv poliția locală a sectorului 2. Tot ce ținea de partea de trotuar aparține, în teorie, poliției locale a sectorului 2, și veneau și dădeau amenzi și cu o agresivitate fizică, un abuz în serviciu, gata, acum vă mutați mașinile de aici. Același lucru l-au făcut și cei care se ocupau partea de șosea, adică poliția locală a Capitalei, spunând că asta le e directiva și trebuie să parcăm doar în zonele unde e indicator”, ne relatează Laura, afectată de deciziile luate în sectorul 2.
Pentru cineva din exterior, ar putea părea un moft, însă acele locuri, spun bucureștenii care stau în zonă, sunt foarte importante mai ales dacă vorbim despre persoanele cu dizabilități pentru care apropiații fac cumpărături: nu au unde să oprească, dată fiind situația. Mai mult, cei care au parcat chiar și pentru câteva minute, până să descarce produsele achiziționate, s-au trezit cu avertismente lipite pe parbrize și cu indicatoare apărute pe trotuarele late de 12 metri.
„Ei au desființat 300 de locuri și erau pe lateralul drumului, paralel cu bordura, vreo 20 de locuri, pe care și pe alea le-au diminuat, lipind niște indicatoare de începere și sfârșire a parcării. Să zicem că era o distanță de 300 de metri și ei au venit și au băgat indicatori, așa, printre pomi.
Mulți oameni au fost debusolați, ne-au dat și amenzi. Unii, care au avut posibilitatea să le ducă prin alte sectoare, au mers și le-au dus la mame, la soacre, alții nu au putut. Sunt și persoane cu dizabilități, vorbim de zona Mihai Bravu, cu blocuri de 10 etaje, cu sute de locatari. Efectiv, stai la pândă și vânezi locul”, ne-a spus bucureșteanca.
Disperați, după ce și-au dus mașinile în alte sectoare sau pe la rude, au apelat la mai mulți decidenți de la nivel local pentru a afla care sunt motivele pentru care nu mai au locurile de parcare. Doamna Vrabie, specializată în chestiuni juridice (ca un noroc), a încercat să dea de cap întregii nebunii, însă, în cele din urmă, a constatat că nu este vreo justificare legală pentru felul în care au procedat polițiștii și primăria de sector.
„Un răspuns oficial, nici în baza rezilierilor, nici în baza solicitărilor de parcări pe care le-au făcut diverși locatari, nu au dat un răspuns bazat pe un articol de lege sau un proiect. Noi bănuim că trebuie să înceapă proiectul Velo, dar trebuie să fii pe fiecare zonă, nu mă interesează că tu ai făcut PNRR pe București, trebuie să faci un studiu de impact și în baza studiului să oferi populației niște soluții viabile și abia atunci să vii să îmi iei ceva, nu să spui să plecăm care cum și unde vrem. Am trimis notificări către ADP, către primăria Capitalei, către primăria de sector.
Am reușit să chemăm pe un consilier de la sectorul 2 și pe un reprezentant de la un departament al parcărilor, că acum s-a desființat ADP, dar e alt departament, cumva, mă rog, altă Mărie cu aceeași pălărie. Ne-au zis că le pare rău deoarece această zonă e în patrimoniul și în administrarea, mai nou, a primăriei Capitalei. Dar dacă dorim au zis că vorbim că poate chemăm pe cineva de la fiecare instituție în parte, chiar și de la PMB.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/parcari-4.jpg)
Problema mare e că nu ne dau o justificare legală. Toată lumea ridică din lume, bun, dar noi unde ne ducem? E bătaie de joc. Eu am o profesie juridică și m-am legat de faptul că ei nu au respectat niște pași procedurali de comunicare. Tu dacă începi un proiect european, un proiect de orice fel, aprobat de consiliul local, tu trebuie să respecți niște pași de comunicare: să anunți asociația, proprietarii, să trimiți niște avertismente că urmează lucruri din data de… ei nu au făcut nimic din lucrurile astea. N-a venit nimeni să întrebe populația”, ni s-a plâns femeia.
O situație similară a fost sesizată și pe Ștefan cel Mare – Bucur Obor, unde șoferii ar fi fost îndemnați să meargă în parcările subterane de la Bucur-Obor. Locuitorii de pe Mihai Bravu s-au ferit de această opțiune din varii motive. „Nu am avut curaj, am înțeles că e jalnic acolo, cade tencuiala, nu sunt în siguranță mașinile. E un disconfort foarte mare. De ce mi-am cumpărat mașină?”, se plânge Laura.
Femeia a amintit, în discuția purtată cu FANATIK, de promisiunea pe care primarul de la 2, Rareș Hopincă, a făcut-o anul trecut, că se vor crea 7.000 de locuri noi: nu doar că nu s-au făcut cele promise, ba chiar se reduc din parcări. Un alt lucru straniu pe care Laura îl semnalează în epopeea locurilor de parcare este faptul că poliția locală ar fi luat decizia care i-a revoltat pe oameni în baza unei notificări primite de la Brigada Rutieră în 2022. Cu toate astea, în 2023 s-au reînnoit multe contracte!
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/parcari-5.jpg)
„Am înțeles că cei de la poliția locală au luat această decizie în baza unei notificări pe care au primit de la Brigada Rutieră în 2022, da? Au primit o notificare din 2022 că nu trebuie să mai circule autoturismele pe trotuar. Dar tu în 2023 de ce ai reînnoit contracte? Am contracte ale locatarilor reînnoite în 2023. De ce ai mai reînnoit încă trei ani bani fără să pui în aplicare decizia? Am senzația că e deja și tardivă punerea în aplicare. E un act pus în executare tardivă. Punerea unui act se face în trei ani, noi suntem deja în trei ani și jumătate. În loc de 36 de luni, sunt deja 42 de luni.
Intenționez să fac o contestare în anulare a deciziei lor, dar ideea este că eu o formulez, dar nu am un temei legal în baza căruia să contest ceva. Ei nu ne-au dat chiar și un avertisment în baza cărei hotărâri nu mai putem parca acolo, ok, în baza hotărârii X să ne fi zis că de mâine acolo se plantează castraveți.
Eu contest un abuz în serviciu, contest altceva. M-ar ajuta dacă mâine oricare instituție mi-ar da un temei legal de care să mă leg. Sunt la stadiu de presupusuri. Trebuie să comunici celor care le-ai reziliat contractele, cel puțin pe 107-119 Mihai Bravu. Nu au respectat procedura de comunicare pe contencios-administrativ, 52/2003, nu au respectat procedura”, ne-a mai spus locuitoarea din sectorul 2.
Dincolo de polițiști și angajații de la primărie, localnicii se mai lovesc și de alte piedici, de data asta venite de unde nu se așteptau. Aceeași persoană revoltată ne-a spus că directoarea unei grădinițe din locul intens disputat ar contribui din plin la amendarea șoferilor care parchează pe unde pot, făcând jocurile autorităților locale.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/parcari-6.jpg)
„Nu mai vorbesc că mai avem în spate o grădiniță, o grădiniță a cărei directoare este destul de abuzivă. Are un singur acces auto. Are o poartă foarte mare cu acces auto, ea a mai format alte trei porți, care nu fac natura accesului, și nu ai voie, fiind trotuar în față, să parchezi în fața acelor porți. Soțul meu a luat amendă și trei puncte pentru că nu avea voie să parcheze acolo. Am filmări, am tot, la solicitarea doamnei director.
Nu este normal să vii și să suni la poliția locală, când tu știi ce probleme avem, că acelea sunt porți de acces. Nu sunt porți de acces, sunt niște porți pe care le-a făcut ea să fie bine, să nu fie rău, să nu vorbim altceva că nu este cazul, dar nu e acces auto.
Poarta e delimitată de un trotuar și paralel cu trotuarul sunt aceste locuri de parcare care nu au niciun indicator de parcare interzisă, pe partea cealaltă a carosabilului. Deci o parte e delimitată de spatele blocului, o parte de această grădiniță.
Pe partea cu grădinița, unde nu e niciun indicator, soțul meu a primit amendă, iar pe partea unde există indicatoare de parcare interzisă faimoșii polițiști nu au dat nicio amendă. Nu m-ar bucura, că le dădea amendă vecinilor mei, dar m-a deranjat că grădinița s-a permis să facă sesizare că i s-a blocat accesul, în contextul în care e vacanță, că s-a terminat și grădinița de vară”, ne-a mai mărturisit Laura.
FANATIK s-a adresat autorităților locale pentru a lămuri scandalul locurilor de parcare, însă până la ora redactării prezentului articol nu am primit niciun răspuns oficial din partea Primăriei Sectorului 2, și nici din partea Primăriei Generale a Bucureștiului. Între timp, însă, s-au instalat stâlpi ficși ca nimeni să nu mai poată parcă vreodată, nici măcar ambulanțele nu mai pot trece pe acolo…