CFR Cluj a câştigat cu 1-0 derby-ul cu FCSB. Roş-albaştrii erau priviţi ca mari favoriţi înaintea confruntării, având în vedere situaţia foarte dificilă în care se află CFR Cluj, din punct de vedere financiar şi al lotului.
Marius Şumudică a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA tactica învingătoare din meciul cu FCSB. Antrenorul ardelenilor a spus că principalul scop era să nu ajungă mingile la Daniel Bîrligea, principala gură de foc:
„FCSB este o echipă bună, căreia nu trebuie să îi dai spaţii. Să nu îi laşi să gândească în momentul în care au mingea. Pentru că te judecă în acel moment. Să încercăm să ajungă cât mai puţine mingi între linii la Bîrligea.
Nu mă aşteptam să joace sistemul pe care l-au jucat, cu Radunovic între cei trei fundaşi centrali. M-au surprins puţin în repriza a doua când l-au urcat pe Radunovic şi au creat superioritate la mijloc. Mi-am dat seama imediat şi l-am pus pe Drazic să coboare şi să închidă,, să îi lase pe cei doi fundaşi centrali ai lor să construiască.
Nu îmi puneau nicio problemă, doar cu pase lungi. FCSB este o echipă bună individual, dar previzibili. Au avut una sau două situaţii de gol, dar asta din calitatea jucătorilor. Scopul era să nu ajungă mingea la Bîrligea, fiindcă eu jucam cu trei acolo. Kresic n-a jucat de trei luni de zile, plus improvizaţiile Braun şi Abeid”, a spus Marius Şumudică la FANATIK SUPERLIGA.
Antrenorul celor de la CFR Cluj e de părere că echipa a avut un penalty neacorat în prima repriză, la şutul lui Cordea, respins în corner de Batubinsika. Şumudică spune că golul victoriei a venit după o fază fixă lucrată, pe care a comparat-o cu cea dintr-un meci FCSB – Rapid 3-3, disputat în 2025, când era pe banca Rapidului:
„Dacă câştigi primele dueluri, câştigi respectul adversarilor, al băncii tehnice, al fanilor. Ei au făcut lucrul ăsta şi lucrurile au mers bine. Sunt mulţumit de cum a apărat Vîlceanu. Mă mulţumeam şi cu un egal, ca să fiu sincer. A fost o situaţie extrem de grea. Am încărcat cât am putut.
Mă gândeam să îi încarc. chiar dacă sacrificăm nişte rezultate, pentru a arăta bine mai târziu. Nu se poate la Hunedoara să alerg 99 de kilometri. Să nu putem face nimic. Ei şi cu Piteştiul sunt două echipe foarte incomode şi foarte bine pregătite fizic.
Şi atunci m-am gândit să facem aşa. Am marşat foarte mult pe pressing, nu i-am lăsat să construiască. Practic, ei n-au avut nicio fază construită, să plece de jos. Mi-am dat seama că există varianta să câştigăm jocul la o fază fixă. Eu aşa le-am dat gol şi cu Rapid când Ciobotariu le-a dat gol în inferioritate numerică.
Pe aceeaşi mişcare a ieşit golul. Joao Paulo îl pierde din marcaj pe Drazic. Aveam o tresărire în suflet şi o speranţă că pot da lovitura. Şi în prima repriză… nu ştiu dacă trebuia să dea două penalty-uri, dar cel puţin unul. La şutul lui Cordea se vede că e mâna întinsă şi o scoate jucătorul din Congo. Clar îşi măreşte aria şi nu se duce mingea pe poartă”, a povestit Marius Şumudică.