Tadej Pogacar, campionul mondial la ciclism și unul dintre cei mai mari rutieri din toate timpurile, a trăit unul cel mai dur moment din carieră. Slovenul a fost scos de pe circuit cu fața vizibil însângerată și urcat într-o ambulanță după o căzătură violentă în etapa din Vuelta a Espana 2026. El a fost operat și a început recuperarea
După operația la claviculă suferită la începutul săptămânii, Tadej Pogacar a părăsit spitalul și a început recuperarea. Echipa UAE Team Emirates-XRG a anunțat că marele rutier sloven nu va mai concura în acest sezon.
”După accidentul său din La Vuelta, Tadej nu va reveni la curse în acest sezon, concentrându-se pe deplin pe recuperare și reabilitare. Să te faci bine curând, Tadej. Te vom vedea înapoi în 2027”, a precizat formația, în timp ce ciclistul a declarat: ”În acest moment, cel mai important lucru este să mă recuperez cum se cuvine și să îi dau corpului meu timpul de care are nevoie”.
Astfel, slovenul va rata Campionatele Mondiale de la Montreal din septembrie, Campionatele Europene din Slovenia de la începutul lunii octombrie și Turul Lombardiei, tot în octombrie. Trei curse pe care le câștigase anul trecut și în care era văzut și acum cu cele mai mari șanse.
UAE Team Emirates-XRG a venit și cu o veste bună și a anunțat prelungirea contractului cu Tadej Pogacar pentru încă doi ani, noua înțelegere fiind valabilă acum până în 2032. ”Împreună până în 2032. UAE Team Emirates-XRG este mândră să anunțe că Tadej Pogacar și-a prelungit contractul cu echipa până la sfârșitul sezonului 2032”, a notat echipa.
”De la început, această echipă a fost ca o casă pentru mine. Am crescut împreună de-a lungul anilor și am împărtășit momente incredibile, așa că sunt foarte fericit să îmi prelungesc contractul până în 2032.
Încă mai am multe de realizat în acest sport și cred că acesta este locul potrivit pentru a o face. Sunt foarte recunoscător pentru încrederea pe care echipa mi-a acordat-o și entuziasmat pentru ceea ce putem continua să construim împreună”, a spus și Pogacar.
Etapa a 8-a s-a dovedit una extrem de ghinionistă pentru campionul mondial. Cu aproximativ 32 de kilometri rămași până la finalul cursei, slovenul a fost implicat într-o căzătură. Ulterior, Pogacar a încercat să revină pe bicicletă, dar nu a izbutit acest lucru. Medicii au intervenit imediat, i-au imobilizat umărul stâng și l-au transportat spre ambulanță.
Marți, a treia rundă din La Vuelta a fost întreruptă, iar mai apoi anulată de organizatori din cauza condițiilor meteorologice precare. Cel care i-a îndemnat pe rutieri să se oprească a fost chiar Tadej Pogacar. De 5 ori câștigător al Turului Franței și triumfător în ediția din 2024 a Turului Italiei, slovenul în vârstă de 27 de ani mai are de cucerit doar Spania.
Gazzetta dello Sport confirmă că Pogacar a suferit o luxație la umărul drept, plus contuzii la nivelul feței și genunchilor. Echipa UAE Team Emirates a transmis că slovenul este „stabil, conștient și în afara oricărui pericol”, dar recuperarea va necesita repaus total. „După o căzătură puternică, liderul Tadej Pogacar a fost nevoit să se retragă în etapa cu numărul 8 din La Vuelta. Recuperare rapidă, Tadej!” – comunicatul oficial al Vuelta
„Tadej este puternic, dar căzătura a fost dură. Va avea nevoie de câteva săptămâni de recuperare”, a declarat Mauro Gianetti, managerul echipei. Pentru Pogacar, momentul nefericit este totodată unul istoric, dat fiind faptul că acesta nu s-a mai retras niciodată dintr-o cursă pe etape. Nici în Turul Franței, Giro sau Vuelta.