Adrian Ilie

Adrian Ilie

Adrian Ilie este un fost fotbalist român, cunoscut mai ales pentru perioada în care a evoluat ca atacant la Steaua București, Valencia, dar mai ales în „Generația de Aur”. După retragerea din activitate, Adrian Ilie s-a remarcat ca analist sportiv, devenind un personaj echilibrat și specialist în media românească, apreciat pentru seriozitate și inteligență.

Cine este Adrian Ilie – de la atacantul supranumit „Cobra”, la prezență constantă în media

Născut în 1974, Adrian Ilie a început să joace fotbal la Electroputere Craiova, de unde a mai trecut ulterior pe la formații precum Steaua București, club de la care a ajuns să fie transferat de către Galatasaray contra sumei de 2 milioane de dolari.

În anul 1997, Adrian Ilie semna cu Valencia, club la care a cunoscut cele mai mari satisfacții în cariera de fotbalist profesionist. Tot la „Lilieci”, jucătorul a fost supranumit „Cobra”, comparație ce avea să-i sperie pe toți fundașii adverși. Alături de Valencia, Adrian Ilie a cucerit o Cupă a Spaniei, un trofeu de campion, dar și două Supercupe.

Adrian Ilie, prezent la ultima participare a României la Campionatul Mondial

Adrian Ilie a participat la trei turnee finale cu România, Euro 1996 și 2000, dar și Campionatul Mondial din 1998, la care a reușit să marcheze 1 gol legendar. De-a lungul carierei sale, Adrian Ilie a mai evoluat la Alaves (Spania), Besiktas (Turcia), Zurich (Elveția) și Terek Grozny (Rusia). Totodată, „Cobra” a fost cel desemnat cel mai bun jucător român din 1998.

Cariera fostului atacant a fost presărată de foarte multe trofee. Adrian Ilie a cucerit trei trofee de campion cu Steaua București, unul cu Galatasaray și un altul alături de Valencia. La nivelul Cupelor, „Cobra” are o Cupă și o Supercupă a României, o Cupă și două Supercupe în Spania, dar și o Cupă a Elveției.

Adrian Ilie, unul dintre cei mai apreciați analiști FANATIK

Adrian Ilie este unul dintre colaboratorii permanenți de la FANATIK. Este prezent în studioul emisiunii Fanatik SuperLiga, unde analizele sale sunt constant apreciate în mediul online și nu numai.

Totodată, intervențiile lui Adrian Ilie de la FANATIK sunt echilibrate, iar fostul atacant este definiția seriozității. Atât ca fotbalist profesionist, cât și analist, „Cobra” a transmis de fiecare dată că este perfecționist și că își dorește să fie cel mai bun în tot ceea ce face.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Adi Ilie nul menajeaza pe Mirel Radoi dupa primele doua meciuri pe banca FCSB Exclusiv

Adi Ilie nu-l menajează pe Mirel Rădoi după primele două meciuri pe banca FCSB. Exclusiv

Adi Ilie a facut in direct anuntul la oferta lui Gigi Becali de a veni la FCSB Exclusiv

Adi Ilie a făcut în direct anunțul la oferta lui Gigi Becali de a veni la FCSB. Exclusiv

Aia 10 la suta au fost pentru Cluj Continua complexul Robert Nita mai dur decat Adi Ilie dupa CFR  Rapid 10 Exclusiv

„Ăia 10 la sută au fost pentru Cluj. Continuă complexul”. Robert Niță, mai dur decât Adi Ilie după CFR – Rapid 1-0. Exclusiv

Fanatik SuperLiga sambata 21 martie ora 1330 Horia Ivanovici editie speciala cu invitati de renume dupa CFR Cluj  Rapid si FCSB  UTA

Fanatik SuperLiga, sâmbătă, 21 martie, ora 13:30. Horia Ivanovici, ediție specială cu invitați de renume după CFR Cluj – Rapid și FCSB – UTA

Cand va avea loc discutia decisiva dintre Adi Ilie si Gigi Becali Cobra merge la Palat Exclusiv

Când va avea loc discuția decisivă dintre Adi Ilie și Gigi Becali! „Cobra” merge la Palat. Exclusiv

Gigi Becali ultimele detalii dupa 00 cu Metaloglobus despre mutarea pregatita la FCSB

Gigi Becali, ultimele detalii după 0-0 cu Metaloglobus despre mutarea pregătită la FCSB

Care e jucatorul cu care a avut Giovanni Becali cele mai mari probleme Ma innebunit Am plecat din avion inainte sa inchida usa

Care e jucătorul cu care a avut Giovanni Becali cele mai mari probleme: “M-a înnebunit! Am plecat din avion înainte să închidă ușa”

Mihai Stoica il asteapta pe Adrian Ilie la FCSB Am pregatit biroul Este o legenda a Stelei si mereu binevenit

Mihai Stoica îl aşteaptă pe Adrian Ilie la FCSB: “Am pregătit biroul! Este o legendă a Stelei şi mereu binevenit!”

Cu ce under va juca Mirel Radoi la FCSB Adi Ilie vine cu o propunere surpriza si face primul 11 in 442 Exclusiv

Cu ce „under” va juca Mirel Rădoi la FCSB? Adi Ilie vine cu o propunere surpriză și face primul 11 în 4-4-2. Exclusiv

Adrian Ilie a dezvaluit ce ii spun fanii pe strada despre venirea la FCSB Cum sa fii sclav Exclusiv

Adrian Ilie a dezvăluit ce îi spun fanii pe stradă despre venirea la FCSB. „Cum să fii sclav?”. Exclusiv

Adrian Ilie discutie live cu Gigi Becali Cobra a dat toate detaliile despre negocierile cu FCSB si relatia cu Mirel Radoi Exclusiv

Adrian Ilie, discuție live cu Gigi Becali. „Cobra” a dat toate detaliile despre negocierile cu FCSB și relația cu Mirel Rădoi. Exclusiv

Adrian Ilie prima reactie despre venirea lui Mirel Radoi la FCSB De ce doua luni si jumatate Totul e facut pe graba Exclusiv

Adrian Ilie, prima reacție despre venirea lui Mirel Rădoi la FCSB. „De ce două luni și jumătate? Totul e făcut pe grabă”. Exclusiv

Mirel Radoi si Adi Ilie impreuna la FCSB Mutu a analizat planul lui Gigi Becali Solutia castigatoare

Mirel Rădoi și Adi Ilie, împreună la FCSB? Mutu a analizat planul lui Gigi Becali: „Soluția câștigătoare”

Adrian Ilie si Gigi Becali au facut planul prin care o salveaza pe FCSB Ce salariu ar avea Cobra si care e motivul pentru care ezita sa semneze Exclusiv

Adrian Ilie și Gigi Becali au făcut planul prin care o salvează pe FCSB! Ce salariu ar avea „Cobra” și care e motivul pentru care ezită să semneze. Exclusiv

A dat Gigi Becali marea lovitura cu Adrian Ilie la FCSB E un tip destept are relatii  Stie cum sa vorbeasca cu patronul

A dat Gigi Becali marea lovitură cu Adrian Ilie la FCSB?! „E un tip deștept, are relații” / „Știe cum să vorbească cu patronul”

De ce nu mai vorbeste de fapt Gigi Becali despre fotbal Acesta este adevaratul motiv din spatele deciziei Exclusiv

De ce nu mai vorbește, de fapt, Gigi Becali despre fotbal! Acesta este adevăratul motiv din spatele deciziei. Exclusiv

Legenda Romaniei care a fost interzisa la Universitatea Craiova Miai spus sa merg la Steaua

Legenda României care a fost interzisă la Universitatea Craiova: ”Mi-ai spus să merg la Steaua!”

Gigi Becali a facut in direct primul transfer la FCSB Exclusiv

Gigi Becali a făcut în direct primul transfer la FCSB. Exclusiv

Danut Lupu ironic cu FCSB si cu Adi Ilie Nati murit sunteti doar in coma De ce a ratat campioana playofful Factorul Muri si CFR Exclusiv

Dănuț Lupu, ironic cu FCSB și cu Adi Ilie: „N-ați murit, sunteți doar în comă!”. De ce a ratat campioana play-off-ul: „Factorul Muri și CFR”. Exclusiv

Fanatik SuperLiga luni 2 martie ora 1330 Horia Ivanovici editie de top dupa Dinamo  FC Arges si UTA  FCSB

Fanatik SuperLiga, luni, 2 martie, ora 13:30. Horia Ivanovici, ediție de top după Dinamo – FC Argeș și UTA – FCSB

Cum ia dat Adrian Porumboiu primul cartonas rosu din cariera lui Adrian Ilie Mia placut dar daca sa urcat pe gard la galerie ce sai fac

Cum i-a dat Adrian Porumboiu primul cartonaș roșu din carieră lui Adrian Ilie: “Mi-a plăcut, dar dacă s-a urcat pe gard la galerie ce să-i fac?” 

Adrian Ilie castig fabulos cu 50 de lei pariati La ultimul meci nu mai stiam cu cine sa tin

Adrian Ilie, câştig fabulos cu 50 de lei pariaţi: “La ultimul meci nu mai ştiam cu cine să ţin!”

Sabin Ilie dialog fabulos in direct cu Sorin Cartu Ai grija cu fiul tau e bomba e peste tine si Adrian  O sai zica vreodata Hagi bravo Exclusiv

Sabin Ilie, dialog fabulos în direct cu Sorin Cârțu: „Ai grijă cu fiul tău, e bombă, e peste tine și Adrian” / „O să-i zică vreodată Hagi ‘bravo’?”. Exclusiv

Detaliile victoriei Universitatii Craiova impotriva FCSB A avut noroc in final Care e principalul atu al oltenilor in fata rivalilor

Detaliile victoriei Universităţii Craiova împotriva FCSB: “A avut noroc în final!”. Care e principalul atu al oltenilor în faţa rivalilor

Vrea sa fie asasin platit Decizia luata de fostul coleg al lui Adrian Ilie care nea ruinat calificarea la un Campionat European

Vrea să fie asasin plătit! Decizia luată de fostul coleg al lui Adrian Ilie, care ne-a ruinat calificarea la un Campionat European

Mau chemat in birou si miau spus ca trebuie sa plec Adi Ilie a dezvaluit cum sa facut transferul bomba la Galatasaray Exclusiv

„M-au chemat în birou și mi-au spus că trebuie să plec”. Adi Ilie a dezvăluit cum s-a făcut transferul bombă la Galatasaray. Exclusiv

E un accident Cum au comentat Stoichita Mutu Adi Ilie si Mitran esecul dureros al Craiovei 14 la Farul

„E un accident”. Cum au comentat Stoichiță, Mutu, Adi Ilie și Mitran eșecul dureros al Craiovei, 1-4 la Farul

Cea mai puternica echipa pe toate compartimentele Cobra a gasit ce a adus Coelho in plus fata de Mirel Radoi

„Cea mai puternică echipă pe toate compartimentele”. „Cobra” a găsit ce a adus Coelho în plus față de Mirel Rădoi

Adi Ilie taie in carne vie dupa dezastrul de la FCSB Problema este la antrenori Toti jucatorii sunt nervosi la schimbari nu mai au incredere in staff Exclusiv

Adi Ilie taie în carne vie după dezastrul de la FCSB: „Problema este la antrenori. Toți jucătorii sunt nervoși la schimbări, nu mai au încredere în staff”. Exclusiv

Adi Ilie si Sorin Cartu lau analizat pe arbitrul Birsan Mai binei dati un ceai inainte sal calmati  E marcat cand vine la Craiova Stil de caporal Exclusiv

Adi Ilie și Sorin Cârțu l-au analizat pe arbitrul Bîrsan. „Mai bine-i dați un ceai înainte, să-l calmați” / „E marcat când vine la Craiova. Stil de caporal”. Exclusiv

Cristi Balaj si Adi Ilie sau contrat pe tema schimbarilor facute de Gigi Becali la FCSB Nu ai dreptate

Cristi Balaj și Adi Ilie s-au contrat pe tema schimbărilor făcute de Gigi Becali la FCSB. „Nu ai dreptate!”

FCSB a devenit motiv de bascalie dupa 14 cu CFR Cluj Revolutioneaza fotbalul Aparare in zigzag Statistica infioratoare

FCSB a devenit motiv de bășcălie după 1-4 cu CFR Cluj. „Revoluționează fotbalul. Apărare în zig-zag”. Statistică înfiorătoare!

Ce se intampla cu Daniel Birligea Atacantul care rupea plasele la FCSB a primit un sfat pretios de la Adi Ilie E prea nervos

Ce se întâmplă cu Daniel Bîrligea?! Atacantul care rupea plasele la FCSB a primit un sfat prețios de la Adi Ilie: „E prea nervos”

Adi Ilie ia gasit locul lui Olimpiu Morutan in echipa de start a Rapidului Batai de cap pentru Galca Trebuie sa schimbe sistemul

Adi Ilie i-a găsit locul lui Olimpiu Moruțan în echipa de start a Rapidului. Bătăi de cap pentru Gâlcă: „Trebuie să schimbe sistemul!”

Romanul care a fost pe stadion la Senegal  Maroc socat de ce a putut sa gaseasca la finala Cupei Africii pe Natiuni Merge peste tot dar na vazut asa ceva pana acum

Românul care a fost pe stadion la Senegal – Maroc, șocat de ce a putut să găsească la finala Cupei Africii pe Națiuni: „Merge peste tot, dar n-a văzut așa ceva până acum”

Povestea incredibila a transferului lui Adrian Ilie la Alaves Am coborat din avion cu Giovanni pentru ca lipseau 200000 de euro

Povestea incredibilă a transferului lui Adrian Ilie la Alaves. „Am coborât din avion cu Giovanni pentru că lipseau 200.000 de euro”

Ce ia lipsit lui Adi Ilie ca sa castige milioane de dolari Comparatia cu Adrian Mutu Putea lua Balonul de Aur

Ce i-a lipsit lui Adi Ilie ca să câștige milioane de dolari! Comparația cu Adrian Mutu: “Putea lua Balonul de Aur”

Cobra Adrian Ilie la Muntele Athos Fostul mare fotbalist a insotit o uriasa personalitate bisericeasca in pelerinaj

“Cobra” Adrian Ilie, la Muntele Athos. Fostul mare fotbalist a însoțit o uriașă personalitate bisericească în pelerinaj

A facut in direct calculele FCSB ca sa prinda playofful dar si ca sa castige titlul Sa vedem cine schimba sistemele de joc Exclusiv

A făcut în direct calculele FCSB ca să prindă play-off-ul, dar și ca să câștige titlul! ”Să vedem cine schimbă sistemele de joc!”. Exclusiv

Analiza ironica dupa FCSB  Dinamo Atacantii au asigurat acest 00  Nu cred cai mai prinde asa de slabi

Analiză ironică după FCSB – Dinamo: ”Atacanții au asigurat acest 0-0” / ”Nu cred că-i mai prinde așa de slabi”

Fanatik SuperLiga duminica 7 decembrie ora 1030 Horia Ivanovici editie speciala cu invitati de top dupa FCSB  Dinamo

Fanatik SuperLiga, duminică 7 decembrie, ora 10:30. Horia Ivanovici, ediție specială cu invitați de top după FCSB – Dinamo

Generatia de Aur pe stadion la barajul Turcia  Romania Am discutat sa mergem cu totii sa incurajam echipa Reactia lui Il Luce Exclusiv

„Generaţia de Aur”, pe stadion la barajul Turcia – România: “Am discutat să mergem cu toţii să încurajăm echipa!”. Reacţia lui “Il Luce”. Exclusiv

Cum arata echipa ideala a Romaniei pentru barajul CM 2026 Ramane Ratiu titular in partea dreapta Slab Nu mia placut

Cum arată echipa ideală a României pentru barajul CM 2026! Rămâne Rațiu titular în partea dreaptă? „Slab! Nu mi-a plăcut”

Fanatik SuperLiga duminica 16 noiembrie ora 1030 Horia Ivanovici spectacol cu invitati de top dupa Bosnia  Romania

Fanatik SuperLiga, duminică, 16 noiembrie, ora 10:30. Horia Ivanovici, spectacol cu invitați de top după Bosnia – România