Charles al III-lea este regele Marii Britanii. Asta după ce regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani. Decesul s-a produs în cursul zilei de 8 septembrie 2022. Odată cu ascensiunea la tron, Charles al III-lea a devenit cel mai bătrân monarh care conduce Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Este un ecologist convins. Această credință l-a adus și în România, la Viscri, unde și-a cumpărat o casă. A fost căsătorit cu Lady Diana Spencer. Mariajul lor a durat din 1981 în 1996. Un an mai târziu, Lady Di murea într-un accident de mașină. În 2005, Charles s-a căsătorit cu Camilla Parker Bowles, care acum devine regina consoartă a Marii Britanii.