Cosmin Olaroiu

Cosmin Olăroiu s-a născut pe 10 iunie 1969, în București. Acesta este un fost jucător de fotbal, care a devenit un antrenor de succes după ce s-a retras. Ca antrenor, Cosmin Olăroiu a câștigat campionatul și Supercupa României alături Steaua București, în 2006, calificând echipa în semifinalele Cupei UEFA. Olăroiu a jucat în tinerețe la Universitatea Craiova, FC Național București, Suwon Samsung Bluewings și JEF United Ichihara Chiba (Japonia).

Cosmin Olăroiu a primit Medalia „Meritul Sportiv” din parte fostului președinte român, Traian Băsescu

Cariera de antrenor și-a început-o alături de FC Național în anul 2000, iar în 2002, Cosmin Olăroiu a semnat cu Steaua București. Rezistă doar șapte meciuri alături de echipa lui Gigi Becali și se întoarce la FC Național, dar ca manager. Doi ani mai târziu, în 2004, Cosmin Olăroiu devine antrenorul principal al echipei FCU Politehnica Timișoara. Sub influența sa, echipa timișoreană termină campionatul pe locul patru în Divizia A. Se întoarce apoi la Steaua și duce echipa în semifinalele Cupei UEFA. Primește în 2006 Medalia „Meritul Sportiv”, înmânată de președintele de la vremea respectivă, Traian Băsescu, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului, care se calificase atunci în sferturile Cupei UEFA.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Scenografie de pe alta planeta chiar sub ochii lui Cosmin Olaroiu Ce au pregatit suporterii in Emiratele Arabe Unite  Irak Video

Scenografie „de pe altă planetă” chiar sub ochii lui Cosmin Olăroiu! Ce au pregătit suporterii în Emiratele Arabe Unite – Irak. Video

Cosmin Olaroiu verdict neasteptat despre FCSB Vor merge si in Champions League

Cosmin Olăroiu, verdict neașteptat despre FCSB: „Vor merge și în Champions League”

Top cei mai bine platiti selectioneri din lume Un antrenor roman surpriza de pe podium Suma uriasa pe care o castiga intrun an

Top cei mai bine plătiți selecționeri din lume! Un antrenor român, surpriza de pe podium. Suma uriașă pe care o câștigă într-un an

Cosmin Olaroiu sia aflat adversara de la barajul pentru CM 2026 dupa ce a pierdut decisivul cu Qatar Modul incredibil in care sa facut departajarea

Cosmin Olăroiu și-a aflat adversara de la barajul pentru CM 2026, după ce a pierdut decisivul cu Qatar. Modul incredibil în care s-a făcut departajarea

Cosmin Olaroiu a scos oamenii in strada dupa EAU  Oman 21 Neati vindecat inimile Video

Cosmin Olăroiu a scos oamenii în stradă după EAU – Oman 2-1: ”Ne-ați vindecat inimile”. Video

Mutarea facuta de Cosmin Olaroiu in EAU  Oman 21 care ia impresionat pe arabi Esti un antrenor genial

Mutarea făcută de Cosmin Olăroiu în EAU – Oman 2-1 care i-a impresionat pe arabi: ”Ești un antrenor genial”

Olaroiu a doua victorie consecutiva la nationala Emiratelor Arabe Unite Situatie bizara in lotul echipei antrenate de roman

Olăroiu, a doua victorie consecutivă la naționala Emiratelor Arabe Unite. Situație bizară în lotul echipei antrenate de român

Moft de milionar Ce animal de companie sia cumparat Cosmin Olaroiu din banii arabilor

Moft de milionar. Ce animal de companie și-a cumpărat Cosmin Olăroiu din banii arabilor

Cosmin Olaroiu start ratat la nationala Emiratelor Arabe Unite Ce sanse mai are sa ajunga la Mondialul din 2026

Cosmin Olăroiu, start ratat la naționala Emiratelor Arabe Unite. Ce șanse mai are să ajungă la Mondialul din 2026

Cosmin Olaroiu ia umplut de bani pe fotbalistii lui Sharjah Romanul lea oferit prime uriase dupa castigarea AFC Champions League Two

Cosmin Olăroiu i-a umplut de bani pe fotbaliștii lui Sharjah! Românul le-a oferit prime uriașe după câștigarea AFC Champions League Two

Cosmin Olaroiu a castigat dramatic AFC Champions League Two cu Al Sharjah Miam adus aminte de Middlesbrough Update

Cosmin Olăroiu a câștigat dramatic AFC Champions League Two cu Al Sharjah: ”Mi-am adus aminte de Middlesbrough”. Update

Gino Iorgulescu dator la Cosmin Olaroiu din cauza fiului Mario A trebuit sa vand urgent 5 trattorii toate sub pretul pietii

Gino Iorgulescu, dator la Cosmin Olăroiu din cauza fiului Mario: „A trebuit să vând urgent 5 trattorii, toate sub prețul pieții”

Cosmin Olaroiu discurs fara precedent dupa ce a ratat titlul in Emirate Jurnalistii au amutit Nai cum sa te comporti in halul asta

Cosmin Olăroiu, discurs fără precedent după ce a ratat titlul în Emirate. Jurnaliștii au amuțit: „N-ai cum să te comporți în halul ăsta!”

Esec devastator pentru Cosmin Olaroiu Sharjah a fost invinsa clar si nu mai are nicio sansa la titlu in Emirate

Eșec devastator pentru Cosmin Olăroiu! Sharjah a fost învinsă clar și nu mai are nicio șansă la titlu în Emirate

Cosmin Olaroiu spectacol la trei zile dupa ce a devenit selectionerul Emiratelor Arabe Unite Victorie la scor pentru Al Sharjah

Cosmin Olăroiu, spectacol la trei zile după ce a devenit selecționerul Emiratelor Arabe Unite! Victorie la scor pentru Al Sharjah

Cosmin Olaroiu calificare fabuloasa in finala AFC Champions League Two Al Sharjah a aflat cu cine se va lupta pentru trofeu Update

Cosmin Olăroiu, calificare fabuloasă în finala AFC Champions League Two! Al Sharjah a aflat cu cine se va lupta pentru trofeu. Update

Aflat pe picior de plecare Cosmin Olaroiu a pierdut cu Al Sharjah in semifinalele AFC Champions League Two Start ratat pentru echipa antrenorului roman

Aflat pe picior de plecare, Cosmin Olăroiu a pierdut cu Al Sharjah în semifinalele AFC Champions League Two. Start ratat pentru echipa antrenorului român

Cosmin Olaroiu pas important pentru calificarea in semifinalele AFC Champions League Two Al Sharjah rezultat mare in deplasare

Cosmin Olăroiu, pas important pentru calificarea în semifinalele AFC Champions League Two. Al Sharjah, rezultat mare în deplasare

Cosmin Olaroiu pas gresit in lupta la titlu din Emirate Al Sharjah esec neasteptat cu fosta echipa a lui Mirel Radoi

Cosmin Olăroiu, pas greșit în lupta la titlu din Emirate! Al Sharjah, eșec neașteptat cu fosta echipă a lui Mirel Rădoi

Cosmin Olaroiu prima reactie dupa conferinta exploziva din Emirate Vreau sa trag un semnal de alarma

Cosmin Olăroiu, prima reacție după conferința „explozivă” din Emirate: „Vreau să trag un semnal de alarmă”

Decizie surprinzatoare a lui Gino Iorgulescu a fost nevoit sasi cedeze integral una dintre afacerile sale catre fiul lui Cosmin Olaroiu

Decizie surprinzătoare a lui Gino Iorgulescu: a fost nevoit să-și cedeze integral una dintre afacerile sale către fiul lui Cosmin Olăroiu

Cosmin Olaroiu transformare radicala Antrenorul lui Al Sharjah a slabit 20 de kilograme Foto

Cosmin Olăroiu, transformare radicală. Antrenorul lui Al Sharjah a slăbit 20 de kilograme. Foto

Cosmin Olaroiu audiat intrun dosar de spalare de bani Ce decizie radicala a luat antrenorul

Cosmin Olăroiu, audiat într-un dosar de spălare de bani! Ce decizie radicală a luat antrenorul

Sezon dezastruos pentru antrenorii romani din strainatate Rezultate derizorii pentru Sumudica Petrescu Reghe sau Radoi cine e singurul care a confirmat

Sezon dezastruos pentru antrenorii români din străinătate! Rezultate derizorii pentru Șumudică, Petrescu, Reghe sau Rădoi: cine e singurul care a confirmat

Acuze grave de la meciul Universitatea Craiova  FC National care ia adus titlul lui Dinamo in 2002 Unii fugeau invers Crezi ca Oli nu stia Video Exclusiv

Acuze grave de la meciul Universitatea Craiova – FC National, care i-a adus titlul lui Dinamo în 2002: „Unii fugeau invers! Crezi că Oli nu știa?”. Video Exclusiv

Cosmin Olaroiu da lovitura si in afaceri Toate detaliile businessului de lux pe carel porneste in Dubai Foto

Cosmin Olăroiu dă lovitura și în afaceri! Toate detaliile business-ului de lux pe care-l pornește în Dubai. Foto

De ce au lipsit Gino Iorgulescu si Cosmin Olaroiu de la inmormantarea celui mai bun prieten Promisiunea impresionanta a lui Oli

De ce au lipsit Gino Iorgulescu și Cosmin Olăroiu de la înmormântarea celui mai bun prieten. Promisiunea impresionantă a lui Oli!

Ei sunt regii imobiliarelor din sportul romanesc Cosmin Olaroiu este lider la investitii dar are concurenta puternica

Ei sunt ”regii” imobiliarelor din sportul românesc! Cosmin Olăroiu este lider la investiții, dar are concurență puternică

Fiul lui Cosmin Olaroiu pierderi uriase in afaceri Ce decizie a luat antrenorul

Fiul lui Cosmin Olăroiu, pierderi uriașe în afaceri. Ce decizie a luat antrenorul

Amintiri hilare cu Albert Duro A venit epilat pana la genunchi  Oli vorbea si lui ia cazut capul

Amintiri hilare cu Albert Duro: ”A venit epilat până la genunchi” / ”Oli vorbea și lui i-a căzut capul”

Cati bani au Simona Halep Gigi Becali si cei mai bogati romani din sport in 2020 conform Top 300 Capital

Câţi bani au Simona Halep, Gigi Becali şi cei mai bogați români din sport în 2020, conform Top 300 Capital

Martor ocular la gafele lui Bogdan Vintila in meciul acuzat de blat U Craiova  FC National din 2002 Reactiile ciudate ale lui Sabin Ilie si Gigel Coman Video Exclusiv

Martor ocular la gafele lui Bogdan Vintilă în meciul acuzat de blat U Craiova – FC Național din 2002. Reacțiile ciudate ale lui Sabin Ilie și Gigel Coman. Video. Exclusiv

Cosmin al doilea fiu al lui Liviu Ciobotariu sa retras alaturi de familie in Liban dupa esecuri in fotbal si arbitraj EXCLUSIV

Cosmin, al doilea fiu al lui Liviu Ciobotariu, s-a retras alături de familie în Liban, după eșecuri în fotbal și arbitraj! EXCLUSIV

Fiul lui Olaroiu cel mai tare din parcare la FCSB  Viitorul A venit cu un tanc de 300000 de euro Galerie foto

Fiul lui Olăroiu, cel mai tare din parcare la FCSB – Viitorul! A venit cu un „tanc” de 300.000 de euro. Galerie foto

Cel mai bine platiti antrenori romani Olaroiu salariu urias in China

Cel mai bine plătiţi antrenori români! Olăroiu, salariu uriaş în China

Cosmin Olaroiu profesionist 100 si in meserie si in paranghelie

Cosmin Olăroiu, profesionist 100% şi în meserie, şi în… paranghelie!