Jurgen Klopp

Jurgen Klopp este un fost fotbalist german născut pe data de 16 iulie 1967, la Stuttgart. Jurgen are 1,93 m înălțime și 85 de kilograme, iar postul pe care a jucat a fost de atacant și fundaș. Fotbalistul și-a petrecut întreaga sa carieră de senior la clubul sportiv FSV Mainz 05, din 1990 până în 2001. Acesta a evoluat pentru Mainz în 337 de meciuri și a reușit să marcheze de 52 de ori. În copilărie, Jurfen Klopp a jucat la echipele de juniori a cluburilor de fotbal SV Glatten și TuS Ergenzingen.

Jurgen Klopp – „Antrenorul de fotbal german al anului” în doi ani consecutiv

Ca antrenor, Klopp a stat pe banca tehnică a echipei FSV Mainz 05 timp de opt ani, din 2001 până în 2008. S-a despărțit de echipa sa de suflet și a ajuns să antreneze la Dortmund, între anii 2008-2015. După șapte ani, Jurgen Klopp a plecat de la echipa engleză pentru a antrena la unul dintre cele mai bune cluburi sportive din lume: Liverpool. De-a lungul carierei sale de antrenor, Jurgen Klopp a câștigat de două ori titlul de „Antrenorul de fotbal german al anului”, în 2011 și 2012, plus locul al doilea în topul Fifa World Coach of the Year, în 2013.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Jurgen Klopp favorit sa fie urmatorul manager demis din Premier League Cum sau modificat cotele dupa esecul cu Napoli

Jurgen Klopp, favorit să fie următorul manager demis din Premier League. Cum s-au modificat cotele după eșecul cu Napoli

Jurgen Klopp un car de nervi inaintea meciului cu Napoli Ce la scos din minti pe antrenorul lui Liverpool Video

Jurgen Klopp, un car de nervi înaintea meciului cu Napoli. Ce l-a scos din minți pe antrenorul lui Liverpool. Video

Manchester United  Liverpool 21 in etapa a 3a din Premier League Diavolii la primul succes in campionat Cormoranii fara victorie

Manchester United – Liverpool 2-1, în etapa a 3-a din Premier League. “Diavolii”, la primul succes în campionat. “Cormoranii”, fără victorie

Editorial Cornel Dinu Dinamo in jos Rapid in sus Diferenta o fac puterea financiara si abilitatea manageriala a conducerilor

Editorial Cornel Dinu. Dinamo în jos, Rapid în sus. Diferența o fac puterea financiară și abilitatea managerială a conducerilor

Karim Benzema a castigat titlul de Jucatorul Anului Carlo Ancelotti ales cel mai bun antrenor

Karim Benzema a câștigat titlul de ”Jucătorul Anului”. Carlo Ancelotti, ales cel mai bun antrenor

Jurgen Klopp declaratii devastatoare dupa remiza lui Liverpool cu Fulham Un meci mizerabil

Jurgen Klopp, declarații devastatoare după remiza lui Liverpool cu Fulham: ”Un meci mizerabil”

Jurgen Klopp reactie savuroasa dupa ce a pierdut trofeul Ligii Campionilor Unde e finala la anul La Istanbul Rezervatimi o camera

Jurgen Klopp, reacţie savuroasă după ce a pierdut trofeul Ligii Campionilor: “Unde e finala la anul? La Istanbul? Rezervaţi-mi o cameră”

Liverpool  Real Madrid 01 Golul lui Vinicius aduce al 14lea trofeu al Ligii Campionilor in vitrina galacticilor Video

Liverpool – Real Madrid 0-1. Golul lui Vinicius aduce al 14-lea trofeu al Ligii Campionilor în vitrina ”galacticilor”. Video

Liverpool  Real Madrid analiza om cu om Episodul 5 antrenorii Mircea Lucescu Jurgen Klopp are un fotbal mai intelectualizat Carlo Ancelotti isi trage valoarea din cariera de jucator Exclusiv

Liverpool – Real Madrid, analiză om cu om. Episodul 5: antrenorii. Mircea Lucescu: „Jurgen Klopp are un fotbal mai intelectualizat, Carlo Ancelotti își trage valoarea din cariera de jucător”. Exclusiv

Liverpool  Real Madrid analiza om cu om Episodul 4 atacantii Gabi Balint Un Salah faraonic si un Benzema cat doi pot decide finala Exclusiv

Liverpool – Real Madrid, analiză om cu om. Episodul 4: atacanții. Gabi Balint: „Un Salah «faraonic» și un Benzema cât doi pot decide finala”. Exclusiv

Jurgen Klopp atuul lui Liverpool in finala cu Real Madrid E cel mai mare antrenor din lume Exclusiv

Jurgen Klopp, atu-ul lui Liverpool în finala cu Real Madrid: „E cel mai mare antrenor din lume!” Exclusiv

Liverpool  Real Madrid analiza om cu om Episodul 3 mijlocasii Ilie Dumitrescu Klopp si Ancelotti vor construi liniile mediane in jurul lui Fabinho si Casemiro Exclusiv

Liverpool – Real Madrid, analiză om cu om. Episodul 3: mijlocașii. Ilie Dumitrescu: „Klopp și Ancelotti vor construi liniile mediane în jurul lui Fabinho și Casemiro” Exclusiv

Aliatul secret al lui Jurgen Klopp la Liverpool neurostiinta ia adus doua trofee Real Madrid condamnata daca apar loviturile de departajare

Aliatul secret al lui Jurgen Klopp la Liverpool: neuroştiinţa i-a adus două trofee! Real Madrid, condamnată dacă apar loviturile de departajare

Jurgen Klopp ia luat fata lui Carlo Ancelotti Ce salarii au antrenorii din finala Ligii Campionilor 2022

Jurgen Klopp i-a luat faţa lui Carlo Ancelotti! Ce salarii au antrenorii din finala Ligii Campionilor 2022

Sageata spre titlu Marius Niculae amintiri de neuitat cu Jurgen Klopp si cum a fost momit sa mearga la Inverness Video

”Săgeată spre titlu!” Marius Niculae, amintiri de neuitat cu Jurgen Klopp și cum a fost ”momit” să meargă la Inverness. Video

Cand va anunta Kylian Mbappe echipa la care va juca in sezonul viitor Cine il poate deturna din drumul catre Real Madrid

Când va anunța Kylian Mbappe echipa la care va juca în sezonul viitor. Cine îl poate deturna din drumul către Real Madrid

Secretul lui Liverpool pentru castigarea ultimelor doua trofee Elevii lui Klopp ajutati de savanti sa devina experti la lovituri de departajare

Secretul lui Liverpool pentru câștigarea ultimelor două trofee! Elevii lui Klopp, ajutați de savanți să devină experți la lovituri de departajare

Chelsea  Liverpool 00 56 dupa loviturile de departajare Cormoranii au castigat Cupa Angliei dupa o finala dramatica si viseaza la o cvadrupla istorica Video

Chelsea – Liverpool 0-0 (5-6 după loviturile de departajare). “Cormoranii” au câştigat Cupa Angliei după o finală dramatică şi visează la o cvadruplă istorică. Video

Mohamed Salah vrea sa se razbune pe Real Madrid Neau invins deja intro finala Reactiile cormoranilor dupa Villarreal  Liverpool 23

Mohamed Salah vrea să se răzbune pe Real Madrid: „Ne-au învins deja într-o finală”. Reacțiile „cormoranilor” după Villarreal – Liverpool 2-3

Cum a intors Jurgen Klopp la pauza soarta semifinalei Villarreal  Liverpool Am stiut ce am facut gresit

Cum a întors Jurgen Klopp la pauză soarta semifinalei Villarreal – Liverpool: ”Am știut ce am făcut greșit”

Villarreal  Liverpool 23 in returul semifinalelor Ligii Campionilor Cormoranii merg in finala de la Paris dupa un meci nebun

Villarreal – Liverpool 2-3, în returul semifinalelor Ligii Campionilor. “Cormoranii” merg în finala de la Paris după un meci nebun

Liverpool da lovitura dupa ce Jurgen Klopp a semnat prelungirea contractului Calificarea in finala Ligii Campionilor va aduce sume uriase de la sponsori

Liverpool dă lovitura după ce Jurgen Klopp a semnat prelungirea contractului! Calificarea în finala Ligii Campionilor va aduce sume uriaşe de la sponsori

Pep Guardiola declaratii acide dupa ce Salah a fost ales fotbalistul sezonului in Premier League Kevin de Bruyne a castigat deja acest premiu

Pep Guardiola, declarații acide după ce Salah a fost ales fotbalistul sezonului în Premier League: „Kevin de Bruyne a câștigat deja acest premiu”

Cum au reactionat Jurgen Klopp si Unai Emery dupa Liverpool  Villarreal 20 Se vor lupta pana la final  Putea sa fie mai rau

Cum au reacţionat Jurgen Klopp şi Unai Emery după Liverpool – Villarreal 2-0: “Se vor lupta până la final” / “Putea să fie mai rău”

Liverpool  Villarreal 20 semifinala Champions League Submarinul galben a luat apa pe Anfield

Liverpool – Villarreal 2-0, semifinala Champions League. „Submarinul galben” a luat apă pe „Anfield”

Jurgen Klopp specialist in semifinalele cupelor europene cu Liverpool Villarreal adversara din Liga Campionilor a fost prima victima Video

Jurgen Klopp, specialist în semifinalele cupelor europene cu Liverpool! Villarreal, adversara din Liga Campionilor, a fost prima victimă. Video

Schimb de complimente intre Jurgen Klopp si Unai Emery inaintea semifinalei Liverpool  Villarreal Wow E impresionant  Cea mai buna echipa

Schimb de complimente între Jurgen Klopp și Unai Emery înaintea semifinalei Liverpool – Villarreal: „Wow! E impresionant” / „Cea mai bună echipă”

Premier League etapa a 34a Remiza alba in Crystal Palace  Leeds in ultimul meci la rundei Toate rezultatele si clasamentul

Premier League, etapa a 34-a. Remiză albă în Crystal Palace – Leeds, în ultimul meci la rundei. Toate rezultatele și clasamentul

Pep Guardiola a pregatit strategia prin care o poate opri pe Liverpool sa castige titlul in Premier League Jucatorii stiu asta

Pep Guardiola a pregătit strategia prin care o poate opri pe Liverpool să câștige titlul în Premier League: ”Jucătorii știu asta”

Familia lui Cristiano Ronaldo isi arata recunostinta fata de fanii lui Liverpool Mult dincolo de fotbal

Familia lui Cristiano Ronaldo își arată recunoștința față de fanii lui Liverpool! „Mult dincolo de fotbal”

Liverpool  Manchester United 40 restanta din Premier League Cormoranii au urcat pe primul loc

Liverpool – Manchester United 4-0, restanţă din Premier League. “Cormoranii” au urcat pe primul loc

Cupa Angliei semifinale Chelsea  Crystal Palace 20 si precum in 199293 avem finale similare in cele doua cupe din Anglia

Cupa Angliei semifinale. Chelsea – Crystal Palace 2-0 și, precum în 1992-93, avem finale similare în cele două cupe din Anglia

Stirile zilei din sport luni 11 aprilie Romania va gazdui doua mari competitii de baschet

Știrile zilei din sport, luni, 11 aprilie. România va găzdui două mari competiții de baschet

Cum au reactionat Guardiola si Klopp dupa Manchester City  Liverpool 22 A fost imposibil  Ca un meci de box

Cum au reacţionat Guardiola şi Klopp după Manchester City – Liverpool 2-2: “A fost imposibil” / “Ca un meci de box”

Cum arata lupta la titlu in Premier League dupa Manchester City  Liverpool 22 Programul rivalelor si cine este in avantaj

Cum arată lupta la titlu, în Premier League, după Manchester City – Liverpool 2-2! Programul rivalelor şi cine este în avantaj

Manchester City  Liverpool 22 in Premier League Lupta la titlu in Anglia ramane deschisa Cum arata clasamentul Video

Manchester City – Liverpool 2-2 în Premier League. Lupta la titlu în Anglia rămâne deschisă. Cum arată clasamentul. Video

Mo Salah este rugat de suporterii lui Liverpool sa nu mai dea interviuri inainte de meciuri Va inrautati relatia cu noi

Mo Salah este rugat de suporterii lui Liverpool să nu mai dea interviuri înainte de meciuri: „Va înrăutăți relația cu noi”

Pep Guardiola inaintea finalei pentru titlu in Premier League dintre City si Liverpool Jurgen Klopp e cel mai puternic rival pe care lam avut in cariera Video

Pep Guardiola, înaintea ”finalei” pentru titlu în Premier League dintre City și Liverpool: ”Jurgen Klopp e cel mai puternic rival pe care l-am avut în carieră”. Video

Fernandinho avertisment pentru rivale inainte de Manchester City  Liverpool Suntem mai presus decat toti ceilalti

Fernandinho, avertisment pentru rivale înainte de Manchester City – Liverpool: „Suntem mai presus decât toți ceilalți”

Transformare impresionanta a lui Loris Karius Cum arata acum portarul care a gafat in finala Ligii Campionilor din 2018 Foto

Transformare impresionantă a lui Loris Karius! Cum arată acum portarul care a gafat în finala Ligii Campionilor din 2018. Foto

Duel pentru istorie Pep Guardiola si Jurgen Klopp obiectiv mai putin cunoscut in Manchester City  Liverpool

Duel pentru istorie! Pep Guardiola şi Jurgen Klopp, obiectiv mai puţin cunoscut în Manchester City – Liverpool

Jurgen Klopp si Pep Guardiola se vor duela duminica in finala din Premier League Cat au cheltuit cei doi manageri ca sa domine fotbalul

Jurgen Klopp și Pep Guardiola se vor duela duminică în ”finala” din Premier League. Cât au cheltuit cei doi manageri ca să domine fotbalul

Ibrahima Konate gol si gafa de incepator in victoria lui Liverpool 31 cu Benfica Lisabona in sferturile Ligii Campionilor

Ibrahima Konate, gol și gafă de începător în victoria lui Liverpool 3-1 cu Benfica Lisabona, în sferturile Ligii Campionilor

Jurgen Klopp tentat sal lase pe Mohamed Salah sa plece de la Liverpool Starul egiptean sanse mari sa ajunga la Barcelona

Jurgen Klopp, tentat să-l lase pe Mohamed Salah să plece de la Liverpool. Starul egiptean, șanse mari să ajungă la Barcelona