Mirko Pigliacelli este goalkeeperul echipei Universitatea Craiova începând din vara anului 2018, când a sosit în Bănie sub formă de împrumut de la echipa de ligă a treia din Italia Pro Vercelli. În vara anului 2019, urmare a excelentelor sale evoluții, Pigliacelli numărându-se printre cei mai buni cinci jucători ai oltenilor, Craiova a plătit suma de 300.000 de euro clubului italian, asigurându-și serviciile portarului până în vara lui 2022.
Cele mai multe meciuri le-a avut cu Pro Vercelli și cu Trapani
Născut pe 30 iunie 1993 la Roma, Mirko Pigliacelli s-a format la academia echipei fanion a capitalei Italiei, de unde apoi a plecat la Parma, dar fără a juca un minut. A fost împrumutat an de an, la Sassuolo, Pescara și Reggina, dar numai la ultima echipă a jucat 21 de meciuri.
Din 2015 a ajuns la Pescara dar și de aici a trecut tot prin purgatoriul împrumuturulilor, la Pro Vercelli și Trapani, echipe la care a avut prezențe constante. În total, la Pro Vercelli a jucat prima dată, 2015-2016 39 de partide, iar următoarea dată, în sezonul 2017-18 alte 21 de meciuri. La Trapani a adunat 21 de prezențe.
A fost în atenția lui Torino, Cagliari și Parma
Mirko Pigliacelli a fost în vara lui 2019 în atenția unor cluburi din Serie A, precum Torino, Parma și Cagliari, dar a rămas să joace cu Craiova în cupele europene. După venirea ca antrenor a lui Victor Pițurcă el și-a pierdut statutul de titular, în urma neînțelegerilor apărute între cei doi.
Italianul a intrat în conflict și cu galeria Craiovei, conflict care nu pare încă încheiat, după ce Pițurcă a fost înlăturat, iar revenit pe banca de antrenor Corneliu Papură l-a readus între buturi. Fanii îl acuză pe Pigliacelli că ar fi unul dintre cei care l-ar fi săpat pe Victor Pițurcă, pentru a fi demis.