ADVERTISEMENT

petra kvitova

Petra Kvitova s-a născut pe 8 martie 1990 în Bilovec, Cehoslovacia. Aceasta este o jucătoare de tenis care a câștigat două titluri de Grand Slam, amândouă la Wimbledon. Petra mai deține în palmaresul său și marele titlu de la Turneul Campioanelor de tenis din 2011, dar și Cupa Hopman din 2012. Petra Kvitova a câștigat de patru ori competiția Fed Cup, iar la jocurile Olimpice din 2012 a reușit să ajungă până în sferturile de finală.

Petra Kvitova, cinci titluri WTA în 2018

Petra Kvitova a jucat de-a lungul carierei sale în 721 de meciuri, din care 502 victorii și 219 înfrângeri. Cea mai bună poziție a jucătoarei de tenis este locul 2 în clasamentul WTA, la 31 octombrie 2011. La dublu, Petra Kvitova are 13 victorii și 35 de înfrângeri, iar cea mai bună clasare a fost în 2011, pe locul 196. La 23 mai 2016, Kvitova ocupa poziția 267 în clasamentul WTA. În copilărie, tânăra jucătoare de tenis o admira pe Martina Navratilova. Petra Kvitova a câștigat în 2018 cinci titluri WTA și a reintrat în topul primelor cinci jucătoare de tenis din lume, iar în 2019 a ajuns în finala de la Australian Open.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Adversarele Simonei Halep la Turneul Campioanelor! Rezultatele în meciurile directe: a bătut-o pe Pliskova pe hard indoor + 2 victorii în 2019 cu Svitolina

Cu cine joacă Simona Halep la Turneul Campioanelor! Dueluri cu Pliskova, Andreescu şi Svitolina! Toate informaţiile despre WTA Finals: premiile în bani, analiza adversarelor şi opiniile specialiştilor

Jurnaliștii spanioli, laude pentru Simona Halep înainte de Turneul Campioanelor: ”A continuat să scrie istorie. A învins-o pe Serena. Ce poți cere mai mult?”

Septembrie negru pentru Simona Halep. Rezultate modeste din 2009 încoace: a pierdut de 8 ori în primul tur şi are doar o semifinală în circuit în toată cariera!

Simona Halep, apariție spectaculoasă la petrecerea jucătoarelor de la Wuhan. Video

Simona Halep a avut parte de o primire călduroasă la Wuhan. Organizatorii i-au transmis un mesaj în română

Surpriză uriașă la US Open 2019! Simona Halep a scăpat de cea mai grea adversară din sferturi

Live Blog Wimbledon 2019: rezultate, tablou, Live Stream, știri – WTA, ATP. Ducesa de Cambridge a ajuns la All England Club

S-a stabilit programul optimilor la Wimbledon 2019! Toate cele 16 meciuri de simplu se joacă luni, în celebra

S-a stabilit programul optimilor la Wimbledon 2019! Toate cele 16 meciuri de simplu se joacă luni, în celebra “manic monday”

Simona Halep, nominalizată la premiile ESPY! Cu cine se luptă pentru titlul de jucătoarea anului în tenis și unde o pot vota fanii

Simona Halep nu are nicio șansă la Wimbledon 2019, conform predicțiilor britanicilor

Petra Kvitova s-a retras de la Roland Garros 2019! Veste uriașă pentru Sorana Cîrstea

WTA, laude pentru Simona Halep înainte de primul meci de la Roland Garros.

WTA, laude pentru Simona Halep înainte de primul meci de la Roland Garros. “Sezonul ei a fost solid! E într-o formă bună!”

Jurnaliştii francezi o văd favorită pe Simona Halep la Roland Garros! Cine ar putea să-i fie principalul adversar pentru o nouă finală

Tragerea la sorți de la WTA Roma 2019. Cu cine joacă Simona Halep! Miki Buzărnescu, duel cu Ostapenko

Simona Halep, la un meci de locul 1 WTA! Cum poate să ajungă lider mondial

Pariu fabulos făcut pe meciul Ajax - Tottenham! Ce sumă a câștigat un oltean

Pariu fabulos făcut pe meciul Ajax – Tottenham! Ce sumă a câștigat un oltean

Simona Halep este la egalitate cu Serena Williams la WTA Madrid 2019! Cine este jucătoarea cu cele mai multe victorii la turneul din Capitala Spaniei

Simona Halep a coborât pe locul 3 în clasamentul WTA! Ce a declarat jucătoarea care a depășit-o

Dezvăluiri inedite despre Simona Halep. Ce a făcut într-un celebru restaurant.

Dezvăluiri inedite despre Simona Halep. Ce a făcut într-un celebru restaurant. “A zis că nu vrea desert, dar când m-am întors mâncase tot!”?