Italia a ridicat nivelul de securitate în porturile turistice

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
11/08/2016, 20:59
Italia a ridicat nivelul de securitate în porturile turistice

Italia a ridicat joi nivelul de securitate în porturile sale turistice, a declarat un purtător de cuvânt al pazei de coastă, ceea ce înseamnă o intensificare a controalelor persoanelor şi a vehiculelor în timpului sezonului de vară, scrie Reuters.

Amiralul Vincenzo Melone a trimis o scrisoare prin care a dispus ca porturile turistice să ridice nivelul de alertă de la 1 la 2, a afirmat purtătorul de cuvânt. Cel mai înalt nivel este 3.

Paza de coastă nu a oferit nicio explicaţie pentru această măsură.

Nivelul de alertă de securitate în Italia este deja 2, cel mai înalt nivel posibil în absenţa unui atac direct, ca urmare a atentatelor islamiste din Franţa şi Belgia de anul trecut.

După atacul de la Nisa de luna trecută în care au fost ucise mai mult de 80 de persoane, Italia şi-a intensificat controalele la frontieră, iar săptămâna trecută Roma a sporit securitatea la Colosseum şi Vatican după ce un preot francez a fost ucis în biserica sa.

sursa: antena3.ro

Ştirea MOMENTULUI

Simona Halep, prima reacție după calificarea în finala de la Cincinnati: “A fost și mult noroc”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×