Fotbal intern

TAMAŞ LA STEAUA. Reacţia ULUITOARE a familiei! Fundaşul pleacă azi în cantonamentul echipei din Spania

UPDATE 19:26. Contactat de FANATIK.RO, Iosif Tamaş, tatăl fundaşului Stelei, nu a dorit să comenteze prea mult asupra transferulului lui Gabi la Steaua, limitîndu-se să declare doar că: "nu mă...
15.01.2015 | 19:28
TAMAS LA STEAUA Reactia ULUITOARE a familiei Fundasul pleaca azi in cantonamentul echipei din Spania

UPDATE 19:26. Contactat de FANATIK.RO, Iosif Tamaş, tatăl fundaşului Stelei, nu a dorit să comenteze prea mult asupra transferulului lui Gabi la Steaua, limitîndu-se să declare doar că: “nu mă interesează că a semnat, este treaba lui, face ce doreşte! Mai multe întrebaţi-l pe el!

UPDATE 18:20. Impresarul Florin Manea a vorbit despre discuţiile pe care le-a avut cu oficialii Stelei şi despre cum a luat Tamaş decizia de a semna cu echipa din Ghencea. “Tamaş a luat decizia să semneze cu Steaua în această dimineaţă. Eu i-am spus să  fie sigur atunci cînd o să se decidă ce face. El este profesionist, o să îşi facă treaba 100%, iar dacă o să evolueze foarte bine nu vor exista probleme.  Nu are clauze în contract în legătură cu viaţa extrasportivă, dar există reguli de ordine interioară, peste tot sînt astfel de reguli. Este conştient că o să fie urmărit peste tot în România, ştie că o să fie o presiune mai mare pe el. Trebuie să facă vizita medicală, dar nu mai are nici-o problemă, astăzi a fost să ducă nişte acte de la Roma, a spus Florin Manea pentru Digisport.

UPDATE 17:30.  Gabriel Tamaş a vorbit pentru site-ul oficial al grupării din Ghencea despre transferul său la Steaua, dar şi despre relaţia pe care o va avea cu suporterii “roş-albaştrilor”. Acesta îşi doreşte să cîştige cele trei trofee puse în joc şi speră să aibă evoluţii bune în tricoul Stelei. Fundaşul se va deplasa în Spania în cursul zilei de vineri, ora 17:00.

…despre venirea sa la Steaua: “Este cea mai bună echipă din România în acest moment, este un club care face performanţă şi îşi doreşte să continue pe această linie. M-am gîndit şi la familia mea, la partea financiară, bineînţeles. Dar faptul că mi s-a oferit şansa să revin la nivel înalt a contat cel mai mult.”

…despre planurile sale pentru viitor: “Îmi doresc să cîştig, în primul rînd, cele trei trofee puse în joc. Vreau să cîştig primul meu titlu din carieră şi sînt sigur că voi avea parte de această bucurie la sfîrşitul lunii mai. Mă gîndesc şi la UEFA Champions League, competiţie al cărei gust l-am simţit cu Galatasaray şi nu se compară cu nimic altceva.”

…despre situaţia medicală: “În acest moment, am acordul medicilor de la clinica unde m-am recuperat pentru a face antrenamente normale. Urmează să iau viza medicală, să fiu consultat de medicul echipei şi să încep să lucrez alături de noii mei colegi.”

…despre relaţia cu suporterii “roş-albaştrilor”: “Eu am venit la Steaua ca jucător profesionist. Mă gîndesc la performanţă, nu la ce a fost înainte. În Occident, se transferă foarte des jucători între echipe rivale şi nu este nicio problemă. Cred că ar trebui luat exemplul de acolo, unde un fotbalist venit de la o rivală “de moarte” este adoptat de fani, deoarece clubul îl aduce fiindcă are încredere în el şi în ce poate face pentru echipă. Eu voi face tot posibilul pentru a avea evoluţii care să mulţumească pe toată lumea, de la conducere, antrenori, colegi şi pînă la suporteri.”

––––––––––––––––––––––––––

UPDATE 15:40. Noi date din culisele negocierilor lui Tamaş cu Dinamo ies la iveală. Sursele FANATIK.RO susţin că patronul Ionuţ Negoiţă şi-a jucat cartea pînă la capăt, dar ultima ofertă, care ar fi trebuit să îl convingă pe Tamaş să renunţe la Steaua, a fost una ridicolă. “Negoiţă a vrut să îl aducă la Dinamo, dar pe o sumă imposibil de acceptat. Ultima ofertă pe care i-a făcut-o a fost de 7.000 de euro, salariu lunar, şi un apartament de 30-40 de mii de euro! Tamaş s-a simţit jignit. Steaua i-a oferit aproape 500.000 de euro pe an, nu aveam cum să meargă la Dinamo pentru 110 de mii de euro!“, afirmă sursele FANATIK.

UPDATE 15:00: Gabi Tamaş este jucătorul Stelei: ”Sînt fericit pentru că am ales asta, pentru că Steaua este singurul club din România care poate face performanţe. Normal că m-am gîndit şi la familia mea cînd am semnat. Nu-mi este teamă de reacţia suporterilor, mai ales dacă evoluţiile mele vor fi foarte bune. Am ales Steaua şi pentru că astfel am şanse să revin şi la echipa naţională. Sînt 100% pregătit fizic şi mâine voi pleca în cantonamentul echipei din Spania”, a spus Tamaş.

Jucătorul a făcut şi prima poză în tricoul Stelei, pe care apare şi noua siglă! Tamaş va purta numărul 30 în Ghencea!

tam2 tam1

UPDATE 14:00. Gabi Tamaş a ajuns la sediul clubului din Ghencea, însoţit de impresarul său, Florin Manea. “Am venit să semnez cu Steaua”, a declarat fundaşul.

UPDATE 13.00. Florin Manea, agentul lui Gabi Tamaş, a ieşit din biroul lui Valeriu Argăseală, acolo unde a discutat despre trecerea fundaşului în Ghencea. Impresarul a ieşit cu contractul în mînă, declarînd: “Îl duc să-l vadă şi Tamaş, apoi mă întorc aici”, anunţă Sport.ro.

UPDATE 11.15. Gabi Tamaş a efectuat vizita medicală. Cel mai probabil va semna astăzi un contract cu Steaua. El a plecat direct la biroul lui Valeriu Argăseală, unde alături de impresarul Florin Manea urmează să decidă noul contract cu gruparea din Ghencea. 

UPDATE 10:50. Gabi Tamaş face la această oră vizită medicală şi ar putea să semneze cu Steaua în cursul zilei de azi. “Tamaş face acum vizita medicală la Institutul de Medicină Sportivă din Bucureşti, vorbim mai multe peste câteva ore”, a declarat impresarul Florin Manea pentru FANATIK.RO.

UPDATE 10.42. Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, anunţă că este foarte aproape de a perfecta transferul lui Tamaş în Ghencea. “Probabil că o să fie la Steaua! El a fost un jucător care a jucat la Dinamo, are un contract care i-a expirat apoi a fost plecat. Steaua îi oferă acest angajament, el este profesionist, deci nu este vreo problemă. Sper ca el să nu aibă probleme, pentru că Gabi este un om paşnic. El este un pacifist, prin constituţia lui. Nu văd scandal între el şi fani”, a spus Argăseală la sport.ro.

…………………………

DINAMO. Steaua este foarte aproape să găsească un înlocuitor pe măsura lui Lukasz Szukala, plecat în această iarnă în Arabia Saudită, la Al Ittihad. Oficialii din Ghencea au negociat intens, în ultimele zile, cu Gabi Tamaş, fotbalist liber de contract după despărţirea de Watford. Părţile au bătut palma asupra unui contract pe un sezon şi jumătate, însă acesta nu a fost parafat deoarece Florin Manea, agentul fundaşului, se afla la Londra. Acesta a sosit, însă, la Bucureşti miercuri seara şi a declarat că de pe înţelegerea cu Steaua nu mai lipseşte decît semnătura lui Tamaş. “Joi mă voi întîlni cu Valeriu Argăseală. Este greu pentru Gabi să facă acest pas, dar a promis că o să dea 100 la sută pentru Steaua”, a precizat impresarul. La întîlnirea cu preşedintele Stelei va participa şi agentul Anamaria Prodan, care a intermediat întregul transfer şi care l-a convins pe patronul Gigi Becali că Tamaş este varianta perfectă pentru înlocuirea lui Szukala.

IMPRESARUL LUI TAMAŞ ANUNŢĂ: “ESTE 99 LA SUTĂ STELIST!”

Oferta lui Dinamo: proprietăţi imobiliare şi bani

DINAMO. FANATIK.RO a aflat de ce actele nu au fost semnate încă de miercuri, odată ce Manea a ajuns în România. Conform unor surse, patronul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a decis să contraatace şi să negocieze, la rîndul său, cu Tamaş o revenire în “Ştefan cel Mare”. Părţile au purtat primele discuţii în cursul zilei de miercuri, iar şeful lui Dinamo i-a prezentat lui Tamaş o ofertă concretă. Mai exact, pe lîngă un salariu modic, de 5.000 de euro pe lună, mult sub cel oferit de Steaua, acţionarul “cîinilor” i-a transmis fundaşului că-i va oferi mai multe proprietăţi imobiliare. Tamaş a cerut timp de gîndire pînă joi, acesta fiind şi motivul pentru care nu a dorit să semneze cu Steaua încă de miercuri, deşi contractul este deja redactat. Şansele să îmbrace tricoul alb-roşu din nou sînt însă foarte scăzute.

PRIMA REACŢIE A LUI TAMAŞ DESPRE TRANSFERUL LA STEAUA

Momeală pentru fani?

DINAMO. Negoiţă a decis să contraatace la presiunea fanilor lui Dinamo, care i-au transmis omului de afaceri că vor face revoluţie dacă Tamaş va ajunge la marea rivală. “Nu vrem să vă vedem cum staţi cu mîinile în sîn, bateţi-vă pentru Gabi! Nu aveţi puţin orgoliu? Îi lăsăm pe cei de la Steaua să ne ia un jucători reprezentativ?”, a fost mesajul fanilor pentru Negoiţă. Chiar dacă Tamaş este legat sentimanetal de formaţia din “Ştefan cel Mare”, oferta lui Dinamo, cu tot cu proprietăţile imobiliare promise fundaşului, este mult inferioară celei venite din partea Stelei. Gigi Becali i-a oferit lui Tamaş un salariu anual de 300.000 de euro, plus încă 100.000 la semnătură, dar şi un bonus substanţial pentru cîştigarea titlului şi intrarea în grupele Ligii Campionilor.

dinamo

Surse autorizate afirmă că patronul “cîinilor” l-ar fi chemat pe Tamaş la negocieri doar pentru a scăpa de furia suporterilor: “Negoiţă ştie că nu are cum să facă o ofertă financiară la nivelul Stelei. S-a rugat de Tamaş să vină la negocieri, la Rin, doar ca să aibă o scuză în faţa ultraşilor. Cum să aduci un fotbalist de nivelul lui cu 5.000 de euro salariu? Tamaş a acceptat să discute cu patronul lui Dinamo pentru că îi respectă pe fani, dar la ce propunere a primit ar trebui să fie nebun să accepte. Nici nu se compară cu ce îi oferă Steaua“, afirmă sursele FANATIK.RO.

TAMAŞ, DETURNAT DIN GHENCEA? A PRIMIT O OFERTĂ DIN ANGLIA

Doi impresari, două variante! Cine cu cine a tras?

Dinamo. Aducerea lui Gabi Tamaş în Liga 1 a fost pusă la cale de Anamaria Prodan, managerul agreat de Steaua şi de Gigi Becali, şi de Florin Manea, impresarul care se ocupă de ani buni de interesele fotbalistului. Cei doi au negociat rezilierea contractului fundaşului cu Watford şi au purtat tratativele pentru repatrierea sa. Astfel, conform surselor FANATIK.RO, atît Anamaria Prodan, cît şi Florin Manea l-au sfătuit pe Tamaş spre ce direcţie ar trebui să se îndrepte. “Prodanca a tras mult de Tamaş pentru a accepta oferta Stelei. Ea ştie că Gigi Becali se bazează pe ea în astfel de momente şi nu vrea să îşi piardă statutul de impresar agreat la Steaua, în condiţiile în care este singurul agent care face transferuri acum pentru clubul din Ghencea. De partea cealaltă, Manea, care are o relaţie bună cu Dinamo, ar fi vrut să îl ducă pe Tamaş în Ştefan cel Mare. Diferenţa dintre salarii este însă atît de mare în favoarea variantei Prodancei încît, la un moment dat, şi Manea şi-a dat seama că e inutil să mai încerce să îl convingă să semneze cu Dinamo. Doar printr-o minune sau dacă Negoiţă va plusa foarte mult la salariu, Tamaş s-ar putea răzgîndi. Acum, el pare decis să parafeze acordul cu Steaua, deşi are anumite reticenţe legate de felul în care îl vor primi fanii“, au dezvăluit sursele noastre.

120 de milioane de euro este averea lui Negoiţă conform revistelor de specialitate

Tags: