Ultima experiență în antrenorat a lui Nicolae Dică (45 de ani) i-a adus un scandal uriaș cu un jucător în vestiar. În mandatul său de la Concordia Chiajna, „Nico” l-a avut elev pe Adrian Petre (28 de ani), cu care a intrat în conflict după un meci cu Ceahlăul Piatra Neamț. Fostul atacant de la FCSB a reacționat violent, iar Gabi Tamaș, director sportiv al ilfovenilor, l-a amendat.
Adrian Petre a fost un fotbalist extrem de promițător în urmă cu un deceniu, pe vremea când juca în Liga a II-a pentru UTA Arad. Ulterior, el a mers în Danemarca, unde a promovat cu Esbjerg în prima ligă și a avut prestații impresionante, care i-au adus un transfer la FCSB.
Începând cu acea perioadă, cariera sa a luat-o în jos, iar accidentările de la spate aproape că l-au făcut să-și dorească să se retragă prematur. În prezent, el nu este oficial retras din fotbal, însă evoluează în diviziile inferioare, ultima dată pentru CS Păulești, la Liga a III-a, înainte să meargă la emisiunea Survivor. În 2025, el era legitimat la Concordia Chiajna, acolo unde l-a avut antrenor pe Nicolae Dică, iar spiritele între cei doi s-au încins după un meci cu Ceahlăul Piatra Neamț, în care fotbalistul nu a putut intra pe teren din cauza unor dureri la spate, iar Dică l-a acuzat că minte.
„Eram pe finalul sezonului la Concordia Chiajna. Aveam meci la Piatra Neamț. Din ce știam, trebuia să fiu titular în acel meci, dar am fost rezervă. Toată săptămâna avusesem probleme cu spatele, nu să nu pot să mă antrenez, dar aveam o jenă. Am folosit masaje, tratamente, injecții. La pauză, când trebuia să mă duc la încălzire, am avut o criză de durere. Nu puteam efectiv să mai merg! Ca un băiat corect ce sunt, m-am dus să anunț, ca să nu irosească o schimbare și să trag echipa în jos, pentru că nu puteam să joc. L-am anunțat pe antrenorul secund, el s-a dus la Dică, n-a zis nimic.
Când a intrat în vestiar, primul lucru pe care l-a zis a fost: «De azi, Adi Petre nu mai are ce căuta în echipa mea, merge la echipa a doua». Când tu n-ai putut să o bați pe Piatra Neamț, care a intrat pe teren cu juniorii, vii să-mi zici că de azi nu mai am ce căuta la echipă… Eram șocat! Părea că înțelesese că aveam probleme, la pauză nu mi-a spus nimic, era totul OK… De obicei nu comentez, nu îmi place să intru în conflict. Știu că dacă intru mă ia capul rău și ajung să zic chestii pe care le regret. Nu pot să mă gestionez la nervi, mi se pune negru în fața ochilor. Și atunci mi s-a pus negru. A fost prima dată în cariera mea de fotbalist când am văzut negru când vorbeam cu un antrenor”, a explicat Adrian Petre, conform gsp.ro.
După ce Nicolae Dică l-a acuzat că minte doar pentru a nu intra în teren, Adrian Petre nu s-a mai putut abține și l-ar fi înjurat atât pe el, cât și clubul Concordia Chiajna, iar în vestiar s-a iscat un scandal de proporții: „L-am întrebat care a fost problema, iar Dică m-a acuzat: «Zi că vrei să nu joci, mă iei cu vrăjeala că te doare spatele… Nu există așa ceva, tu nu ai vrut să joci!». Mi s-a pus pata rău de tot. M-am dus, am luat masa, am dat-o la o parte…
Am început să vorbesc urât: «De-aia toată lumea te dă afară după 2-3 luni de peste tot, că ești praf, nu știi nimic, ești zero!». Am dat cu pumnii pe acolo, am înjurat și clubul, pe toată lumea. Am ieșit din vestiar, el tot comenta…”, a mai povestit Adi Petre.
În urma acestei ieșiri, Gabi Tamaș, director sportiv la Concordia Chiajna, nu l-a putut ierta pe Adrian Petre și i-a dat amendă. Totuși, atacantul dezvăluie că acesta i-ar fi transmis că nu revolta la adresa lui Dică i-a adus această sancțiune, ci faptul că a înjurat clubul.
„A doua zi mi-a părut rău că am înjurat clubul. Gabi Tamaș mi-a și zis: «Dacă îl băteai pe Dică, nu mă supăram, nu-ți dădeam nici amendă. Dar acum trebuie să-ți dau amendă, pentru că ai înjurat clubul». Mă faci mincinos, deși știi că am probleme cu spatele. Că nu vreau să joc o repriză cu Piatra Neamț?! Chiar îmi doream să joc, de aia îmi făceam injecții. Dacă nu voiam să joc, nu mai veneam până la Piatra Neamț, stăteam acasă”, a mai declarat Adrian Petre, conform sursei citate.