Bărbatul în vârstă de 49 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al blocului din Chiajna. Polițiștii au constatat că acesta ar fi fost împins de un tânăr de 22 de ani, care a fost reținut după câteva ore de la tragedie.
Acesta are toate șansele să fie acuzat de omor. Conform News.ro, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Conform presei din localitate tânărul ar fi dispus să colaboreze cu anchetatorii pentru a le spune ce s-a întâmplat.
”La data de 04 aprilie a.c., a fost reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 22 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, cercetările fiind continuate în competenţă exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Astăzi, 05 aprilie a.c., în urma întregirii materialului probator, bărbatul de 22 de ani a fost prezentat Tribunalului Ilfov, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov. Conform Pescurt.ro, suspectul de crimă era prieten cu victima.
Inițial, polițiștii au crezut că au de-a face cu o sinucidere sau cu un accident, însă și-au dat rapid seama că bărbatul a fost împins, cel mai probabil după o luptă pe viață și pe moarte cu atacatorul său. Oamenii legii vor face lumină în acest caz după ce ancheta va fi finalizată.
România este zguduită în ultima perioadă tot mai mult de crime șocante. Este și cazul din Brașov, acolo unde un bărbat a fost omorât în bătaie de mai mulți indivizi care au intrat peste el în casă și l-au bătut. Atacatorii ar fi rudele fostei neveste ale celui care a decedat.
Acesta a fost ucis sub privirile copiilor săi, atacatorii folosind furci și topoare. Șase agresori au fost reținuți, în timp ce unul dintre ei a fugit și este căutate de polițiști.