News

Tânără agresată în fața hotelului Intercontinental din București. A fost băgată cu forța într-o mașină. Ce au făcut polițiștii timp de o oră

13.08.2019 | 10:37
Tanara agresata in fata hotelului Intercontinental din Bucuresti A fost bagata cu forta intro masina Ce au facut politistii timp de o ora

O tânără a fost agresată în fața hotelului Intercontinental din București. Momentul a fost surprins de o femeie pe nume Roxana, care a postat pe Facebook întreaga poveste, scoate la iveală încă o dată pasivitatea de care dau dovadă polițiștii. Aceasta sunase la 112, iar echipajul de poliție a venit după o oră la locul faptei, deși zona este intens patrulată de echipajele poliției Capitalei, căci e vorba chiar de buricul Bucureștiului.

Tânără agresată la Intercontinental, în București, aseară. Poliția a întârziat o oră

Incidentul a avut loc pe strada Batiștei, lângă Inter. O tânără a fost trasă de păr și băgată cu forța în mașină de către un individ care avea o mașină înmatriculată cu numere de Ilfov. O martoră a fotografiat mașina și a sunat apoi la 112 să dea toate detaliile pe care le-a obținut. Culmea, cu tot cu mașina identificată și cu adresa exactă, Poliția a ajuns la fața locului după o oră.

Roxana Grosu este cea care a văzut întreaga scenă și a denunțat pe pagina ei de Facebook modul dezastruos în care polițiștii au acționat aseară. Totul s-a întâmplat în jurul orei 22:00, conform istorisirii femeii. Roxana mai scrie pe rețeaua de socializare că nimeni nu a intervenit pentru fata care nu voia să urce în mașină și striga ca din gură de șarpe să fie lăsată în pace.

Inainte cu 3-4 secunde de poza asta, individul care urca in masina tragea o fata de par si o impingea in masina, fara…

Gepostet von Roxana Grosu am Montag, 12. August 2019

O martoră pe nume Roxana a povestit totul pe Facebook

„Am sunat imediat la 112. Am povestit întâmplarea operatoarei. Apoi polițistului. Le-am zis că am și poza. La un sfert de oră, când mergeam spre casă, m-au sunat să revin la “locul faptei”. Era deja 10.20 seara. Mă întorc. Aștept 20 de minute. Polițistul din centrală dăduse numărul meu greșit, iar echipele de pe teren treceau pe lângă mine, dar nu opreau, deși eram poziționată fix unde stabilisem cu ei. Într-un final, ajung 3-4 jandarmi și vreo 4 polițiști. Reiau povestea”, a scris Roxana pe Facebook.

„Vine un puștan de maximum 23 de ani. Îi povestesc și lui. Îmi spune să țin telefonul aproape că mâine s-ar putea să mă sune să vin să dau o declarație. La secția 1. Sau la 6. Nu se știe încă sigur. Între timp s-a făcut ora 23.20. Chem pe cineva să mă ducă acasă cu mașina pentru că era foarte puțin probabil să mai prind transportul public. O oră și 20 de minute. În București, capitala României”, este completarea mesajului fetei.

Tags: