Constănțenii prezenți la mall în seara de sâmbătă, 30 martie, au avut parte de un moment șocant. O tânără complet dezbrăcată a fost surprinsă în timp ce alerga prin centrul comercial fără să aibă nicio reținere. Paznicii au încercat să o oprească, însă le-a fost teamă să pună mâna pe femeie.
Oamenii au scos telefoanele și au început să o filmeze pe tânără, iar videoclipurile ajunse pe rețelele de socializare au devenit rapid virale. Tânăra, care părea complet lipsită de inhibiții, a intrat în mai multe magazine din mall, fără să pară deranjată de atenția pe care o atrăgea.
Agenții din mall au fugit după ea, însă au preferat să nu o atingă de teama unor eventuale repercusiuni legale. Angajații au încercat doar să o oprească verbal și să o convingă să iasă din incintă, însă femeia nu a reacționat la avertismentele lor și a continuat să admire în liniște, dar complet goală, produsele din magazine.
Incidentul s-a încheiat brusc, în momentul în care tânăra a ieșit din mall și a fugit în parcare. Martorii spun că femeia a dispărut instant, iar până în prezent nu se știe cine este aceasta. Surse locale menționează că întregul episod s-a petrecut la Vivo Constanța, un centru comercial frecventat intens în weekend-uri, conform Constantatv.ro.
Motivele întregii scene nu se știu cu exactitate, însă cei prezenți în mall au declarat că femeia părea amețită, fie că ar fi fost sub influența alcoolului, fie a unor substanțe interzise. Alte voci susțin că gestul ar fi fost rezultatul unei provocări lansate pe TikTok, o rețea unde tot mai mulți tineri acceptă „challenge-uri” bizare.
Deși secvențele video cu femeia goală au circulat intens online, autoritățile nu au emis până acum nicio reacție oficială. Nici Poliția, nici reprezentanții mall-ului nu au confirmat dacă există o anchetă în desfășurare.
Din păcate, rețelele de socializare au început să „spele pe creier” din ce în ce mai mulți tineri. În goana după like-uri, vizualizări și celebritate, aceștia sunt în stare să facă multe lucruri neobișnuite. Și mai grav este faptul că au existat cazuri în care, din dorința de a fi speciali, mulți tineri și-au pierdut viața pentru anumite provocări. Psihologii avertizează că multe dintre aceste manifestări pot fi asociate cu tulburări emoționale, consum de substanțe sau nevoia disperată de atenție în spațiul virtual.