News

Tânără din Alexandria, găsită moartă pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii pe corpul ei

Descoperire terifiantă pe un câmp din județul Teleorman. O tânără de 21 de ani a fost găsită moartă, luni, pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii pe corpul fetei din Alexandria.
24.10.2022 | 16:28
Tanara din Alexandria gasita moarta pe un camp Ce au descoperit politistii pe corpul ei
Tânără de 21 de ani cu urme de violență pe corp, găsită moartă pe un câmp din Teleorman. Sursa foto (ilustrativ): stirileprotv.ro
ADVERTISEMENT

Un cetățean aflat luni pe un câmp din județul Teleorman a fost martorul unei descoperiri terifiante.

Tânără de 21 de ani cu urme de violență pe corp, găsită moartă pe un câmp din Teleorman

Bărbatul a găsit trupul neînsuflețit al unei tinere de 21 de ani. Imediat, acesta a alertat autoritățile. Cadavrul fetei se afla într-o zonă din apropierea localității Frumoasa, județul Teleorman.

ADVERTISEMENT

În scurt timp, mai mulți polițiști, alături de un echipaj medical, au ajuns la locul indicat de bărbat. Aici, echipajele de intervenție găsit-o pe tânără decedată.

Autoritățile au reușit deja să o identifice pe fată. Se pare că ar fi vorba despre o femeie în vârstă de 21 de ani, cu reședința în Alexandria.

ADVERTISEMENT

Din informațiile celor de la IPJ Teleorman, se pare că victima ar fi avut parte de o moarte violentă. Pe corpul acesteia s-au descoperit urme de violență.

”La data de 24 octombrie, polițiștii au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru apeluri de Urgență 112, de un bărbat cu privire la faptul că ar fi observat o persoană decedată pe câmpul dintre localitățile Frumoasa și Bragadiru.

ADVERTISEMENT

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit faptul că este vorba despre o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Alexandria, care a fost găsită în extravilanul comunei Frumoasa, județul Teleorman.

În urma examinării, tânăra prezenta urme de violență pe corp, fiind transportată la o unitate medicală, în vederea efectuării necropsiei”, conform celor de la IPJ Teleorman.

ADVERTISEMENT

Accident rutier produs în zona respectivă

În zona în care a fost descoperit cadavrul fetei de 21 de ani a mai avut loc un eveniment care ar putea avea legătură cu acest caz.

Duminică seara, un şofer de 25 de ani a murit într-un grav accident de circulație produs la ieșirea din localitatea Bragadiru.

Acesta ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul într-un copac de pe marginea drumului.

Acum, agenții de la IPJ Teleorman verifică să vadă dacă există o legătură între decesul tinerei şi acest accident produs între localitățile Bujoru și Bragadiru.

ADVERTISEMENT