News

Tânăra găsită moartă într-un cămin studențesc din Timișoara este nepoata președintelui Ugandei. Legiștii susțin că nu avea coronavirus

29.05.2020 | 16:13
Tanara gasita moarta intrun camin studentesc din Timisoara este nepoata presedintelui Ugandei Legistii sustin ca nu avea coronavirus
ADVERTISEMENT

O tânără studentă a fost găsită fără suflare luni dimineață într-o cameră a căminului Universității de Vest din Timișoara, iar cazul său ridică în continuare numeroase semne de întrebare. Deși inițial s-a crezut că victima, Mercy Kajuma Birungi, nimeni alta decât nepoata președintelui Ugandei, Yoweri Museveni, ar fi fost infectată cu noul coronavirus, raportul preliminar al autopsiei infirmă această ipoteză.

Nepoata președintelui Ugandei, găsită moartă în Timișoara. Situația ei rămâne incertă

Totodată, medicii legiști au constatat că trupul neînsuflețit al fetei nu prezenta urme de violență, fapt ce îngreunează și mai mult ancheta oamenilor legii. Aceștia așteaptă, însă, rezultatele necropsiei pentru a se putea pronunța. Până atunci, în cauză a fost deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, iar cercetările au în vedere toate scenariile posibile.

ADVERTISEMENT

Pe zi ce trece, cazul devine tot mai complicat, în condițiile în care spațiul public este bombardat cu nenumărate informații controversate și chiar contradictorii. Mai întâi, s-a spus că medicii de pe ambulanță, alertați de un tânăr care se presupune a fi iubitul victimei, s-au întors de la ușă pentru că nu nimeriseră adresa corectă.

Alte voci susțineau că Mercy Kajuma Birungi ar fi fost consultată de un echipaj medical, i s-ar fi prescris un tratament, ca mai apoi să fie lăsată în continuare în camera de cămin, pe motiv că situația ei nu impunea transportul la spital. În plus, rudele fetei susțin într-o declarație acordată pentru tion.ro că nu cunosc persoana care a sunat la 112 pentru a solicita intervenția echipajelor medicale.

ADVERTISEMENT

Iubitul fetei a sunat din Africa, speriat că nu mai poate lua legătura cu ea

În toată această mare de informații contradictorii, un lucru e cert: duminică, 24 mai, un bărbat a alertat autoritățile prin apel la numărul unic de urgență, explicând că se află în Africa și nu mai poate lua legătura cu iubita sa. Tânărul a revenit a doua zi cu un nou apel, după ce prima ambulanță s-ar fi întors din drum pe motiv că nimeni nu a răspuns la ușă.

Ultima dată când am vorbit cu ea la telefon a fost duminică. Duminica de la 9 la 10. Mi-a spus că nu își dă seama ce se întâmplă cu ea și că nu se simte bine.

ADVERTISEMENT

Am întrebat-o de ce, a zis că nu știe. Am întrebat-o de ce nu sună la 112?”, a declarat un alt apropiat al victimei pentru sursa citată.

Afirmațiile sale sunt confirmate inclusiv de imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, în care se poate observa cum echipajul de pe ambulanță intră în camera unde era cazată tânăra și o consultă timp de 6 minute. Medicii părăsesc apoi căminul, în mod inexplicabil.

ADVERTISEMENT

Mi-a trimis un mesaj prin care mi-a spus că cei de la Ambulanță au venit, au consultat-o, i-au spus că e ok, i-au făcut o injecție în fesă, Voiau să îi facă trei injecții și a refuzat”, a mai spus amicul fetei. Potrivit IPJ Timiș, nepoata președintelui din Uganda care locuia în Căminul 15 din Complexul Studențesc și era masterand în cadrul Facultății de Științe Economice.

ADVERTISEMENT