Eliminate din Europa League în turul 3 preliminar, BK Hacken și CFR Cluj se vor înfrunta în play-off-ul Conference League, iar prima manșă va avea loc joi, de la ora 20:00, în Suedia. Doi dintre jucătorii gazdelor au vorbit despre duelul contra „feroviarilor”.
Isak Brusberg (18 ani) a evoluat în cinci dintre cele șase meciuri disputate de suedezi în acest sezon european, fiind titular în trei dintre ele. Mijlocașul este de părere că Hacken o poate învinge pe CFR, iar acesta are speranța că va marca în poarta vicecampioanei României. „Mă aștept să ne putem face jocul nostru și să ne folosim de asta pentru a crea un avantaj.
Și să arătăm că avem calitățile necesare pentru a fi competitivi în Europa. ‘Cheia’ victoriei este că avem încredere în noi și în stilul nostru de joc. Vom da totul pentru a câștiga. Știm că CFR este o echipă bună, cu calități ofensive, foarte puternică la fazele fixe.
Îmi doresc să ajut echipa din punct de vedere ofensiv și sper să marchez sau să ofer o pasă decisivă”, a declarat tânărul fotbalist pentru site-ul oficial al celor de la Hacken. Suedezii nu se află într-o formă foarte bună înainte de acest duel, având doar două victorii în ultimele 9 meciuri, ambele în Europa. În campionat, echipa ocupă locul 10 după 20 de runde.
Despre duelul contra lui CFR Cluj a vorbit și fundașul stânga Adam Lundkvist. „Va fi un meci foarte interesant, primul pe care îl voi juca împotriva unei echipe din România. De asemenea, va fi frumos să jucăm un meci cu o asemenea miză. Am muncit foarte mult pentru a ajunge la acest meci și ne-am gândit la el tot sezonul.
Ne-am dorit să ajungem atât de departe într-o competiție europeană. Personal, vreau să contribui cu intensitate și calitate, iar ca echipă, îmi doresc să facem un joc solid din punct de vedere defensiv”, a transmis fotbalistul de 31 de ani, care a revenit în țara natală în urmă cu un an și jumătate, după cinci sezoane petrecute în MLS. În 2016, Lundkvist juca în două partide amicale pentru prima reprezentativă a Suediei.