Florin Tănase îl ceartă pe Budescu: “Nu e normal ce a făcut”

Mirela Apostol   
in Stiri sportive
10/04/2018, 11:30
Florin Tănase îl ceartă pe Budescu: “Nu e normal ce a făcut”

Florin Tănase spune că Budescu nu ar trebui să conteste deciziile pe care antrenorul Nicolae Dică le ia. “Decarul” vicecampioanei a comentat ieşirea a avută de Budescu la finalul partidei FCSB – Craiova 2-0 şi spune că acesta n-ar fi trebuit să fie supărat pe tehnicianul FCSB.

“Asta a fost decizia antrenorului, aşa a gândit meciul. I-a ieşit şi suntem bucuroşi pentru victorie. Nu, nu e normal să fie. Trebuie să acceptăm deciziile luate de antrenor şi să ne facem treaba atât cât suntem pe teren. Nu e normal să fie supărat”, a spus Florin Tănase în Telekomsport.

Budi, supărat

Constantin Budescu a fost deranjat că Dică l-a schimbat la pauză: “Nu ştiu ce s-a întâmplat la pauză. Eu n-am păţit nimic, nu ştiu ce a păţit Dică. Sunt supărat, mă simt nerespectat. În această seară m-am simţit folosit. Şi-au făcut treaba cu mine. Nu ştiu de ce am fost schimbat. Nu mi-au spus de ce, mâine o să vorbim probabil. Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat în această seară. O să le spun şi lor”, a spus Constantin Budescu după meci.