Tangimana Fonovai va evolua pentru CSM București în următoarele două sezoane

Gabriel Esanu   
în Rugby
16/07/2018, 18:15
Tangimana Fonovai va evolua pentru CSM București în următoarele două sezoane
CSM Bucureşti a reuşit câteva transferuri foarte tari în această vară.

CSM Bucureşti l-a adus la echipă pe Tangimana Fonovai, aripa de la Timișoara Saracens, unul dintre cei mai laureați rugbyști din SuperLigă. Campania de transferuri continuă pentru echipa de rugby a “tigrilor”. După primele două achiziții (Florin Vlaicu, de la Steaua, și George Oprea, de la Baia Mare), clubul din Capitală a mai reușit o mutare menită să întărească lotul pregătit de Eugen Apjok: l-au adus de la Timișoara Saracens pe Tangimana Fonovai (28 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai bănățenilor.

Ajuns pe Bega în 2012, tongalezul naturalizat a devenit rapid om de bază al echipei, în cele peste 80 de partide jucate în tricoul Timișoarei înscriind peste 130 de puncte. Fonovai a contribuit decisiv la trofeele obținute în ultimii ani de Timișoara Saracens, având în palmares cinci titluri naționale, trei Cupe ale României și o Cupă a Regelui. În plus, cel mai nou “tigru” a debutat și pentru tricolori, în noiembrie 2016, în partida amicală cu naționala Statelor Unite ale Americii.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

“CSM Bucureşti este clubul care mi se potriveşte”

“După 6 ani la Timișoara, aveam nevoie de o schimbare și cred că CSM București este clubul care mi se potrivește cel mai bine. Am venit să facem performanță. Echipa de rugby a evoluat foarte mult în ultimele două sezoane și are toate ingredientele pentru a face performanțe notabile” – Tangimana Fonovai, rugbyst CSM București.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles